vALLuntar 2- Facultatea lucrurilor de prisos, de Iuri Dombrovski

Un titlu ce te face sa-ti pui intrebari, plin de substanta. Un scriitor ce si-a petrecut 18 ani din viata in detentie, in lagarele sovietice. O carte controversata, care cu  greu a vazut lumina tiparului.

Cand am ales aceasta carte, fara sa ezit, m-am gandit nu doar la dorinta mea de a o citi, ci si la faptul ca putini vor fi cei tentati sa o aleaga, de altfel nici nu sunt prea multe recenzii pe internet. Rusia sovietica, anchete, inchisoare, nu sunt tocmai elemente usor de digerat. Si totusi, totul se schimba cand deschizi cartea si incepi sa o parcurgi. Povestea devine accesibila oricarui cititor, chiar si celor care fug de lecturile greoaie, pastrandu-si sensurile, substantele intacte.

Desi ne aflam pe Strada Fictiunii, realitatea ce a stat ca sursa de inspiratie la baza acestei carti si care razbate din fiecare pagina este una dura, crunta- o pagina neagra din istoria Rusiei, o epoca in care libertatea individului nu-si mai gaseste continut, in care vinovatia nu se stabileste pe baza de probe, ea este de la sine inteleasa. Toate componentele sistemului juridic, predate studentilor in facultatile de drept, in fapt se dilueaza, devin de prisos. Arestarea devine o proba suficienta in stabilirea vinovatiei, anchetele sunt constituite din interogatorii nesfarsite si iesite din tiparele legilor, in care nici macar acuzatiile nu sunt formulate, arestatul este presat sa recunoasca fara sa i se spuna si ce anume s-ar dori sa recunoasca.


Ne aflam in anul 1937, un an in care si timpul se masoara in functie de anul nasterii " Marelui Conducator"- Stalin, ca si cum lumea ar fi capatat un sens abia in acel an in care acesta a aparut in mijlocul ei. Oricine poate deveni un dusman al poporului, amenintarea planeaza asupra tuturor, neincrederea s-a insinuat in fiecare cotlon al vietii, chiar si in cele mai apropiate relatii, tradarea este o chestiune ce nu mai implica notiunea de constiinta. Oamenii sunt o masa mobila, cenusie. Unul singur sfideaza aceasta uniformitate terna, prin hainele stridente pe care le poarta spre a fi observat din spatiu- un pictor ciudat, cu o viziune inedita despre viata, despre univers. Nu el este insa personajul principal, insa rolul sau, secuyndar, este bogat in semnificatii, poate chiar este un rol- chieie. Lui ii revine sarcina de a imortaliza pentru eternitate in acelasi cadru, cele trei entitati indisolubile- victima, calaul si tradatorul.

Si iata ca am tot scris, dar nu v-am spus nimic despre cel ce se afla in miezul problemei- Zibin, un conservator de antichitati, un om obisnuit, fara calitati remarcabile, fara actiuni amenintatoare la adresa regimului. El este cel tradat, arestat si anchetat. Pentru ceva ce nu intelege. Aici ne-am putea duce cu gandul la Procesul lui Franz Kafka si poate ca nu am gresi prea mult. In fond, desi deosebirile de situatie, de intentie, sunt numeroase si evidente, absurditatea este la ea acasa, vizand de asta-data nu viata si moartea la modul general, ci regimul sovietic, sistemul sau juridic, care urmeaza reguli adesea nescrise dar subintelese, stiute de toti cei implicati  . Explicatiile nu sunt necesare, de fapt, nici nu exista ori nu pot exista. Procesele nu sunt chiar procese, sentintele sunt puse din prima clipa de detentie, soarta este pecetluita de la bun inceput. Metodele de investigatie vizeaza stabilirea adevarului necesar, nu a celui real. Caci totusi, ce este adevarul? Doar el este relativ si fiecare detine propriul sau adevar, insa doar unul singur are valoare in acest sistem absurd.

Cartea este voluminoasa, are aproape 600 de pagini, dar dupa ce o veti citi, nu vi se va parea ca ati depus un mare efort, este o carte in urma careia cititorul, fara doar si poate, castiga ceva, isi imbogateste cultura, spiritul,  primeste o lectie de istorie impresionanta.

Recomand aceasta carte atat celor orientati spre lecturi profunde, cat si celor care au ocolit pana acum literatura de acest gen.

Recenzia aceasta face parte din campania vALLuntar, initiata de Grupul Editorial ALL cu sprijinul ROMSILVA.

