miercuri, 5 aprilie 2017

Cărți citite recent

În ultimele săptămâni am reușit să citesc destul de mult, poate și datorită faptului că am nimerit numai cărți bune și foarte bune, dar și citind în paralel, metodă care s-a dovedit una eficientă și de natură a-mi satisface parțial impulsul de a citi deodată toate cărțile ce mă tentează la un moment dat. Spun „la un moment dat” pentru că, deși îmi doresc să citesc cea mai mare parte a cărților pe care le am (nu mai zic de alea pe care încă nu le am), se întâmplă ca, într-un moment determinat, să fiu atrasă în mod deosebit doar de unele dintre ele, simțind o dorință arzătoare de a le citi atunci dacă s-ar putea. Evident, e imposibil să fac asta. Pot merge în paralel cu cel mult trei cărți, dacă sunt extrem de diferite, dar cel mai bine este cu două. Și ca să n-o mai lungesc, așa cum îmi este obiceiul, să vă spun ce am citit.

Gabriel García Márquez – „Fantastica și trista poveste a Candidei Eréndira și a nesăbuitei sale bunici”

Marian Ilea – „Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”


Friedrich Dürrenmatt – „Făgăduiala (Recviem pentru romanul polițist)”

Bogdan Suceavă – „Miruna, o poveste”

Bogdan Suceavă – „Venea din timpul diez”

Doina Ruști – „Mâța Vinerii”

„Un trandafir pentru Emily și alte povestiri” – William Faulkner

Selma Lagerlöf – „Împăratul Portugaliei”

Charles Bukowski - „Notes of a Dirty Old Man” și „Poșta”- despre acestea două nu am scris încă nimic, dar sunt savuroase amândouă.

Am terminat astăzi „Vandalii” de Alexandru Ioan Despina, al cărui blog l-am urmărit mult timp pentru recomandările sale de lectură. Apropo, să-l caut și să îl repun în blogroll. Am pierdut multe link-uri o dată cu dispariția blogroll-ului, pe care l-am refăcut apoi din amintiri. :) Voi scrie azi-mâine despre cartea asta pentru că mi-a plăcut și aș vrea de asemenea să scriu și despre „Poșta”, care mi-a plăcut mai mult decât „Șuncă pe pâine”.

Sunt mulțumită de ritmul lecturilor mele, de la începutul anului am reușit să citesc 22 cărți, de mi-am mărit target-ul anual la 60 și tot sunt înainte, după cum zice Goodreads, care mi-e de mare folos în ținerea unei evidențe. :) Acum citesc o carte pentru adolescente - „Tocilara” de Holly Smale (Editura Gama), o premieră pentru mine, cel puțin la vârsta asta adultă, carte care, spre surprinderea mea, îmi place, mă destinde, chiar dacă nu e vreo operă de referință. Când ai copii, poate fi util să te menții conectat la mediul lor, pentru a-i înțelege mai bine, în caz că ai început deja să te transformi în ceea ce te revolta în adolescență. :)))) Mai multe vă spun după ce voi termina cartea. Și am început, timid, și „Umbra muntelui”, continuarea romanului Shantaram. Mi-era dor de Bombay. E ditamai cărămida și cartea asta și de aceea am luat-o încet. Citesc din ea mai mult seara, în pat, pentru că mi-e greu să o car după mine. Și deja mi-e gândul la ce voi citi după „Tocilara”. Pentru că am nevoie și de o carte transportabilă, mai ales că acum sunt zile în care pot merge în parc.

Revin cât de curând cu un text despre „Vandalii” - cartea  asta chiar a vrut să ajungă la mine. Ieșisem să cumpăr nu știu ce, căram o sacoșă și am trecut prin gară unde, în zona caselor de bilete, au apărut aparate cu cărți, spre bucuria mea. Și o văd la 5 lei. N-aveam prea mulți bani și ăia pe care-i aveam aveau destinații relativ obligatorii. Am plecat, am traversat spre casă așteptând în prealabil la semafor și, ajungând pe trotuarul opus, m-am oprit în loc oscilând între a reveni ulterior cu speranța că voi mai găsi cartea sau a mă întoarce atunci. Și după câteva secunde mi-am zis că pot renunța la ceva de mâncare că și-așa sunt cât China și am așteptat să se facă din nou verde ca să mă întorc în gară. Mă felicit pentru alegerea făcută. :)

2 comentarii:

  1. Salut, toată lumea Dr. Ogala este minunat, am încercat să concep timp de 9 ani după căsătoria mea, în cele din urmă am rămas însărcinată la o săptămână după ce am luat acest produs de fertilitate pe bază de plante pe care mi l-a dat Dr. Ogala. A fost incredibil. Am avut un istoric de avorturi spontane recurente, dar folosind ierburile lor am rămas însărcinată în mod natural la vârsta de 42 de ani, nu cred niciodată în ajutoarele plantei până când am întâlnit o mulțime de mărturii ale doctorului Ogala despre cât de util și cât de util a fost o mulțime de oameni, apoi am încercat, sunt atât de fericit astăzi că îmi va păsa cursul copilului meu cu gemeni după toate medicamentele pentru fertilitate consumate, inclusiv 6 cicluri de inducție Clomp, Încercați să vă gândiți să îl contactați astăzi la, Drogalad02 @ Gmail.com sau sunați-l / WhatsApp la +2347049668119, am văzut și mărturii despre ajutorul său divers pentru persoanele cu, doriți ca fostul dvs. să se întoarcă) Încercând să rămâneți însărcinată) doriți să vă căsătoriți.) Scoateți orice boală din corpul vostru) .. ajunge la el astăzi, cred că Dumnezeu îl folosește pentru marea sa lucrare!

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...