sâmbătă, 30 iunie 2012

Mai e fix o săptămână...

Pana la examenul de disertatie. Si porcul in ajun se-ngrasa mai bine, se stieee. Eu incerc sa nu fiu stresata si imi inchipui deja ca ma plimb prin Copou, dupa. E acolo o terasa unde am inteles din "surse" ca vrea bunicul meu sa ne duca sa sarbatorim, daca vom avea ce, bineinteles. Numai ca asa, cateva grame de emotie tot mi-au patruns in suflet. Hai ca va trece si asta, ca de obicei.De trecut, trece si vara mea draga, prima luna deja s-a dus, luna ce incepe maine mai adaug un an la catastif si tot nu-mi vine a crede cum acesti ani cu 2 in fata sunt pe sfarsite. Cred ca e decada ce se scurge cel mai repede in vietile noastre, poate doar prima sa o concureze, dar nu cred.

Si, cum incepe o noua luna, o luam de la capat cu stresul cheltuielilor, asa, ca sa fiu intr-o permanenta urcare pe pereti.Obositor mai e. Si tot obositor e sa stai non-stop cu un copil, n-am mai avut o ora de respiro de luni de zie si se resimte, irascibilitatea e crescuta.Petrecem mult timp afara, dar plimbarile nu mai reusesc sa-mi satisfaca nevoia de relaxare, in pofida traseelor agreabile pe care le parcurg.

Acum ne pregatim de mers la tara, xper sa-mi pot incarca putin bateriile.

miercuri, 27 iunie 2012

Cine ar trebui să ne reprezinte la Bruxelles?

Din seria meciurilor Ponta vs. Basescu, sau invers, asistam la un circ din care nu luptatorii au de pierdut, ci Romania, ca tara, ca imagine. Ne facem de cacao, pentru a cata oara oare, de data asta pentru a-i fi satisfacuta ambitia prosteasca d-lui Goe.Parerea mea este ca, avand in vedere rolul pe care il are Presedintele, ca institutie, in statul nostru, asa haotic cum e el, presedintele, oricare si oricum ar fi el, este cel care are dreptul si obligatia sa reprezinte statul roman la aceasta intrunire. Aici nu e vorba de Basescu sau Ponta, ci de institutiile pe care le reprezinta, ceeace, se pare, cel din urma uita, vrand sa arate ce mare si tare vrea el sa fie. Stiti doar ca nu-s vreo admiratoare a lui Basescu, insa mascariciul de Ponta ma dezgusta.

marți, 26 iunie 2012

Miere de la stupina Onea

In drum spre tara, trecem printr-o padure in care vara vin apicultori, cu vagoanele de stupi. Unii vand si miere pe marginea drumului. Am oprit si noi si am luat un borcan cu miere de salcam, recomandata celor mici, asa cum aveam sa aflu din pliantul pe care apicultorul ni l-a oferit. Tot din pliant am aflat ca stupii sunt veniti tocmai din Maramures, din localitatea Fersig, unde se afla stupina Onea. Membrii familiei sunt apicultori din tata in fiu, ocupandu-se de cateva generatii cu cresterea albinelor. Acum au o mica afacere pornind de la aceasta pasiune. Povestea lor si aceasta pasiune m-a facut sa-mi fie si mai draga mierea cumparata, frumos ambalata si foarte buna la gust. Se poate deci sa avem si produse neaose, netrecute prin hypermarketuri. Admir pe cei care au acest curaj de a-si urma pasiunea pentru a scoate din ea produse autentice, naturale, pe care cand le gusti simti parca mirosul fanului cosit proaspat.Pliantul continea informatii si despre celelalte produse izvorate din truda albinelor si a celor ce le ingrijesc, informatii pe care le-am gasit foarte utile.Apicultorul ne-a spus ca a venit in zona pentru tei. Ce mi-ar place sa pot gusta mierea de tei cand va fi gata! Insa pana atunci mai e, stupii au plecat si Maramuresul e departe, dar e tare frumos. Cand voi gusta mierea, gandul meu va zbura pe plaiuri maramuresene. Astfel de oameni merita sa fiecunoscuti, sa se vorbeasca despre ei, iar exemplele lor sa fie urmate si de altii. Poate vor reveni, caci am de gand sa mai cumpar de la ei si tot asa, de pe marginea drumului, ca parca e mai gustos.Daca veti gasi undeva miere de la stupina Onea, sa va amintiti de recomandarea mea.:)

