joi, 5 iunie 2014

Lungul drum până la pasiune

Impactul lecturii în viața mea s-a dovedit a fi unul foarte puternic. Nu bănuiam că va fi așa. Cu nostalgie îmi amintesc de începuturile acestei pasiuni, care, într-o formă sau alta, mi-a fost sădită în suflet din copilărie, însă i-au trebuit mulți ani să răzbată la suprafață, abia după ce viața mi s-a așezat pe un făgaș stabil. Au fost așadar mai multe etape- momentele acelea în care începea să prindă cheag o viitoare bibliotecă. Două-trei cărți, apoi alte două, așezate pe unde se putea. Emoțiile matinale pe vremea când alergam din chioșc în chioșc cu speranța de a mai găsi și eu un exemplar al cărților ce apăreau împreună cu ziarele. Pe atunci, încă nu știam prea bine ce înseamnă o librărie online și nici măcar nu îmi închipuiam că ar putea exista un anticariat online, de vreme ce în urbea mea natală abia dacă găseai unul sau două anticariate obișnuite, îngrămădite în câte o bucățică de spațiu comercial pe care n-o dorise nimeni.

Cărțile nu-mi erau pe atunci atât de accesibile ca acum. După ce mi le cumpăram pe cele de specialitate, necesare studiului, rareori apucam să iau câte o carte și pentru sufletul meu. E drept, pe atunci nici nu citeam la fel de mult ca acum. Și nici nu eram inițiată în domeniu, universul meu se limita la titluri considerate clasice, nici vorbă să fiu la curent cu noutățile editoriale, cu preferințele celorlalți cititori sau cu felul în care este receptată o anumită carte.


Pe măsură ce pătrundeam, captivată, în minunata lume a cărților, vizitele în clasicele librării- de care, totuși, nu duceam lipsă- s-au îndesit. Nu erau ele prea aprovizionate, dar era o plăcere să te afli între rafturile pline de cărți, răsfoindu-le. Chiar dacă nu cumpăram nimic, forța cărților devenea irezistibilă.  Tot pe atunci, cu destulă stinghereală, am început să îmi iau cartea cu mine în parc și să citesc. De ce stinghereală? Pentru că mi se părea că privirile celorlalți mă sondau ca pe ceva curios, neobișnuit. În urmă cu șase-șapte ani, imaginea unei persoane care venea în parc pentru a citi nu era prea răspândită. Însă era atât de plăcut! Cred că în sânul naturii este locul ideal pentru a citi.

A urmat o oarecare pauză, după care am revenit la această pasiune cu mai multă vervă ca înainte. Fără să bag de seamă, am început a-mi construi propria bibliotecă. Mi-am extins, treptat, aria de interes la mediul virtual. Atât în ceea ce privea informarea, cât și în privința achizițiilor de carte. Au fost cărți pe care le-am căutat mult și bine, colindând o grămadă de librării și mult mai multe chioșcuri de ziare. Un anunț într-un ziar mi-a făcut cunoștință cu un loc în care puteam găsi și ceea ce era mai greu de găsit în alte părți. A fost primul anticariat online pe care l-am descoperit și l-am vizitat cel mai adesea, devenind un client fidel- anticariat Targulcartii.ro, despre care v-am mai vorbit și în alte ocazii, încântată fiind de cărțile pe care mi le-am cumpărat de acolo. Dat fiind faptul că anticariatul și librăria viețuiesc acum în aceeași odaie virtuală, pot descoperi noutăți la prețuri reduse. Îmi face o deosebită plăcere să răsfoiesc paginile ultimelor înnoiri ale stocului de cărți.

Apreciez această tendință a librăriilor virtuale de a oferi reduceri importante chiar și noutăților. Este o bilă albă în favoarea lor și un motiv în plus de a prefera acest mod de achiziție, fără a renunța, prin asta, la librăriile sau anticariatele obișnuite. Pentru că, trebuie să recunosc, acest contact fizic cu cărțile este, de asemenea, important pentru mine. Dar la fel de important este să găsesc ceea ce caut. Și cum sfera mea de interes livresc a suferit adesea modificări, sunt mai mereu în căutare de titluri noi și, nu de puține ori, rare. Pentru astfel de dorințe, mă pot baza pe această cămară virtuală plină de cărți noi și vechi. Vă invit să o descoperiți și voi!

10 comentarii:

  1. Pe lângă plăcerea de a citi, aproape orice cititor poate adăuga și plăcerea de a avea cărți, de a le colecționa și de a le admira în bibliotecă sau pe e-reader, de ce nu. Eu unul pot afirma că iubesc să am propriile cărți, să le văd pe rafturi și să le vizitez din când în când ca pe niște vechi prieteni.
    Un weekend frumos, Andreea!

    RăspundețiȘtergere
  2. Computerul e util chiar și în acest caz, oferind numeroase posibilități pentru un bibliofil. E foarte ușor, rapid și ecologic să creezi o bază de date cu volumele pe care le deții în bibliotecă. E de asemenea ușor să actualizezi baza de date după creerea ei sau să găsești titlurile înregistrate.

    RăspundețiȘtergere
  3. O astfel de persoană, ca tine, nu e altceva decât un bibliofil, un om îndrăgostit nu numai de lectură, de informațiile din cărți ci și de cărți ca obiecte fizice.

