Linistea, nepretuita comoara

Se poate si pentru mine o pauza? Dar una totala, in care sa nu fac decat ce am chef. Nu se poate, cum sa se poata? In curand, parul meu lins, care nu rezista mai mult de 20 de minute ondulat dupa ce ies din coafor (daca as frecventa asa ceva), se va increti singur, fara pic de solutie permanent sau bigudiuri. Se va increti pe motiv de urlete prelungite la urechile mele, pe motiv de nervi neexprimati, stapaniti cu ultima picatura de rabdare. Mai am putin si voi incepe si eu sa urlu, asa ca va rog sa-mi comunicati din timp adresele unor spitale de nebuni prin apropiere. Sunt sanse mari sa necesit o internare. In curand vor incepe sa zboare prin casa obiecte sau chiar pe fereastra. Vasul cu rabdare s-a terminat, calmul meu s-a epuizat. Stiti cat valoreaza linistea si plictiseala? Nu stiti. Vreau si eu liniste, vreau sa ma plictisesc de una singura. Si pana la pensie nu vad sanse pentru asa ceva. Nici eu nu cunosteam cat de pretioasa e linistea. Acum stiu. Si cand e liniste, cam rar ce-i drept, stau si o ascult ca pe o sublima melodie auzita doar de mine.

So, think twice...