marți, 28 februarie 2012

Da, a fi casnic inseamna sa fii nimic...


Ziua de azi mi se pare searbada, nu am idee ce voi face si parca nici potentialele chestii ce le-as putea bifa nu sunt prea incantatoare. Parca e prea multa monotonie. In afara de chestiile pentru mine, pe care le pot face doar in anumite momente (si, daca e sa ma iau dupa noaptea trecuta, nici atunci nu am dreptul la tabieturile mele), restul mi se par neatragatoare. Ceva de genul- iar? Stiu ca solutia in astfel de momente ar putea fi o schimbare de peisaj. Nu e prea placut in jurul blocului de cand s-a mai topit din zapada. E o imagine dezolanta, cu zapada aia urata, murdara, cu fecalele ce nu s-au volatilizat
o data cu topirea zapezii. Dar cand ma imaginez pentru cateva clipe mergand intr-un loc sau in altul, realizez ca multumirea mea ar fi redusa, ca sa nu zic zero.

As putea spune ca ma aflu intr-una din zilele fara chef. Nu-mi place starea asta, dar chiar nu gasesc acum un mijloc sa o alung. Ajung si eu la limita din cand in cand si atunci astept, astept, sperand ca o sa-mi treaca repede. Dar cand trece e doar o amagire, situatia nu se schimba in realitate, doar gasesc eu resurse pentru fabricarea unui zambet si a unui chef de ceva, de orice. Stiu ca toata dispozitia mea proasta e datorata epuizarii. Poate din exterior nu pare ca fac mare lucru, mai ales ca stau acasa, nu lucrez, si asta e interpretata adesea ca si cum nu as face nimic. Din pacate, societatea te evalueaza in functie de banii pe care ii produci. 

Si nu e drept, a sta acasa cu un copil mic, de 2 ani si 3 luni sa nu mai stii altceva, nu inseamna deloc huzureala. Ba chiar as putea spune ca le e mai usor si mai putin obositor celor ce lucreaza, caci, zic eu, de pe partea cealalta a baricadei, daca li se pune pata sa nu faca nimic intr-un anumit moment, se pot opri, nu-i forteaza nimeni sa lucreze in continuare. Isi pot lua o pauza absoluta oricand doresc. Noaptea pot dormi fara sa-i trezeasca nimeni brusc cand le e somnul mai dulce. La mine niciunul din aceste lucruri nu e posibil, eu nu pot spune stop cand simt nevoia, eu nu ma pot odihni in nicio noapte, eu trebuie sa fiu non-stop la dispozitia cuiva, indiferent ce as face in acel moment, trebuie sa abandonez brusc si sa-mi fac datoria.

Chestia e ca uneori si eu ma consider o inutila, dar cand ma plang de asta, sotul ma consoleaza, aratandu-mi spre cea mica si imi spune ca ea e munca mea. El nu evalueaza aportul meu in bani. Insa eu am momente in care sunt dezamagita ca munca mea nu aduce nimic financiar. Si stiu ca n-ar trebui sa fie asa, ar trebui sa  privesc rezultatele neevaluabile in bani. Dar societatea este astfel construita incat sa fii considerat o nulitate daca nu produci bani.

4 comentarii:

  1. Eu zic ca e mult, mult mai importanta pentru tine parerea sotului tau, decat a restului lumii. Sotul tau stie ce faci, restul lumii nu.
    Dar nu e bine sa te privesti din exterior si sa te consideri asa cum te considera lumea, caci ajungi sa fii ceea ce crezi ca esti.
    Cine te considera o nulitate daca nu produci bani? Si de ce ai tine cont de opinia lui? Ce treaba au ceilalti cu viata ta? Tu traiesti pentru parerea lor despre tine sau traiesti pentru tine si familia ta?

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred ca nea' Tomita are dreptate. Nu numai pentru ca te cunoaste mult mai bine ca oricine, cum zice Mircea, ci pentru ca, de exemplu, daca ar fi sa platesti o bona, te-ar costa bani, si daca ai munci in timpul asta, mare parte din bani i-ai da bonei. Asta si pentru ca n-aveti pe nimeni care sa va ajute (socri sau parinti pe aproape). Doar voi va gospodariti singuri, si nimeni nu trebuie sa-si bage nasul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Meseria de mama este grea si neplatita, dar are avantajele ei. Este nevoie si de bani, asta e sigur, caci in secolul nostru fara bani nu se poate, dar este nevoie si de atentia si afectiunea mamei, si acest lucru face cat toti banii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie meseria de mama mi se pare cea mai grea meserie (nu am considerat niciodata ca o mama care sta acasa cu copilul are parte de liniste si pace si e lipsita de griji ci din contra). In momentul de fata prefer de o mie de ori mai mult sa ma duc la serviciu decat sa stau acasa cu copilul (pe care nu-l am si poate de aia gandesc asa insa citind/vazand prin cat stres trec mamele...m-am lecuit iremediabil de dorinta a aduce pe lume un sufletel.

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...