Nu uitati, pentru fiecare 15 comentarii de la cititori diferiti, un copac va prinde radacini. Asa ca va astept sa va spuneti parerea.

Comentarii

  1. Interesant roman, este pentru prima data cand aflu despre existenta lui si nu suna rau deloc.

    Eu sunt semi-reticent la clasici dar imi lasa o impresie mai mult istorica decat clasica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este istorie, dar nu e un roman pur istoric, in sensul ca marile personalitati istorice nu apar foarte mult. Eu zic sa-l incerci, daca ai ocazia, nu se citeste greu, asa cum m-as fi asteptat.

      Ștergere
    2. Singurul roman cu iz istoric pe care il tin minte ca mi-a placut mult a fost Papesa Ioana.
      In rest am avut multe deceptii.
      Promit sa-l incerc :)

      Ștergere
  2. După titlu aş fi spus că interiorul romanului este oricare altul decât cel expus de tine, dar acum capătă sens, iar cartea e de citit clar.
    Subiectul este încă sensibil şi profund la români, iar cei tineri vor avea mai multe noţiuni pentru a înţelege fenomenul sorţilor pecetluite.

    RăspundețiȘtergere
  3. a fost printre cartile pe care le-as fi vrut pt valluntar, daca nu eram limitati la 2 :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Desi titlul n-o arata, v-ati ales o carte ,,dureroasa", doamna Andreea.
    Am citit si eu cateva astfel de carti, din realitatea noastra imediata si romaneasca, si m-au deprimat profund. E prea multa suferinta (reala) in ele, o atmosfera literara in care se respira foarte greu si in care, oricat ar incerca, cititorul empatizeaza in cele din urma cu personajele supuse la o nedreapta suferinta.
    Sistemul comunist a ,,produs" din destul astfel de ,,mucenici sociali", mai ales cel din Rusia lui Stalin.
    Acestea sunt cartile pe care ar trebui sa le citeasca tinerii de astazi, pentru o mai buna cunoasterea a realitatilor comuniste. De ce? Simplu: pentru a nu mai apleca urechea la vorbele acelor nostalgici dupa vremurile de altadata.

    RăspundețiȘtergere
  5. Stefan s. are dreptate. Desi provoaca suferinta, astfel de carti trebuiesc citite in primul rand pentru a nu uita si a nu repeta greselile trecutului. In Sarajevo, de exemplu, multe gladiri inca isi mai poarta gaurle pricinuite de gloante, ca un memento a masacrelor ce nu trebuiesc repetate.

    Si, Andreea, mult noroc la plantat copacei!

    RăspundețiȘtergere
  6. am ales si eu romanul acesta. citesc la el si ma declar incantat. mi-a placut recenzia ta si ma bucur ca ai ales cartea asta. ai dreptate, nu sunt prea multe recenzii pe net si e pacat. e o carte care ar trebui citita de orice om care inca mai crede in puterea magica a comunismului.

    RăspundețiȘtergere
  7. inca un roman distopic din rusia, interesant :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Pe mine m-ai convins, n-am citit-o pana acum, mi s-a adunat un teanc destul de voluminos de carti necitite, dar daca imi pica imi maini, n-am s-o evit ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Mi-a placut mult recenzia. Mi-a placea sa o citesc:).
    Spor la plantat copaci!

    RăspundețiȘtergere
  10. si eu m-am apucat de ea si imi place tare mult. stilul e mult mai usor decat m-as fi asteptat.spor la plantat copacei:)

    RăspundețiȘtergere
  11. Deja din recenzia ta simt parca atmosfera tulbure, apasatoare pe care imi imaginez ca o descie romanul. Cu toate ca am trait doar primii 12 ani din viata in comunism, simt o strangere de inima teribila cand citesc romane cu subiecte de genul asta...

    RăspundețiȘtergere
  12. Una dintre cele mai dificile lecturi din ultimul an... Un roman greu, care nu se uita. Il recomand, la randul meu.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sunt comentariul nr 15 :) Sa fie un copac fericit!

    RăspundețiȘtergere
  14. Frumoasa recenzia si daaa, titlul este foarte incitant!

    RăspundețiȘtergere
  15. Frumos ai prezentat cartea! In mod normal nu ma atrage viata din Rusia comunista, dar pare un subiect interesant.

    RăspundețiȘtergere
  16. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  17. Inca o carte pe lista mea :). Pare foarte foarte interesanta!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Huliganii- Mircea Eliade

Aroma zmeurei de câmpie

De neînțeles...