duminică, 15 februarie 2015

Hermann Hesse- Lupul de stepă

Iată o carte consistentă, ce te absoarbe în lumea ei și care te bântuie și după ce ai terminat-o, cerând a fi așezată într-un loc din care să fie luată, peste ani, pentru a fi recitită. Nu este o carte simplă și, dacă te cufunzi în profunzimile sale, nu e nici ușor de citit. Însă, odată cucerit, nu poți să o abandonezi, simțindu-i forța și bogăția ideatică. Mă întreb dacă am reușit să-i pătrund toate sensurile, dacă am dibuit toate semnificațiile și înțelesul de ansamblu. Aș tinde să-i atribui un caracter de parabolă, încercând să vorbesc doar despre destinul artistului, al omului de geniu. Am rezonat puternic cu Harry Haller, acest lup de stepă ce mă chema necontenit să asist la zbuciumul său. Întrebări peste întrebări, cărora fiecare trebuie să încerce să le găsească răspunsuri, fragmente ce se cer interpretate- este o carte care te antrenează complet într-un proces de deslușire, de interpretare și înțelegere a ideilor sale.



Lupul de stepă concentrează universul interior al omului care alege să trăiască după coordonate diferite de cele ale epocii în care hazardul l-a aruncat. Explorează condiția omului preocupat de găsirea esenței- sensul existenței, pârghiile vieții și ale morții. Granița dintre realitate și fantezie se subțiază până ce dispare și atunci poți înțelege subterfugiile pe care imaginația ți le pune la dispoziție în demersul de căutare a propriului eu. Nu e o rețetă a fericirii, însă anumite răspunsuri poți găsi, dacă vrei acest lucru. Sau poți continua să diseci episoade disparate și după ce ai sfârșit cartea.

Inadaptarea la realitate este o realitate. Înțesată de idei filosofice, cartea de față nu dă soluții, te îndeamnă să le găsești singur. Unii vor regăsi frânturi din ei înșiși în viața și în gândurile lui Harry Haller. Alții îi vor percepe doar nebunia și-l vor găsi de neînțeles, abandonând, probabil, cartea înainte de vreme, fără a înțelege mare lucru. Este uimitoare contstrucția narativă care, prin fiecare element al său, conduce spre intruziunea în propriile dedesubturi, în cele mai ascunse straturi ale ființei, spre o cunoaștere de sine profundă și dezgolită de prejudecăți și aparențe.

Teatrul magic, la care Harry jinduiește din clipa în care i se dezvăluie vag existența sa, este o poartă în spatele căreia el se descoperă pe sine în totalitatea laturilor conștiinței sale. Misterul în care pare a fi învăluit totul, rolul măștilor și al fiecărui detaliu obscur conturează o atmosferă în care oniricul este ingredientul principal și în care simbolurile abundă, inundă și copleșesc personajul. Cartea vorbește, totodată, despre singurătate, despre universul interior în care unii oameni aleg să se izoleze, respingând superficialitatea lumii exterioare.

Lupul de stepă este o lucrare memorabilă, complexă- te marchează, îți rămâne întipărită în minte prin ideile și întrebările pe care ți le provoacă. Eu, cel puțin, am simțit nevoia să o explorez amanunțit pe bucățele, pe episoade, pe fraze. Îmi imaginez ce amplu tratat s-ar putea scrie despre această carte și câte lucrări au fost scrise pe seama ei de absolvenții cursurilor universitare și postuniversitare. De recomandat, nu o pot recomanda oricui, ci doar acelora care se simt pregătiți să digere un material atât de amplu. Lupul de stepă pătrunde adânc într-o latură a conștiinței mai greu accesibilă- un teren instabil, plin de necunoscute.

Un comentariu:

  1. Titlul acestui roman, (despre care scrie pe wikipedia ca autorul lui a declarat ca e probabil cel mai putin inteles din toate romanele lui, desi observ ca nu isi cere scuze din cauza asta), a inspirat si o banda muzicala canadiano-americana sa isi ia numele titular, Steppenwolf, plus reprezinta totodata si numele premiului anual acordat de Asoc Criticilor Muzicali din Danemarca, plus a inspirat si alt grup muzical danez sa se autodenumeasca la plural Lupii de
    stepa. Habar nu as fi avut de acest lucru daca nu as fi vazut un afis de reclama la un nou film danez intitulat chiar Lupii de stepa chiar in timp ce mergeam ieri pe strada si citeam recenzia asta ! Intrigat de coincidenta, am incrput sa investighez sa vad daca nu cumva filmul o fi inspirat din roman, insa nu era inspirat din roman, era doar un film biografic despre unul din fondatorii grupului muzical danez, si doar denumirea grupului e inspirata din titlul romanului insa titlul unuia din cantecele cu care s-au lansat e acelasi cu titlul unuia din capitolele din roman, "Doar pt nebuni" insa textul acelui cantec pare a reprezenta un omagiu adus acestui roman si personajului Harry Haller.
    Insa am aflat in continuare ca a existat si o incercare de ecranizare a intregului roman cu dl Max von Sydow in rolul lui Harry Haller si se pare ca initial aproape ca era pe cale sa devina un film chiar bun insa din cauza unor incurcaturi au iesit niste erori tehnice legate de cinematografie, si culorile au iesit aiurea, a fost asa ca un fiasco de productie, si filmul a fost retras, nu a apucat sa fie distribuit pe scara mai larga, insa vad ca exista ca atare pe IMDB.
    Si viata artistului danez fondator al grupului Lupii de stepa a fost oarecum dezastruoasa. Se pare ca a devenit inspirat muzical creativ initial din cauza unei dragoste neimpartasite pt o fata activista pt pace, careia i-a dedicat mai multe cantece, asa ca Petrarca fata de Laura. Si la un moment dat a plecat in Nepal si i-a scris o gramada de scrisori si de acolo. Si dupa aia s-a sinucis la numai 25 de ani. Iar activista pt pace de care se indragostise a devenit si ea artista si a creat o piesa de teatru dedicata lui, si pe urma a publicat si o carte cu scrisorile pe care i le scrisese el.

    Ce de lucruri am aflat eu ieri cu ocazia acestei recenzii !

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...