Speranța: o tragedie- de Shalom Auslander

Apariție proaspătă în colecția Globus de la Editura  UNIVERS, cartea aceasta mi-a făcut cu ochiul de la bun început, de când am postat prima oară coperta ei, într-un articol dedicat relansării colecției. La Bookfest, am avut bucuria de a o putea lua acasă în schimbul mai vechii Anestezii locale a lui Gunter Grass. N-aș putea preciza dacă prezentarea cărții sau coperta a vut mai mare influență asupra mea. Cert este că am avut acel sentiment, a cărui origine încă nu am descoperit-o, că trebuie să o citesc. Acel ceva care, fără să-ți lase timp să te dumirești, îți impune un anumit lucru. Să-i spun instinct? Poate. În orice caz, urmând acest instinct, i-am făcut loc în lista mea de lecturi cât de curând am putut. Eram foarte curioasă cum voi recepta alegerile Teroristei, coordonatoarea colecției.

Cartea lui Shalom Auslander, un nume complet necunoscut până acum pentru mine, a însemnat o destindere și, totodată, un fel de evadare din registrul obișnuit. Am râs așa cum nu credeam că o voi putea face în fața unor chestii mai degrabă tragice sau, în orice caz, care ar trebui să impună sobrietate. Și totuși, scopul principal al autorului nu este, cred eu, să stârnească râsul, ci să te facă să meditezi la anumite chestiuni, după ce în prealabil ai râs de ele.


Cu o astfel de lungă introducere, n-am zis încă nimic despre tema cărții, depsre coordonatele poveștii, pe care doar o imaginație explozivă ar fi putut-o construi. La prima vedere, ai crede că autorul s-a jucat cu cuvintele, cu ideiel, cu întâmplările. În realitate, cartea este plinp de subtilitate, dar și de bizarerii, în încercarea de a scoate la lumină absurdul vieții și al morții. Da, pot spune că m-am amuzat teribil citind o carte în care s evorbește mult despre moarte, dar și despre supraviețuire. Mi-a plăcut modul în care Auslander bagatelizează această latură tragică, determinându-te să cauți printre rânduri, dincolo de învelișul comic.

Ce avem, mai concret, în această carte, cu un titlu ce te pune pe gânduri?- o avem pe Anne Frank, ajunsă la o vârstă venerabilă, după ce a surpaviețuit în mod miraculos lagărului nazist (apropo, terifiant episodul în care îți povestește evadarea din ghearele morții), avem și un incendiator misterios ce tulbură liniștea micului orășel american, Stockton, și mai avem și un personaj principal- Solomon Kugel, pe care nu știi cum să-l privești- cu amuzament, cu compasiune sau, poate, cu ironie? Acest Solomon Kugel are și o familie și vrea să înceapă o viață nouă în liniștea neînsemnatului Stockton, doar că socotelile lui nu prea se potrivesc cu ce îi rezervă hazardul. Sunt tentată să mă afund într-o povestire la care nu-mi place să apelez, de regulă, ca să nu stric surpriza lecturii.

Oricum, ca și cum n-ar fi de-ajuns incredibila descoperire din podul noii sale vechi locuințe, o mai are în grijă și pe mama sa, atinsă de ceva asemănător paranoiei. El însuși are anumite obsesii. Privită dintr-un anumit unghi, cartea aceasta pare o țesătură încâlcită de obsesii, a căror întâlnire nu creează un climat prea plăcut pentru protagoniști. Pe Kugel îl obsedează găsirea celor mai desăvârșite ultime cuvinte, prin urmare, nu se poate abține să nu le vâneze, din propriile reflecții sau din replicile altora. Are un carnet special și căutarea celor mai potrivite cuvinte cu care să-și încheie viața îi consumă o considerabilă cantitate de energie. De parcă acel moment ar putea fi pregătit dinainte, ca o scenă dintr-o piesă de teatru sau dintr-un film.

Mama lui Kugel e obsedată de Holocaust, de un război pe care nu l-a trăit, dar se comportă ca și cum ar fi una dintre cele mai oropsite victie ale sale- episoade superbe descriu această obsesie, ca și pe aceea e care o are în privința grădinăritului, căreia eu nu i-am putut totuși găsi o explicație.

Anne Frank scrie, de zeci de ani scrie, prin podurile în care se ascunde. De ce se ascunde și de ce se încăpățânează să scrie? Poate ca să demonstreze cât de crudă este realitatea și să învingă moartea, să fie cu un pas deasupra ei.

