joi, 30 noiembrie 2017

Copil ieri, copil azi



Parcă mai ieri aveam 5-6 ani și buchiseam pe o broșurică versurile colindului acesta. Erau un pic altfel, dar linia melodică este aceeași, am ascultat și alte variante, aceasta e singura care păstrează ceea ce-mi amintesc eu de atunci. Și de când aveam 5-6 ani îi cânt bunicii acest colind. Când nu am putut să-i bat la ușă în seara de Ajun și i l-am cântat la telefon, ne-au podidit lacrimile pe amândouă, fără să fie nevoie să ne explicăm de ce și cum. Știam amândouă de ce. Habar nu am pe unde e acea  broșură, dar o văd cu ochii minții și mă revăd pe mine cu al naibii de mulți ani în urmă (când oare au trecut?), așteptându-l pe Moș Crăciun, plină de speranțe, de vise, însuflețită de acel avânt unic al copilăriei care nu va dispărea de tot atâta timp cât bunica mă va aștepta să-i bat la ușă în ajun de Crăciun. Voi continua să fiu copil cât timp ea va rămâne aici. Bunicii mei sunt poarta către anii copilăriei. Și acea poartă îmi va rămâne deschisă atâta timp cât ei se îndură să îmi rămână alături.

3 comentarii:

  1. Craciunul este cea mai mare bucurie a copiilor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună ziua, sunt aici pentru a răspândi această veste bună întregii lumi cu privire la modul în care am primit soțul meu înapoi. Eram nebun când soțul meu mi-a lăsat o altă femeie luna trecută. Dar când mă întâlnesc cu un prieten care ma introduce în profetul Okona, un mare mesager la oracolul pe care îl slujește, mi-am povestit problema profetului Okona despre cum ma lăsat soțul meu. El mi-a spus doar că am ajuns la locul potrivit că voi fi dorința mea de inimă fără nici un efect secundar. Mi-a spus ce trebuie să fac, după ce a fost făcut, în următoarele două zile, soțul meu a sunat mă la telefon și îmi pare rău că m-ai trăit înainte. Sunt atât de fericită și copleșită că trebuie să le spun întregii lumi cum mi-a ajutat profetul Okona să-mi dau dorința inimii. Dacă aveți nevoie de orice fel de ajutor, contactați Profetul Okona la următoarea adresă de e-mail: prophetokona@gmail.com De asemenea, a distribuit atâtea vrăji ca,
    (1) Dacă doriți ex-spate.
    (2) nu ai nevoie de un divorț în căsnicia ta.
    (3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
    (4) Vrei să vindeci bolile mortale
    (5) Dacă vreți un copil.
    (6) Vrei să fii bogat.
    (7) Vrei să îți ceri soțul și soția să fie a ta pentru totdeauna.
    (8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară.
    (9) vrei o soție / soț

    RăspundețiȘtergere

50 de bani... găuriți

Nu e vorba de 50 de bani (pierduți pe un cărucior lăsat la uşa toaletei unui hypermarket). E vorba de mentalitate. Până când vor învăța româ...