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu am fetish pt obiectul carte insa nu as indrazni sa ma numesc totusi chiar bibliofil...zau, nu stiu de ce insa sufixele astea grecesti care includ filie mi se par oarecum exagerat de politicoase, (desi cred ca e o influenta continentala mai recenta, si e posibil ca la vremea grecilor antici filia sa fi insemnat ceva mai concret pervers asa inteligibil si de mine, deci nu resping din prima, desi si acum mi se pare cam pretios-hazliu daca mi-as descrie priptia mea relatie cu obiectul carte drept bibliofilie, cand de fapt stiu eu cum le cam maltratez chiar fara manusi plus si prin praf si chiar si sub pat, nu numai in pat, pe mese, chiar prin bucatarie si baie, nu mai zic de sofalele sau chiar otomanele din diverse
    saloane, sau le donez si le abandonez te miri
    pe unde si in ce conditii, supuse ploii, poate chiar unor germeni, cu copertile facute praf sau chiar smulse desi desigur la inceput le-am preferat sa fie chiar noi...zau, numai bibliofilie nu stiu daca s-ar putea chema asa ceva pe neogreaca...desi poate pe greaca veche mai pagana o fi mers, daca ar fi existat asa ceva, numai ca nu a existat...la fel cum incercasem sa explic disperat acelei comentatoare-blogger Ema referitor la cuvantul omofilofil, care desi corect si chiar social politicos pe neogreaca, si ironic politic numai pe neofranceza, totusi nu exista nici la vremea grecilor antici plus nu stiu daca e pe deplin satisfacator pt a putea fi utilizat in mod acceptabil in societatea mai larga de azi...insa I-am gasit eu o posibila utilitate...ma gandesc sa-l folosesc pt a descrie persoanele gay de tip profesor de varsta pensionar plus veteran de razboi...fie ca le place sau nu, insa fata de aceste persoane eu ma simt obligat sa ma port cat mai respectuos, desigur corect constiincios, plus cu manusi...asta desigur pana cand voi fi si eu de varsta lor si ma voi amuza ce gogoman/prostut am fost cand eram mai tanar, insa ma voi decide sa fiu si eu indulgent fata de cei mai tineri decat mine, care ma vor numi in fel si chip, ca sper sa nu devin ranchiunos de la dementa vasculara pt care stiu ca am risc, ci sa devin oarecum bonom jovial, acumuland si ceva Alzheimer, care sa ma ajute sa-mi mentin optimismul fata de tanara generatie poliglota din diverse
    culturi, indiferent si fara nici o partinire re daca sunt sau nu bibliofili sau omofilofili.)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu as putea zice ca am inceput sa citesc destul de mult si devreme si datorita faptului ca am avut acces de mic la biblioteci. Prima a fost cea din casa, unde pe raftul de jos tata deja aranjase cartile mai potrivite pt varsta mea plus enciclopedia, ca si aia avea poze/ilustratii plus ar fi fost prea grea ca sa stea pe un raft de sus, insa desigur ca eu eram curios si in legatura cu cartile fara poze sa vad daca ma pricep sa le citesc si sa aflu daca-mi plac, si chiar inca de atunci mi-am dezvoltat un sistem de triere pe care il folosesc si acum daca ma aflu in preajma unor carti undeva, (desi desigur mult mai rar acuma, mai mult daca intru vreodata in vreo librarie, ceea ce se intampla de obicei cam 1-2 ori pe an, sau in vreo biblioteca, unde intru numai daca vizitez o localitate noua pt mine unde stiu ca voi petrece mai mult de cca 6 saptamani, ceea ce si asta e din ce in ce mai rar, dar in astea am ramas asa cu un obicei din era pre-Internetului sa imi fac legitimatie la bibliotecile locale ale oraselor de care ma simt temporar atasat...si acum am destule legitimatii, desi nu stiu daca mai sunt valabile si pe multe de fapt nici nu le-am folosit vreodata, si acum imi dau seama ca nici macar nu am verificat ce fel de acces on-line imi permit ele, si daca e ceva mai extins decat cel de pe Internetul general). Pe urma, cand am fost la sc primara, pe mine parintii nu m-au lasat sa particip la ora de religie asa ca trebuia sa stau in biblioteca scolii, si asa am aflat si despre alte biblioteci decat cele din casele particulare, (si la gradinita aveam niste carti pe un raft, insa alea erau folosite ca manual de dna invatatoare, adica nu era asa ca o biblioteca de unde poti sa-ti alegi carti pt imprumut).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu fiecare rând pe care îl citesc, cartea devine tot mai importantă pentru mine ca elev, influenţa sa asupra mea a fost observată atât de familie, cât şi de profesorii mei. Acum, vorbesc şi scriu mai corect, am un vocabular mai bogat, pot cu o mai mare uşurinţă să aştern pe hârtie şi să transmit prin viu grai gândurile pe care le am. Prietenii mei sunt uimiţi de bogaţia de informaţii pe care am acumulat-o într-un timp scurt, precum şi de modul în care am reuşit să-mi argumentez spusele

      Ștergere
  6. Cel mai bun prieten al meu este cartea. De când am descoperit-o, cartea s-a dovedit a fi un prieten credincios, răbdător, care are întotdeauna timp pentru mine. Asemenea unui profesor, cartea a avut grijă să mă înveţe, să mă poveţuiască, să se ocupe de educaţia mea.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cartea - obiect sfant este un mister după care se ascund mii şi mii de cunoştinţe ce le destăinui pe zi ce trece .

    RăspundețiȘtergere
  8. Vă mulțumesc tuturor pentru impresiile vostre referitoare la cărți sau la importanța acestora în viața fiecăruia. Mă bucur să cunosc oameni care iubesc cărțile. Sunt tot mai mulți și asta îmi dă un semntiment plăcut. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Foarte dragut articol, cartea fructifica foarte mult imaginatia.

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...