duminică, 24 iunie 2012

Fără ideal, de Henryk Sienkiewicz

Nu mai citisem pana acum nimic sub semnatura acestui mare autor polonez. Nici macar operele celebre- Quo vadis sau Prin foc si sabie. Dar daca acest roman, publicat la noi in trecut sub titlul Aniela, care nu este printre cele mai cunoscute, mi-a placut atat de mult, cred ca impresii la fel de pozitive imi vor lasa si celelalte, cand le voi citi. Caci in fiecare fraza se simte amprenta talentului literar de exceptie pe care il poseda autorul, astfel ca premiul Nobel i-a fost decernat pe buna dreptate.

Fara ideal ia forma unui jurnal al eroului principal- Leon, u tanar nobil polonez, caruia viata pare sa-i fi oferit totul. Are avere, este cultivat, inteligent, insa ii lipseste un scop caria sa-si dedice energia si potentialul. Asta pana sa cunoasca dragostea, pe care, surprinzator, o lasa sa-i scape printre degete. Firea sa analitica, despicarea firului in mai mult de patru parti, daca se poate, il determina sa actioneze necugetat, tcmai din prea multa cugetare, ratand sansa de a trai fericirea desavarsita. Totusi, romanul nu este exclusiv unul dedicat iubirii. Mai mult decat atat, el este unul de profunda analiza psihologica, forma jurnalului fiind un prilej favorabil emiterii de idei, de analize a starilor, faptelor si sentimentelor. Si l-as mai putea considera tragic, daca ma gandesc la finalul sau, care mi-a smuls cateva lacrimi involuntare.

Cert e ca scriitura re o forta deosebita, am sorbit-o pe indelete si, daca mi-ar fi stat in obicei sublinerea frazelor remarcabile, memorabile, aceasta carte ar fi fost amplu insemnata . Desi e destul de voluminoasa, nu este si greoaie, cum se intampla uneori in cazul romanelor de introspectie. Nu, aceasta este diferita, nu este lipsita de epic si intruziunile la nivel interior devin firesti, sunt fluifde si delc plictisitoare.


Ce-as mai putea adauga decatca, in urma acestei lecturi am devenit o admiratoare a lui Sienkiewicz si voi incerca si operele sale de inspiratie istorica.

sâmbătă, 23 iunie 2012

Va lipsesc recenziile mele?

Am cam ramas in urma sub acest aspect din mai multe motive. Unul din ele ar fi faptul ca as fi avut prea multe de spus, cum a fost cazul romanului Fara ideal, de Sienkiewicz. Am scris recenzia pe laptop, de fapt as mai imbunatati-o si in scurt timp sper sa v-o prezint si voua. Am mai citit un thriller nordic, Toamna, de Mons Kallentoft, cu mult suspans, dar ceva mai obositor decat celelalte carti din Seria neagra. Apoi, am trecut la proza scurta. Mai precis, volumul de povestiri Intalnirea din pamanturi al lui Marin Preda, foarte pitoresc si cu un puternic iz rural, care pe mine ma fascineaza. Acum citesc tot povestiri, scrise de un autor decare nu auzisem pana acum si nici nu am gasit prea multe informatii. Totusi, cei de la Adevarul i-au dedicat o serie de opere complete in editie de lux. Este vorba de Theodor Constantin, nu stiu daca ati auzit saunu de el, insa mie imi place cum scrie. Am dat din intamplare peste cartile sale in anticariat la 10 lei bucata in loc de 50, pretul de librarie si, dupa ce am lust una, am revenit in aceeasi seara, seara aceea ce a devenit apoi trista, sa iau si un roman al aceluiasi autor.Voi scrie detaliat despre fiecare carte in parte, dar acum simteam nevoia sa va vorbesc despre carti. Chiar imi era dor. Urmaresc cu mult interes colectia Nobel ce aparecu Jurnalul, insa regret ca nu aparsi opere mai importantr ale scriitorilor premiati cu Nobel.

