joi, 9 mai 2013

Vartejul- Romulus Cioflec


Nu stiu exact ce m-a impins sa aleg cartea aceasta. Despre autor m-am documentat nitel pe net, dar altfel nu-mi era deloc cunoscut. Cand am deschis cartea, vazand cat de veche e si am vazut venerabila sa varsta, peste 70 de ani, am fost asa, putin impresionata. Editura era una veche, Adeverul, cu un semn pe ultimul e ce facea sa para totul atat de vechi. Am descifrat si o stampila- “Proprietatea autorului”. Iar starea deteriorata a paginilor, culoarea lor, m-a trimis cu gandul in vremurile pe care stiam ca le voi gasi acolo.

Desi greseam in oarece masura, caci actiunea se petrece in preajma primului razboi mondial, cu ceva ani inainte de inceperea lui, apoi in timpul si chiar dupa terminarea lui. Cadrul un sat transilvanean aflat inca sub stapanire austro-ungara. Legat de acest aspect, trebuie sa precizez ca nu am detectat deloc prezenta vreunei dorinte de eliberare a romanilor si de unire cu fratii de dincolo de munti, cum m-as fi asteptat. Oricum, nu este un roman istoric, toate aceste amanunte ale contextului istoric contureaza doar fundalul, nefiind determinante. In centrul istorisirii se afla Mitrea, un tanar flacau, muncitor de felul lui si dornic de a se afla printre cei de seama ai satului. Avem asadar o fresca a satului de inceput de secol XX, cu oamenii si criteriile dupa care isi duceau viata, in care pamantul ocupa un loc de seama.

Sursa foto targulcartii.ro, de unde am si achizitionat, de altfel, cartea.


Nu as putea spune ca aminteste prea mult de romanul Ion, desi dorinta de inavutire este un element comun. Mitrea alege alte cai pentru a se ridica din randul saracilor, fiind prins in vartejul pomenit in titlu. Reuseste sa se ridice, ajunge printre cei mai instariti ai satului sau, ceea ce i aduce destula pizma, nicidecum mai multa prietenie.


Singurul ce ii ramane credincios este fratele sau de cruce, Ghita, care il sprijina neconditionat chiar si cand propriul sau tata il lasa de izbeliste influentat de noua sa sotie. Urmarim asadar drumul lui Mitrea pe cararile zbuciumate ale vietii pe care este nevoit sa o duca. Suisuri si coborasuri, necazuri si o teama permanenta. Caci aflat in afara legii, chiar daca aparentele il salveaza o bucata de timp, nu este slabit nicio clipa de sentimentul haituielii. Pana ce ulciorul se sparge si intreg satul afla mijloacele prin care si a dobandit avutia. Si ajunge prigonit de a dreptul. Dupa ispasirea pedepsei si lupta in razboi, intors in satul sau, vede ca a fost si mai nedreptatit de cat credea, pierzand si bruma de pamant ce i se cuvenea.

Astfel, viata lui devine si mai grea, dezamagit de aproape toata lumea, incearca o razbunare. Si sfarseste prin a deveni un fugar ce isi viziteaza nevasta si copilul pe ascuns, la ceas de taina. Obosit de toate cate ii sunt date sa traiasca, isi intoarce fata catre Cel de Sus si simte ca asa isi va gasi linistea. O viata noua, lasand in urma tot, ispasind mortile aduse in timpul razboiului si celelalte nelegiuiri comise, spre a fi iertat de Dumnezeu. Dar se pare ca vartejul in care e prins nu vrea sa-l elibereze. Calea ce i se revelase, desi pare atat de aproape, are totusi ceva obstacole nebanuite.

Mi-a placut cartea, dar nu stiu in ce masura ar place altora. Mie imi plac lucrurile vechi, nu am intampinat dificultati cu limbajul folosit, si oricum, acea lume a satului cuprinsa in paginile cartii exercita asupra mea o anume fascinatie. Dar se poate ca un cititor de azi sa nu mai fie la fel de atras, dat fiind faptul ca romanul nu se ridica la nivelul celor binecunoscute avand teme asemanatoare. Este si greu de gasit, cred. Dar mi-am zis sa scriu totusi despre el, cine stie cine va avea nevoie de amanunte. Nu are o prea mare profunzime, primeaza epicul si mai putin analizele de constiinta, ale trairilor interioare, insa eu le am deslusit printre randuri.

Pentru mine, cel putin, farmecul arhaic a fost cel determinant. Chiar daca mi-ar fi placut ca totul sa se desfasoare mai lent si anumite detalii sa fie mai bine conturate, ceva din stilul autorului si din lumea descrisa de el ma determina sa nu ocolesc un alt roman, Boierul, catalogat de critica fiind cel mai bun al lui Romulus Cioflec. Sa vedem. In orice caz, nu m-am plictisit, lectura a decurs fluid, fara impotmoliri, astfel ca merita sa incerc din nou, chiar daca astfel ies din sfera a ceea ce se citeste in ziua de azi. De altfel, nu demult am citit un mic volum de nuvele si schite ale lui Ion Agarbiceanu, pe care putini il mai citesc astazi.

6 comentarii:

  1. imi place sa citesc carti vechi, au un aer de seriozitate si de nostalgie. asta in ce an e aparuta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu scrie anul, dar este o insemnare din 1942, ceea ce inseamna ca e cel putin in '42 aparuta, dar posibil sa fie din 1937 daca e vorba de prima editie. Nu am acum exemplarul langa mine sa ma dumiresc.

      Ștergere
  2. Si mie imi plac cartile vechi. E ceva la ele care te impresioneaza. Unele te inspira prin insasi venerabila lor varsta, altele te educa prin continutul lor erudit, iar altele pur si simplu te amuza prin naivitatea discursului.
    Dar niciuna nu te lasa indiferent.

    RăspundețiȘtergere
  3. Apropo, recenzia ta e excelenta. La fel ca toate de pe blogul tau. Desi nu le-am comentat pe toate, cred ca cel putin le-am citit pe toate. Spor la citit si recenzat !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!:) Nici eu nu comentez la toate recenziile pe care le citesc, de fapt daca ma gandesc bine, la o mica parte din ele spun cate ceva. Ma bucur ca iti place. :)

      Ștergere
  4. Cartile vechi au un ,,parfum'' al lor.
    Daca ar fi sa aleg, le prefer pe cele vechi celor noi. Un singur ,,avantaj" au cartile noi: copertile. Aici, fara urma de indoiala, sunt de necombatut.
    Specific: asta-i doar parerea mea personala. Nu oblig pe nimeni sa-mi tina partea...

    RăspundețiȘtergere

Marea mă cheamă la ea

N-aș putea explica pe scurt de ce atâtea emoții mă străbat când urmează să plec la mare. Sunt emoții plăcute și o nerăbdare care mă plaseaz...