sâmbătă, 28 decembrie 2013

Cateva randuri printre ganduri

Inca un pic si va fi gata si acest an. Parca in fiecare an aceleasi ganduri ma strabat in aceasta perioada. Si ma incearca nevoia de retrospective, de planuri pentru anul ce va sa vina, uneori imi pare rau ca anul se sfarseste, alteori parca abia astept sa inceapa un alt an, mai bun. Cum e acum, greu de spus. N-a fost un an prea bun, dar poate nici cel mai rau. Si daca imi pare rau ca se duce, e mai degraba un regret fata de timpul ce se scurge mult mai repede decat as dori. Pe de alta parte, treispele din coada acestui an parca si-a cam facut efectul, daca e sa privesc in urma asupra evenimentelor mai importante, dar per ansamblu, poate ca tot raul e inspre bine si viitorul acela impalpabil va arata mai bine. Cel putin asa ne place celor mai multi dintre noi sa credem si daca n-ar fi asa, n-am putea trece peste momentele nefavorabile ale vietii.

Spiritul Craciunului inca pluteste in aer, in seara aceasta am privit cerul plin de stele si le-am putut vedea ca pe ceva miraculos, ca pe un fenomen extraordinar, nu ca pe o banalitate. Luminite aprinse prin curti, pe la ferestre, prin pomi... Afara nu e foarte frig si aerul e intesat de povesti. Demult n-am mai visat fara sa fiu adormita. De fapt, asta ar fi trebuit sa o spun in recenzia cartii pe care o citesc, dar nu m-am putut abtine. Imi amintesc ca obisnuiam candva sa visez inainte de a adormi, sa ma las purtata de ganduri, de inchipuiri intr-o lume care arata asa cum eu ma gandeam, in care totul se desfasura dupa cum imi imaginam eu. Am uitat sa fac asta, nu mai stiu nici eu de cand. Poate ca n-ar strica uneori sa  repet experienta, dar oare mai pot?

duminică, 22 decembrie 2013

O seara cu povesti despre Craciun

La invitatia Editurii UNIVERS, joi seara am participat la evenimentul Craciunul intre biserica si mall, alaturi de  Constantin PișteaAlexandra BlașCiprian Enea și Dragoș Butuzea, intr-un loc in care m-am simtit minunat si in care imi doream de mult sa merg- ceainaria La un ceai. Decorul te imbie la povesti despre carti, despre Craciun, despre copilarie, despre viata. Am avut ca punct de pornire cartile din seria de autor Jostein Gaarder, mai precis cele ce se tes in jurul acestei importante sarbatori ce se apropie- Misterul de Craciun si Ca intr-o oglinda, in chip intunecat. Pe prima dintre ele, pe care am si citit-o si va voi povesti despre ea, mi-am luat-o, premonitoriu parca, de la Kilipirim. N-as vrea sa ma abat prea mult, insa trebuie sa spun ca nu intamplator am ales cartea, fiind deja familiarizata si cucerita de stilul lui Jostein Gaarder, al carui nume, in sfarsit, am aflat cum se pronunta corect. 

Am povestit asadar despre Craciunul de azi, despre cel din amintirile noastre, despre semnificatiile Craciunului pentru fiecare dintre noi. O discutie interactiva, fara fraze invatate pe de rost sau discursuri epatante- o intalnire ca intre prieteni, un castig spiritual pentru fiecare dintre cei prezenti caci, in orice imprejurare, Craciunul ne transpune intr-o stare aparte.  

vineri, 20 decembrie 2013

Sa-i scriu sau nu lui Mos Craciun?

Daca ar fi sa-i scriu acum o scrisoare lui Mos Craciun, cu siguranta ea ar cuprinde cateva carti, desi nu m-as supara daca Mosul mi-ar aduce altele decat cele de pe lista, caci, inainte de orice, surpriza este esentiala pentru mine. De fapt, si cadourile pentru cei dragi ar putea cuprinde carti. Chiar si pentru cei ce nu au obiceiul de a citi, as gasi eu ceva care sa li se potriveasca si, mai ales, sa ii atraga in minunatul univers literar. Deja pot spune ca am facut un astfel de cadou, putin anticipat, dar cu acelasi pretext al Craciunului si, sper eu, ca surpriza mea a fost bine primita.

Nu-mi permite timpul sa alerg prea mult dupa cadouri, caci eu nu am o sanie fermecata ca a Mosului, asa ca prima mea vizita va fi intr-o librarie online, din care voi culege in cosul virtual cate ceva  pentru fiecare. Sa nu credeti ca pe mine ma voi lasa deoparte, caci obisnuiesc sa-mi fac singura cadou carti, cam saptamanal, dar cu atat mai mult la momente speciale, incat doar eu si cu mine stim ca ne-am facut reciproc cadouri. Asa ca, pentru mine, voi vizita un anticariat online, plin de titluri ce ma atrag de fiecare data mai ceva ca magnetii. Am eu in vedere cateva titluri, dar sunt deschisa oricarei tentatii livresti, cum mi se intampla mereu. Caut ceva, gasesc si altceva si in final sunt mai bogata cu cateva carti la care poate nici nu ma gandisem pana atunci.