Nici măcar o amărâtă de îngheţată?

Eu sunt omul care plateste scump pentru o inghetata mancata in plina canicula, cand toata lumea nu stie cum sa se mai racoreasca. Si am mancat-o impreuna cu fiica-mea de 2 ani jumate... ea n-are nimic (din fericire), iar pe mine ma strapunge un cutit in gat si cand imi inghit scuipatul. Am incercat vreo doua zile cu Strepsils si Eurespal, apoi n-am mai rezistat, de aseara am trecut la antibiotic. Momentan- nicio ameliorare. Ba chiar ma luase o stare de rau generala, ca fusesem nemancata.Asa patesc prostii, nu? :))) Sa nu poti bea ceva rece pe dogoarea asta, numai mie putea sa mi se intample. Eu, care imediat primesc intepaturi in gat daca indraznesc sa mananc ceva de la frigider. Si totusi, mai mancam si eu cate o inghetata fara sa platesc prin dureri. Si acum.... nici macar nu a fost una ca lumea, macar sa fi halit si eu o ditamai inghetata, buna si scumpa, barem sa nu-mi para rau ca ma chinui, nu?

joi, 21 iunie 2012

Ce multe se petrec când nu le bagi în seamă

In ultimul timp, nu am stat prea bine la capitolul informare si acum, trecand asa,in revista, posturile de stiri, ziarele, vad ca o gramada de subiecte, inspecial din sfera politica, sunt dezbatute de toata lumea. Nu ca ar fi ceva neobisnuit, e banal chiar,difera evenimentul, in rest, acelasi circ, incat imi zic ca e mai bine sa nu-ti intoxici creierul cu ele. Printre altele, na ca a venit si canicula, o stire prin ea insasi, desi de-acum ne-am obisnuit. Greu de suportat, mai ales daca esti mult peste limita maxima de greutate normala. Ori kilogramele, ori varsta.... cert e ca resimt mai acut ca in alti ani. Desi am evitat cat am putut soarel, ca nu intotdeauna poti, simteam o presiune in ceafa ce m-a cam speriat, dar am incercat sa-mi mentin calmul, caci stiu ca atuncicand accepti sa se instalez panica, aluneci pe panta raului. Trebuie sa ies si mai devreme, la 10 e deja prea cald. Dar iubesc caldura mai mult decat frigul, asa ca suport, prefer o vara interminabila. Nu va plangeti, nici n-o sa va dati seama cand se va sfarsi. Ca tot ce e frumos, dureaza prea putin. :)

miercuri, 20 iunie 2012

Viaţa merge inainte

Pana la urma, ne vom obisnui si cu aceasta stare. Desi era previzibil, socul a fost mare, caci noi, oricat am sti ca sfarsitul este inevitabil, am vrea ca toate sa dureze o eternitate. In sinea mea, am meditat adesea pe tema mortii, nu doar acum, ci si in trecut. Si nu am gasit loc in inima mea pentru resemnare.Din pacate, in ultimul an au inceput sa se stinga persoane pe care le cunosteam, neamuri, unii mai batrani, altii nu chiar , sfarsitul venind mult prea timpuriu. Nu vreau sa mai insist, caci ma intristez. Nici macar haine negre nu aveam. Adevarul e ca nu te gandesti sa iti asezonezi garderoba din timp cu astfel de haine, pentru astfel de ocazii. E ceva pentru care nu esti pregatit. Si mie nu imi plac hainele negre vara. Dar voi incerca macar in parte sa tin acest obicei. Am gasit putere sa imi sustin sotul inaceste clipe grele si chiar si pe soacra mea, desi ea e mai dificil de alinat, nu exista remediu pentru durereea ei.


