vineri, 1 februarie 2013

Douasprezece scaune

Dupa ce am spart gheata si am dat o sansa literaturii ruse, am ajuns si la Ilf si Petrov. Douasprezece scaune reprezinta o poveste amuzanta ce ii are ca protagonisti pe Ipolit Matveevici, un fost nobil, acum functionar la starea civila, si pe Ostap Bender-"marele maestru al combinatiilor", un escroc abil, inteligent. Aventura lor se invarte in jurul celor douasprezece scaune ce au apartinut familiei lui Ipolit Matveevici Vorobianinov, rechizitionate de stat o data cu venirea la putere a bolsevicilor. Intr-unul din ele, soacra lui Vorobianinov ascunsese bijuteriile ca sa nu puna statul mana pe ele. Inainte de moarte, batrana ii dexvaluie ginerelui acest secret si astfel, Vorobianinov porneste in cautarea comorii. Pe care daca o gaseste sau nu, nu va spun, trebuie sa cititi, altfel nu mai are niciun farmec, nu?

Insa, dincolo de umorul situatiilor, de actiunea palpitanta, am regasit si o analiza a omului in cautarea unei comori, ce sacrificii este in stare sa faca, cat poate indura, prin cate poate trece de dragul comorii mult visate. Dar am mai gasit si o critica subtila la adresa regimului bolsevic, ironii fine sau uneori acide. Este mai mult decat o proza umoristica, daca deschizi ochii si cuprinzi mai mult decat firul principal al naratiunii.

Recunosc, si de data aceasta mi-au dat nitel batai de cap numele, denumirile de institutii si in prima parte a cartii nu pot spune ca am fost foarte captivata, cum ma asteptam. Totusi, am trecut destul de repede peste etapa de indoiala si, ulterior, lectura a mers ca pe apa.

Mi-a trecut prin minte de multe ori sa acord note cartilor citite. La inceput, nu cred ca ar fi fost o idee buna, dar de acum cred ca am adunat destule titluri ca sa am la ce ma raporta. Poate pe viitor voi nota cartile, in sectiunile dedicate cartilor citite. Numai sa am timp. Astfel, intr-un sistem de notare de la 1 la 5, aceasta carte ar primi de la mine nota 3.

2 comentarii:

  1. Am fost tentat sa te rog sa alegi o scara de la 0 la 10, in loc de la 1 la 5, pt literatura, pt ca intr-adevar literatura mi se pare un domeniu mai masiv decat cel al filmelor (unde si acolo se acorda destul de des note de la 1 la 5), astfel incat sa nu trebuiasca sa fii uneori nevoita sa te chinui prea mult cu gradatii de nivel de mai mult decat 2 zecimale, de ex daca sa acorzi, un 3,25 unei carti doar pt a o diferentia cat de cat mai nuantat de una care ar merita poate doar 3,15, pe cand daca ai de la 0 la 10, parca ai mai multa latitidine si ai mai multe note de ales, si te poti descurca de ex cu un 7 sau 7,5, cu sufletul mai impacat poate...si desigur ca nu as putea sa impun eu altora ce scari sa foloseasca, in nici un caz cel putin nu pana nu scriu capitolul respectiv de instructiuni pt criticii de arta ai lumii din viitorul meu tratat de Estetica Etica care va fi un manual in minim 26 de volume de instructiuni de comportament si etica profesionala pt toti care au de a face cu artele, creatori, producatori, promoteri, fani, consumatori, critici, comercianti, educatori de arte, etc, etc), dar efectiv mi-a trecut prin minte si de aia am comentat !!

    Si eu am citit cartea cand aveam cam 12 ani, ca mi-o recomandase tata, si desi cred ca eram cam mic pt a ma bucura deplin de ea, tin minte ca m-am distrat totusi la anumite intamplari ale acelor personaje, care mi s-au parut chiar hazlii ! Bazat pe impresiile mele de atunci chiar cred ca sunt de acord cu nota propusa de tine...desi poate eu as fi fost mai indulgent si i-as fi dat poate chiar un 3,5 !

    RăspundețiȘtergere
  2. 3 sa fie!...
    Eu, ca sa ii pot da o nota, ar trebui sa recitesc cartea. Atunci, cu multa vreme in urma, stiu ca m-a amuzat.
    Numele rusesti ne cam dau bataie de cap la majoritatea dintre noi. Dar literatura rusa e la mare inaltime...

    RăspundețiȘtergere

Marea mă cheamă la ea

N-aș putea explica pe scurt de ce atâtea emoții mă străbat când urmează să plec la mare. Sunt emoții plăcute și o nerăbdare care mă plaseaz...