Colindam, colindam

Sambata trecuta, la invitatia lui Loopoo, adica Marian Grecu, am asistat la un frumos concert de colinde la Sala AGIR- Asociatia Generala a Inginerilor din Romania. Sub titlul Colindam, colindam am ascultat corul Concertino Junior, compus din elevi ai Liceului Teoretic Horia Hulubei din Magurele,  si corul AGIR (al seniorilor) numit Concertino, ambele sub obladuirea doamnei dirijoare Teodora Stirbu. Din acest cor fac parte si Marian si sotia sa, Madalina, si am avut ocazia sa-i cunosc personal, nu doar virtual, pe amandoi.

In afara colindelor, spectacolul a cuprins si alte momente muzicale speciale- recitaluri la pian si vioara ale elevilor de la Scoala de arte nr. 5, iar studentii de la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti- Conservator ne-au incantat cu vocile lor deosebite. S-a cantat din suflet, pentru suflete. A fost o experienta minunata, emotionanta, mai cu seama pentru mine, care in timpul spectacolului ma gandeam la bunicul meu, caruia ii plac foarte mult evenimentele de acest fel, mai cu seama copiii si tinerii pasionati de muzica adevarata.

Am aflat ca astfel de concerte au loc de mai multe ori pe an, in preajma unor momente importante si cu siguranta voi mai merge si altadata, daca, bineinteles, voi fi invitata. Nu stiusem ca Loopoo are aceasta pasiune si am fost surprinsa de acest lucru. Ii multumesc asadar pentru invitatie, pentru experienta inedita pe care mi-a dat ocazia sa o traiesc.

marți, 17 decembrie 2013

La un ceai...despre Craciun

Copilaria nu piere niciodata din sufletele noastre. Craciunul este, poate, unul din putinele momente in care putem descuia lacatele ce o tin prizoniera si, totodata, unul din motivele pentru care copilaria continua sa traiasca in noi. In fiecare an, de Craciun, retraiesc fara sa vreau emotiile ce au incoltit in sufletul meu inca din copilarie. Amintirile legate de Craciun au un farmec ce atinge miraculosul, au aroma de scortisoara, de cozonac, de coji de portocala si ne invaluie in aura lor magica, euforica. Va invit sa depanam povesti de-ale Craciunului de ieri si de azi, joi seara pe la 7, La un ceai, pe str. Luigi Cazzavillan nr. 25, la evenimentul organizat de Editura Univers si la care vor participa Constantin Piștea, Alexandra Blaș, Ciprian Enea și Dragoș Butuzea.


Mai multe detalii gasiti in pagina de Facebook a evenimentului. Va astept cu drag!

luni, 16 decembrie 2013

Intre brazii fiecarui an...

Ce greu venea candva Craciunul! O vesnicie parca se scurgea intre brazii fiecarui an. Momentul impodobirii bradului si aerul feeric ce cobora in incapere, zumzetul sarbatorii si caldura ce ne cuprindea sufletele faceau ca timpul acela sa para ceva rar si scump. Si acum... parca mai ieri dadeam jos ornamentele din brad, cautand vreo bomboana uitata printre ambalajele stralucitore atarnate de crengile sale ce picurau ace verzi pe covor. Nici nu s-au stins bie aceste imagini, ca un alt bradut a poposit in prag de seara, prin ger, prin ceata, dupa un drum lung. L-am ajutat sa-si desfaca crengile, i-am dat sa bea si  nu mai e mult pana ce il voi imbraca in culori de sarbatoare.

La fel de repede vor trece zilele in care el va aduce o umbra de copilarie peste sufletele inghetate si va potenta miracolul Craciunului in inima celei mici. Brazii fiecarui an vor sa isi impleteasca intre ei crengile, asa repede alearga unul dupa altul. Amestec de bucurie si nostalgie, cam asta inseamna astazi Craciunul pentru mine. Intr-o vitrina am zarit o papusa. Simpla,de carpa, cu ochi facuti din margele. Nu era mare si nici scumpa. Era o papusa asa cum ar fi dorit copilul ramas, undeva, in adancul sufletului meu. Candva, am primit una asemanatoare. I-am aratat-o celei mici. Nu i-a placut. Altele sunt gusturile acum. Poate ca Mosul mi-o va aduce mie, daca in inima mea inca mai exista un copil care sa-si doreasca o jucarie... zarita intr-o vitrina...

vineri, 13 decembrie 2013

Daca-i leapsa despre carti, s-o facem

Mai intai a fost Rudolph, acum vreo doua saptamani, cel care mi-a pasat o leapsa referitoare la carti. Apoi, acum cateva zile, m-am gasit nominalizata in toanele Ninei Costea, pentru aceeasi leapsa. Si cum mi se paruse interesanta de la prima vedere, vazand ca o primesc de doua ori, mi-am zis ca-i semn clar ca trebuie sa-mi fac timp de ea. Si mi-am facut. Mai greu, dar in sfarsit am reusit sa postez raspunsurile.

