sâmbătă, 19 august 2017

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan care, în al său roman „Diavoli fragili” a presărat referințe intersante la opera chilianului, încât mi-a stârnit o curiozitate care s-a cerut a fi satisfăcută cu celeritate.  Mai întâi, „Detectivii sălbatici”, prin care am pătruns în spațiul tulbure al operei lui Bolaño, am cunoscut deșertul Sonorei, fascinant, plin de mister. Am continuat cu „Amuleta” unde am regăsit-o pe Auxilio Lacouture, „mama poeziei mexicane”, a cărei voce o remarcasem în mod special în cadrul „Detectivilor”. De ziua mea mi-am făcut cadou cel mai grandios proiect al lui Bolaño - 2666, un roman excepțional pe care l-am citit nesperat de repede, în pofida celor 1100 de pagini ale sale.

Și acum - „Anvers”, un scurt roman pe care l-am citit aseară, în câteva ore petrecute în parc. I se spune roman, însă formula aleasă de Bolaño este departe de felul în care arată de obicei un roman. Diferă chiar și de alte romane ale sale, în care coeziunea este totuși vizibilă. În „Anvers”, pe care chilianul l-a scris pe când avea 27 de ani și apoi l-a lăsat la macerat, fiind publicat după 22 de ani, sunt răsturnate toate convențiile, iar firul care încheagă povestea este foarte greu de prins. Mi-a luat ceva timp și câteva zeci de pagini până ce am întrezărit dedesubtul acestei scrieri, dar apoi m-am simțit cuprinsă de o vrajă, conștientizând că nu aș putea explica nici ce am simțit, nici ce am înțeles. Ca și cum aș fi avut un vis complex, plin de senzații și revelații pe care am continuat să le percep și după ce am închis cartea, dar pe care nu le pot descrie. M-am oprit adesea, recitind și savurând în extaz fraze, imagini, învăluită de suflul mistic al literaturii. 

Chipuri care apar și dispar, frânturi de vis, gânduri aruncate aparent haotic pe foaie, siluete neclare, peisaje dezolante. Cadavre reale sau imaginare găsite printre tufișuri. Un camping pustiu după terminarea sezonului, marea veghind în fundal, muza amețitoare care face să apară fraze pe ecran. 

„Singura scenă posibilă este aceea a tipului care aleargă pe cărarea din pădure. Cineva întredeschide  un dormitor albastru. Acum are douăzeci și șapte de ani și se urcă în autobuz. Fumează, are părul scurt, poartă blugi, bluză de culoare închisă, jachetă cu glugă, ghete, ochelari de comisar politic.” (pag. 60)

„Îmi amintesc că umbla dintr-o parte în alta fără să se oprească prea mult timp în vreun loc. Uneori avea părul roșu, ochii îi erau verzi. Sergentul s-a apropiat de ea și i-a cerut documentele. A privit către munți, acolo ploua.” (pag.38)

„Avea un aparat de fotografiat care acum se află în depozitele poliției. Nimeni nu l-a văzut vreodată făcând o fotografie. Se plimba pe plajă la asfințit. În scena aia plaja dobândea tonalități palide, galben-pal, aurii estopate. Tipul s-a prăvălit pe nisip, ca și cum ar fi fost mort. Singura bandă sonoră era o tuse seacă și obsedantă a cuiva pe care niciodată n-a reușit să-l vedem. Valuri mari argintii, tipul în picioare pe plajă, fără pantofi și tusea aia. De când nu v-ați mai simțit fericit înăuntrul unui cort?” (pag. 90-91)

Oriunde aș deschide cartea, aș găsi o frază interesantă, care îmi produce o anumită emoție. Scriitura lui Bolaño se apropie de poezie, îmi plac umbrele sale și luminile palide care trec în fugă pe deasupra fiecărui cadru. Îmi place ambiguitatea scriiturii, misterul care planează asupra sa, atmosfera tulbure, seducătoare. „Anvers” mustește de abiguitate, pare dificil și nu zic că nu este așa, dar tocmai de aceea mi se pare atât de incitant - o provocare pe care am acceptat-o fără a mă gândi prea mult. Pur și simplu am deschis cartea abia cumpărată cu gândul de a o răsfoi. Și apoi nu am putut s-o las deoparte, am respirat în ritmul său până la ultima pagină. Și chiar și după aceea. După cum se poate vedea în imagine, nu este singura carte a lui Bolaño din ultima mea comandă. Mai că aș începe-o pe următoarea, deși citesc acum „Peripețiile lui Shanti Andia” de Pío Baroja 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...