Viața nouă pe care și-o dorește Kugel debutează (sau continuă) cu o înlănțuire de probleme și o sumedenie de momente de reflecție asupra vieții, asupra morții și nu în ultimul rând asupra speranței și a rolului său în existența noastră. Voci contradictorii blamează sau elogiază speranța,a cest motor al oamenilor, capabil să îi împingă la gesturi iraționale- veșnica dispută între rațional și irațional, având ca scenă de desfășurare forul interior al fiecăruia.

Cartea lui Auslander te pune serios pe gânduri, te face să-ți pui întrebări, să rumegi fiecare fațetă a existențeo și, ceea ce impresionează sunt mijloacele prin care reușește acest lucru. Am terminat de citit cartea, dar încă nu am ieșit din atmosfera ei. Simt că trebuie să meditez îndelung pornind de la anumite momente ale sale, epntru a-i recepta perfect mesajul. Sau poate că aceasta era și ideea- să continui cu întrebările și după, sau mai ales după terminarea lecturii, în încercarea de a identifica elementele tragice, dar și pe cele comice ale vieții. Care, inevitabil, presupune și o moarte. Sau... nu?

Pe mine m-a incitat titlul și am încercat să-i descopăr semnificațiile înțesate pe parcursul textului. Privim, de regulă, speranța ca pe un element definitoriu al optimismului, iar acest optimism, la rândul lui, îl considerăm ca fiind ceva pozitiv. Ar putea fi, de fapt, speranța, un element tragic al vieții? Ne canalizăm în mod greșit eforturile, resursele noastre interioare? Sau avem cu adevărat nevoie de ea pentru a putea suporta realitatea așa cum este ea? În viziunea lui Auslander, viața apare ca un ciclu repetabil la nesfârșit, până în cel mai mărunt detaliu. Până la urmă, viața noastră, a fiecăruia dintre noi, se desfășoară cumva sub obsesia morții și sub speranța că ea nu va veni vreodată. Așa că? Suntem noi capabili să tragem vreo concluzie? Cred că voi reciti la un moment dat această carte ale cărei ecouri persistă în mintea mea.

Ce pot spune?- o alegere cât se poate de inspirată pentru relansarea colecției Globus.

Comentarii

  1. Ah, ce noroc pe tine să primești cartea la târg! :) Deși mi s-a părut tare simpatică ideea, n-am reușit să ajung la schimbul de cărți de la Univers.
    Trebuie să-mi iau și eu Speranța, nu se mai poate. :) Recenzia ta este a treia părere pozitivă pe care o citesc. Cartea pare foarte interesantă și, dacă mă pune și pe gânduri, cu atât mai bine. Dar mai înainte trebuie să citesc și Jurnalul Annei Frank, de care m-am ținut departe, căci pare cam deprimant.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu am citit Jurnalul Annei Frank și, sinceră să fiu, nu știu dacă aș avea dispoziția necesară prea curând, nici măcar acum, că am citit cartea aceasta. Asupra celorlalte noi apariții din Globus nu mă pronunț, pentru că nu mă tentează așa de mult, dar pe aceasta ți-o recomand.

      Ștergere
    2. Mi-am cumpărat-o și eu, n-am mai rezistat! M-am hotărât să citesc înainte Jurnalul - este unica șansă care mi se ivește, de altfel - iar apoi trec la Speranța, ca să văd ce iese din acest mix. :)

      Ștergere
  2. De la Univers iti recomand cartile lui Jorge Amado.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru recomandare! Chiar mă gândeam să încerc una din cărțile acestui scriitor, pasionată cum sunt de literatura sud-americană.

      Ștergere
  3. Eu am citit Jurnalul Annei Frank cam pe la varsta de 11 1/2 ani. Chiar as fi curios sa aflu o perspectiva a cuiva care ar citi aceasta carte pt prima oara ca adult pt ca pur si simplu nu imi pot inchipui o asemenea perspectiva.

    RăspundețiȘtergere
  4. scuzati off-topicul,
    dar voi fi peste cca 2 saptamani in tara,si as vrea sa stiu un anticariat bun in Bucuresti,unde pot gasi carti din colectiile Meridiane si Globus?
    mersi mult si scuze inca o data

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încercați la Anticariat UNU pe str. Academiei sau la anticariatul de pe str. Doamnei. Online, recomand targulcartii.ro

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Huliganii- Mircea Eliade

Aroma zmeurei de câmpie

De neînțeles...