Dar, viata merge inainte, se scurge intre aceleasi coordonate. Si asa va fi mereu. Cu sau fara noi.

sâmbătă, 16 iunie 2012

E greu să spui adio!...

Sunt clipe in viata in care ramai fara cuvinte, fara  putere de reactie. Cand auzim de decesul unui om batran, la 80 de ani sau peste,  dam din umeri si spunem: "eh, era batran, ce sa-i faci?" si trecem peste fara prea mult tragism. Dar cand acel om este unul din parintii sau bunicii nostri, nicio varsta nu este prea inaintata ca sa justifice venirea mortii. Oricat de multi ani ar avea, ni-i dorim sa fie acolo, sa ne astepte mereu, sa nu se stinga, sa-si mentina licarul macar pentru a ne vedea pe noi, din cand in cand.


Socrul meu s-a stins in aceasta seara. Eu nu l-am prins in putere, dar stiu cum a fost si cat de mult a insemnat el pentru sotul meu, cat de mult i-a marcat copilaria, educatia, viata. In ultimii ani era doar o umbra palida a ceea ce fusese, insa pentru un copil, e de-ajuns si acea   umbra... decat nimic. Intr-un fel, stiu ca i-am indulcit acesti ultimi ani. Se topea dupa nepotica. Doar ca in aceste clipe nu stiu cum as putea sa-l consolez pe omul meu iubit. Cuvintele mele sunt prea putin. A plecat acolo, de cum a aflat, si stau cu inima stransa. Sunt momente prin care toti trecem, dar niciodata nu le acceptam cu adevarat. E peste putinta noastra. Chiar daca sunt previzibile, cum a fost acum. Cand e vorba de parinti, legile naturii sunt ingrate...

luni, 11 iunie 2012

M-am lămurit (continuare)

Numai ca nenea ce supraveghea imi zice ca nu e cazul sa le maiindoi, ca apoi ei se chinuie sa le desfaca. Deci da, asa se respecta secretul votului, ca buletinele alea se mai si desfaceau, cazand de la inaltime si partea de deasupra a urnelor era transparenta.  Apoi, cred ca puteam sa plec cu stampila, daca voiam. Tanti pusese buletinele in partea dinspre noi a mesei sa le luam, intre timp mai  venisera oameni si era ocupata sa le explice filosofia buletinelor, asa ca a trebuit sa o fac eu atenta ca mi-am luat buletinul si ca vreau sa ii dau stampila, altfel puteam sa mi-o fac breloc, cum spune CRBL.

Revenim la masina unde ramasese sotul cu fata. El nu a vrut sa voteze, nu obisnuieste sa o faca de ani buni. Si soacra mea il intreaba,nedumerita- da' tu de ce nu vrei sa-l votezi? Deci nu sa votezi, ci  sa-l votezi. A fost cireasa de pe tort. Cu aerul nevinovat de altfel, fara pic de repros, ca si cum ar fi fost cel mai natural lucru.

Nu m-am chinuit degeaba sa povestesc. Voiam doar sa va spun ca, in conditiile in care aproape jumate de tara sta la tara, imi dau seama cum stau lucrurile la parlamentare sau prezidentiale, cand miza e mai mare. Cu astfel de alegatori, de care, de altfel, exista si in mefiul urban in anumite straturi, e lesne de inteles cum se castiga alegeri in tara asta. Si totusi ma mir, anul asta nu s-a dat nimic. Cu exceptia maruntidurilor gen brichete, sepci, tricouri.

M-am lămurit...

