joi, 18 august 2016

Să ne trăiești mulți ani, Neagu Djuvara!

L-am îndrăgit înainte de a-i citi vreo carte, apoi, după ce am gustat poveștile sale din volumul Amintiri și povești mai deocheate,  mi-am dorit din tot sufletul  să vină ziua în care va împlini un veac de existență și, între timp, să ne mai scrie pagini la fel de memorabile,  să ne deschidă ochii asupra a ceea ce nu putem cunoaște singuri. Prizonieri "Între Orient și Occident" avem încă nevoie de vocea sa,  să ne călăuzească prin praful vremurilor tulburi pe care le trăim.

Îmi permit în scris o oarecare intimitate, așa cum e firesc să se nască una între cititor și scriitorul pe care îl admiră.  Față în față,  m-aș face mică de tot și cuvintele mi s-ar ascunde prin cine știe ce cotloane.  Îți mulțumesc,  moș Neagu, pentru ceea ce ești, pentru ceea ce reprezinți în cultura românească.

La mulți ani!

Aștept cu drag acea carte. ...

Un comentariu:

  1. Salut, toată lumea Dr. Ogala este minunat, am încercat să concep timp de 9 ani după căsătoria mea, în cele din urmă am rămas însărcinată la o săptămână după ce am luat acest produs de fertilitate pe bază de plante pe care mi l-a dat Dr. Ogala. A fost incredibil. Am avut un istoric de avorturi spontane recurente, dar folosind ierburile lor am rămas însărcinată în mod natural la vârsta de 42 de ani, nu cred niciodată în ajutoarele plantei până când am întâlnit o mulțime de mărturii ale doctorului Ogala despre cât de util și cât de util a fost o mulțime de oameni, apoi am încercat, sunt atât de fericit astăzi că îmi va păsa cursul copilului meu cu gemeni după toate medicamentele pentru fertilitate consumate, inclusiv 6 cicluri de inducție Clomp, Încercați să vă gândiți să îl contactați astăzi la, Drogalad02 @ Gmail.com sau sunați-l / WhatsApp la +2347049668119, am văzut și mărturii despre ajutorul său divers pentru persoanele cu, doriți ca fostul dvs. să se întoarcă) Încercând să rămâneți însărcinată) doriți să vă căsătoriți.) Scoateți orice boală din corpul vostru) .. ajunge la el astăzi, cred că Dumnezeu îl folosește pentru marea sa lucrare!

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...