A fost o experienta din seria rasu'plansu' sa merg la vot in comuna natala a sotului, unde am domiciliul legal. Am mers mai mult asa, din ambitie, de dragul expeientei, caci la fel de bine as fi putut vota la Satu Mare. Adica nu aveam un interes prea mare in privinta celor ce se voiau alesi. Ajunsa acolo, o intreb si eu pe soacra-mea cum stau lucrurile, ce zice lumea si aflu ca toti il voteaza pe un anumit candidat, adicatelea cel deja infunctie, ca in mai toa
ta tara. Prima constatare, fata de cum eram eu obisnuita, a fost ca la tara se discuta deschi s pe tema asta, nu-si ascund optiunile, de altfel, previzibile. La oras, sau cel putin la Bacau, nu se spunea cu cine si cum. Era secret, poate chiar rusine, doar intre apropiati si poate nici asa, daca persoanele faceau parte din cercuri cu tangente politice. A doua constatare, se voteaza cu turma. Dupa ce criterii, va dati seama, numai dupa propria convingere nu. Adica se ajunge la convingere, dar nu dupa o cantarire pe cont propriu a argumentelor pro-contra.

Alt aspect- la vot se merge gatit, nu asa, ca-i evenement emportant. Eventual cosmetizat, doar te vede lumea, ca parca altadata nu te vede. Ajungem la sectie- 3 babute tocmai ieseau sprijinindu-se una pe alta, una adusa de spate, alta schioapa, cu punguta de plastic in care- si tineau buletinul (accesoriu universal raspandit, ca si soacra-mea avea la fel.) Dar venisera la vot, pai se poate? Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu consider ca batranetea iti ia toate drepturile sau ca nu ar mai fi in stare sa voteze. Numai ca.... ma indoiesc ca pricepusera ce anume votasera, altceva in afara de primar. Si sa va explic de ce. Inauntru, ii da cucoana de la masa buletinele soacrei mele si se apuca sa ii explice. Pentru ce e fiecare, lucru pe care nu-l mai vazusem. La care ea mirata constata- da' este si pdl? Probabil campania pdl-ului n-o fi fost intensa. Tanti ii explica- sunt mai multe partide (nu prea multe, ce-i drept). Ea confirma ca a inteles ce e cu buletinele alea multe-a, partidele...


Prin analogie, cred ca scena s-a repetat intr-o forma sau alta cu multi dintre alegatorii ajunsi la o varsta. Pentru ca la tara, cei in varsta nu sunt atat de culti. Pe vremuri se faceau putine clase etc.

Imi vine randul, tanti da sa imi explice, eu ii tai vorba si-i explic ca stiu ce am de facut. Votez asa cum numai eu puteam sa o fac, cat mai divers, ca tot aia era. Adicatelea n-am votat pe linie, ca tot romanul, pentru simplul motiv ca nu-mi e niciunul simpatic. Acum cica sa pun alea in urne. Eu am vazut-o pe Eba de dimineata cum introducea buletinele frumos impaturite in urne si stiam si eu ca asa trebuie, ca nu era nici prima nici a doua oara.

sâmbătă, 9 iunie 2012

Pe sub teii în floare

Parca niciodata nu m-a fermecat atat de mult parfumul teilor ca anul acesta. Nu-mi amintesc sa le fi acordat vreodata atata atentie ca acum. Nu ma mai satur, as sta mereu in preajma lor, respirand profund, ca sa-mi umplu si sufletul cu aroma lor. Seara trecuta am mers de-a lungul Soselei Kiseleff din dreptul parcului pana la muzeul Antipa. Doamne, a fost ceva de vis! Parca as fi prins cateva firmituri de rai. Atat de puternic era parfumul numerosilor tei cemarginesc soseaua si pe care pana atunci  nu-i observasem sub aspectul speciei. Erau copaci, imi placeau, imi placea umbra lor, dar nu stiamca atat de multi sunt tei.


Ceva mai jos de fereastra mea sunt doi tei. As sta si noaptea cu geamul deschis daca as putea. Dar nu pot. Si mi-as mai dori sa pot petrece o zi in mijlocul naturii,dar singura, sa ma pot umple cuea, sa-mi regasesc energia. Mi-as lua o carte si as sta pe iarba, la umbra. De dimineata pana seara. Deja ma imaginez si nevoia devine tot mai acuta, dar si realitatea imi apare maidura, interzicandu-mi sa mai visez cu ochii deschisi. Acum ma plimb cu gandul pe sub teii in floare...

joi, 7 iunie 2012

Eu cu cine votez?

Peste tot se face apel ca oamenii sa mearga duminica la vot. Nu va mai expun motivele, caci sigur v-au intoxicat destul alte surse. U m-as duce, dar cum nu am drept de vot in Bucuresti,  ma vad in situatia de a nu sti pe cine sa stampilez. Asta deoarece, in afara de primarul in functie din comuna de domiciliu, nu cunosc niciunul din candidati si nici nu am fost intoxicata de promisiunile vreunuia. Cum nici asta actualul nu mi-e prea simpatic si nici ailalti de pe stalpi si garduri nu mi s-au parut mai de Doamne-ajuta, ma pot intreba fara gluma sau ironie-eu cu cine votez?

Sa las asta la o parte si sa va zic ceva de interes mai general decat dilemele mele personale. Mai concret, fluturasii anti candidatul X sau Y, ca vad ca se poarta. Eu crezui ca numai prin sectorul nostru se intampla, dar e raspandit fenomenul. Si daca-mi amintesc bine si in campaniile din alti ani se faceau din astea. Am gasit in cutia postala un flyer ce imita perfect pe cele originale ale unui anumitcandidat, dar lipsea sigla si, evident, era modificat textul intr-un mod denigrator. O astfel de campanie negativa poate implica doua variante ce nu se exclud una pecealalta. Prima- ca poate fi opera adversarilor, caz in careacestia, chiar daca nu se semneaza, dau dovada de o crasa josnicie, de incompetenta, de incapacitatea de a minti macar frumos si convingator, astfel incat simt nevoia sa aruncecu noroi in altii pentru aseridica ei. Si atunci pe unii din astia eclar ca nu merita sa-i votezi.

A doua- poate fi chiar mana candidatului astfel ponegrit, care mizeaza tocmai pe efectul de ridicare a sa in ochii electoratului, facand sa planeze asupra celorlalti banuiala caracterului infect. Nu ca ar mai fi cazul de banuiala, doarin cele mai multe cazuri avem de-a face cu certitudini.

Ce sa mai zic, sunt satula de campania asta, fie ea pozitiva sau negativa. Si asa oamenii sunt scarbiti in general de politicieni, mai trebuie sa suporte si balacareala electorala, insotita de circul, promisiunile si galetile de rigoare. Sau pixuri, carnati etc. Nu facedecat sa creasca sila in noi.

miercuri, 6 iunie 2012

O cafeluţă printre bloguri

Ce poate fi mai relaxant dimineata? Rareori am ocazia. Azi m-am trezit devreme, asa se explica. Minutele sunt numarate, dar tot e ceva. Daca aveam mai mult timp, va faceam cateva recomandari. Suntem in mijloc de saptamana lucratoare, desi nu ma pot convinge cu usurinta ca nu e joi, asa cum crede creierasul meu. Ieri am mutat plimbarea de amiaza ceva mai devreme, am facut-o sa fie plimbare de dimineata si parca a fost mai placut, am gasit parculetul liber, implicit mi-am putut alege ce banca am vrut , ba chiar am putut si sa citesc, pret de cateva minute. Aseara am alungat ploaia ce incepuse timid, i-amaratat ca nu ma tem de ea si am pornit in plimbare, pana ce ea si-a strans rusinata stropii si a fugit in alte zari.

Sper ca si ziua de azi va fi frumoasa, nu vreau ceva special. In schimb, am inceput sa simt niste morcovi, mi se apropie disertatia aia de n-am reusit sa o dau anul trecut. Si cica ar trebui sa ma pregatesc si eu cat de cat, dar ma simt cam ciudat. Am cam uitat ce inseamna examene si, in cazul de fata, nu e vorba de vreo satisfactie deosebita, dar voi lua eu nota de trecere, nu?


A fost buna si dulce cafeluta. Ma intorc la fii-mea si la Sienkiewicz. Va doresc o zi cat mai placuta, cu mult soare in suflete!

duminică, 3 iunie 2012

Suflete cenuşii

Am avut prilejul de a citi o carte deosebită, sub semnătura lui Philippe Claudel. Scrisă atât de bine, încât m-a lăsat fără cuvinte. După ce am terminat de citit ultima pagină, primul impuls a fost să o iau de la capăt ți asta am și facut preț de câteva pagini, pentru a putea simți și înțelege fiecare moment prin prisma naratorului, acum dupa ce știam tot ce știa și el. Și trebuie să recunosc că, ajungând la final, cu atât mai cutremurătoare mi se păreau cele citite.

Deși în aparență ai crede că ai de a face cu o intrigă polițistă, narațiunea debutând cu rememorarea momentului găsirii cadavrului unei fetițe de 10 ani, treptat descoperi că aceasta e doar o premisă, un fapt auxiliar pătrunderii și analizării faptelor și oamenilor ce au constituit cândva cadrul de viață al personajului narator.

Poveșstile sunt tulburătoare, intruziunile în sufletele personajelor, explorarea lor , salturile în diferite momente ale timpului, toate au o forță  sublimă. Cuvintele curg și țes pânze minuțioase, surprinzătoare.  E o reală desfătare să citești cărțulia aceasta, e plină  de fraze pe care ai vrea să le reții, adevăruri profunde, cum este și cel care justifică titlul romanului, disecând într-un mod cum nu se poate mai delicat natura ființei umane. Aș fi avut nevoie de un creion, dar nu obișnuiesc să însemnez cărțile. Cu certitudine, însă, pot afirma că e una din cărțile în care ideile sunt transmise cu cea mai mare usurință și digerabilitate. O recomand oricui.

sâmbătă, 2 iunie 2012

Despre rău, despre bine...

Desi sunt unul din oamenii pentru care intrebarea "ce-ar fi fost daca...?" devine adesea pretext pentru ample analize si care gaseste intotdeauna prilejul sa-si spuna, cand sta e vorba cu sine, ca ar fi fost bine daca la un anumit moment din viata sa nu facea aia sau cealalta, am inteles, dupa indelungi procese de constiinta, ca fiecare lucru are rostul sau, privind in ansamblu. Chiar si cele rele pe care in momentul producerii lor sau un anumit timp dupa aceea nu le poti intelege sau nu le poti gasi un sens in viata ta. Timpul trece si o data cu el vin altele si altele si, cand privesti in urma, de multe ori poti spune, desi nu convins in totalitate, caci ceva ramane acolo, umbraregretelor e mai greu de dizolvat, ca daca acel lucru rau nu s-ar fi intamplat, poate nu ar mai fi avut loc altceva, de care esti pe deplin fericit. Nu e valabil mereu, dar totusi... un astfel de gand parca iti da putere, ca si raul poate fi, in adancurile sale, izvorul unui bine.


Doar ca in momentele critice, este putin cam dificil sa iti canalizezi gandurile spre sfere mai optimiste. Poate ca trebuie sa iti repeti atat de mult anumite convingeri incat ele sa se intipareasca adanc in constiinta si atunci cand ai nevoie de ele, sa iasa astfel usor la suprafata. Ma gandesc ca vorba aceea " tot raul spre bine" o fi avand in ea un adevar indelung gandit, exprimat simplu. Asadar, ideeanu-mi apartine, insa am reusit sa ma conving ca e asa, nu doar sa iau zicala ca atare, caci fara convingere, vorbele sunt goale, trebuie ca sensul lor sa te patrunda.

Un gest ce m-a impresionat

Dupa ce mi-am vazut de drum, un zambet ramasese plantat pe chipul meu. Nu stiu dacs zambeam cuiva sau ideii in sine. Dar sa va explic despre ce e vorba. 1 iunie... seara. Il asteptam pe sotul meu pe trotuar, cu cea mica, bineinteles, ca fara ea, doi pasi nu fac. Trece un nene in varsta cu un catel si se opreste sa-i vorbeasca motatei, admirand-o cat e de frumoasa. Parea sa-i placa mult de ea si spre uimirea mea de data asta s-a comportat bine, nu a tipat cum iie obiceiul cand o interpeleaza persoane straine.

Apoi omul da sa plece, dar se intoarce si ne invita la patiseria aflata la cativa metri sa-i cumpere celei mici o prajitura, fiind ziua copiilor. Uitasem sa spun ca  felicitase si mai inainte si acum voia sa marcheze evenimentul, aceasta zi a copiilor cam neglijata as putea adauga eu. In mod normal n-as fi acceptat, dar am citit in el ca ii face placere acest gest, de a oferi un mic cadou unui copil. In treacat, mi-a spus ca el nu a avut copii, dar ii sunt fosrte dragi si nu inceta sa-i spuna fetei cat e de frumoasa. A cumparat doua prajituri, mentionand ca una e pentru fetita, iarcealalta pentru mamica. Apoi, dupa ce i-a oferit pachetelul, noi am multumit si el a plecat. Nimic rau intentionat, un gest pur si simplu frumos, ce m-a facut sa cred ca bunatatea de altadata nu a disparut definitiv, doar e pe cale de disparitie. Nu stiu, dar am fost impresionata. Nu stiu cata importanta se mai acorda acestei zile si mai ales fata de un copil strain.

De aceea am zambit si zambesc si acum. Material nu e ceva colsal, dar spiritual- cata astfel de bogatie intr-un gest. Mi-a uns intr-un fel sufletul. Si eu nu sunt copil... sau... sunt?

vineri, 1 iunie 2012

Bookfest- un colt de rai

Pentru cineva pasionat de lectura asa ca mine, evenimente ca acesta sunt ca o gura de oxigen proaspat. Sumedenie de caarti, lansari, reduceri-o atmosfera de vis, in care dragostea si pasiunea pentru carti plutesc in aer, se simt. Imi place sa fiu acolo, am fost si de data aceasta, tot in prima zi, in primele ore de la deschidere, cand e mai putin aglomerat.o Din motive legate de micuta insotitoare, caci mie imi place forfota in jurul pcartilor, nu si in alte situatii. Multe noutati va asteapta. Poate voi sunteti mai fericiti la punga decat mine si va permiteti sa le luati acasa.Atat de multe imi doresc de acolo, incat am tot sperat ca poate da si peste mine vreun noroc, de exemplu, sa gasesc pe strada cateva sute de lei pentru a-mi satisface nazuintele.

Numai de la Editura All ar fi vreo 5-6, asta asa, ca dorinte arzatoare. Mi-a placut faptul ca ei au pregatit pentru fiecare cumparator o plasuta ce contine cataloage si carti postale ilustrate cu coperti ale unor cartulii. dragute ( pe care fiica-mea le-a recunoscut ulterior pe raft, in hypermarket :)  ).


Si de la Polirom as vrea cateva, si de la Humanitas, mi-s dragi si cateva carti de la Art si Curtea Veche, sa nu mai spun de la Litera, caci de la ei am citit prea putine carti din cauza preturilor, nu foarte mari, dar mari pentru mine. Stateam si ma gandeam ca totusi, cartile nu sunt scumpe, avand in vedere munca din spatele lor. Posibilitatile noastre financiare sunt prea reduse.

Maine seara voi merge sper eu din nou, fiind 1 iunie si, totodata, lansarea seriei Itsy Bitsy

Marea mă cheamă la ea

N-aș putea explica pe scurt de ce atâtea emoții mă străbat când urmează să plec la mare. Sunt emoții plăcute și o nerăbdare care mă plaseaz...