1. Prima amintire cu mine citind
Se regaseste atat de departe in copilaria mea, ca nu stiu sigur care e, cronologic vorbind, prima amintire- probabil cea cu o carte de engleza al carei titlu nu mi-l amintesc, dar stiu cum arata coperta si ca in primele pagini citeam this is a dog, this is a frog.

2. Prima carte pe care am citit-o si recitit-o
Prima carte consistenta citita si recitita de mine (in afara celor de poezii)  fost Heidi, fetita muntilor. Desi, daca ma gandesc mai bine, cred ca mai timpuriu am citit si recitit de nu stiu cate ori povestirile din volumul Furnica si porumbita, de Lev Tolstoi.  Va sa zica, literatura rusa, de care tot fugeam eu pana nu demult, imi era de fapt una din primele pe care le-am cunoscut, copil fiind.

miercuri, 11 decembrie 2013

Tot cu gandul la carti, la cat mai multe carti

Pentru mine, a fi inconjurata de carti este un lucru minunat. Imi place sa le scot pe toate din locurile lor si sa le reordonez dupa alte criterii, ori, pastrand criteriile existente, le mai schimb locul, astfel incat la suprafata sa apara mereu alte titluri. Sunt carti pe care le-am citit sau le voi citi o singura data si carti asupra carora mi-ar place sa revin, peste ani, si pe care as dori sa le citeasca si fetele mele. E adevarat ca timpul schimba multe si gusturile lor probabil vor fi diferite de ale mele, insa imi place sa cred ca anumite carti vor ramane repere de seama in literatura viitorului.

Am cautat recent, dupa cum v-am mai spus, chiar si la Gaudeamus, parte din proza fantastica scrisa de Mircea Eliade. Ceea ce imi lipsea, se regasea fie in 3 volume distincte, noi, la preturi care, cumulate, depaseau posibilitatile mele, si, in plus, nu prea erau de gasit, fie intr-un volum mai vechi intitulat In curte la Dionis, care le cuprindea si pe celelalte doua volume cautate de mine.

duminică, 8 decembrie 2013

Seri feerice...

Decembrie...8...aproape 9... cam asa anticipez eu zilele inainte ca ele sa vina efectiv. La ora aceasta ziua in curs e ca si dusa. Mai devreme, o perdea de nori s-a scuturat intr-un mod aproape de necrezut, de parca ar fi nins in toiul verii, din norii adunati a furtuna. In casa... miros de scortisoara, de rom, de vin fiert, de prajitura... cald, bine, griji latente si o nerabdare ce se simte. Sa treaca o data iarna, desi ea nici nu a inceput bine.

O seara de duminica, parca altfel decat altele, parca aromele sale au mai mult farmec si ceva pluteste in aerul acesta pamantiu. Seara trecuta- am rupt clipe dintr-o poveste... pe malul unui lac, o sala decorata magnific, un brad impodobit cu nuante aurii, trei copilasi privind pe fereastra, langa brad, luminitele curgand din pomi, asteptand parca deopotriva zapada si pe Mos Craciun... in surdina, cantece lente de Craciun... superb... o particica din atmosfera Greciei se stransese acolo, intre acei pereti si am simtit clipele memorabile scurgandu-se in fata ochilor mei. Le-am privit si le-am adunat cu grija, le-am pus la pastrare...

joi, 5 decembrie 2013

... Mos Nicolae exista

Sub o forma sau alta, chiar daca nu se manifesta ca in povestile pentru copii, el exista. Cumva, prin cineva, el si face simtita prezenta si infaptuieste minuni ce aduc zambetul pe buze. Parca nu-mi vine a crede ca starea urata de dimineata a ramas undeva in urma, desi nu pot sa ma desprind inca in totalitate de efectele ei. Dar zambesc. Si am inima usoara. Si nu pot decat sa multumesc Mosului pentru aceasta bucurie, pentru ajutorul pe care mi l-a dat ca sa ies din impas.

Acum imi pot canaliza intreaga energie catre activitatea ce, sper eu, va incepe sa-si arate roadele. Ma pot concentra pe ceea ce am de facut, mai ales ca nu trebuie sa fac greseli, iar zidul acela a fost daramat si pot privi increzatoare spre viitorul apropiat si indepartat.

Multumesc, Mosule!:)

In asteptarea lui Mos Nicolae...

Cu greu am putut constientiza ca azi suntem in 5 decembrie, ca in aceasta seara Mos Nicolae ar trebui sa lase cate ceva in ghetute. Si ma gandesc la aura pliina de mister si bucurie de altadata, care cuprindea nu doar seara zilei de 5 decembrie, ci si intreaga zi urmatoare. Iar azi... azi viata mi-a rapit aceste sentimente, mi-a rapit bucuria de a darui, caci la aceea de a primi nu ma mai gandesc de mult. Sarbatoare... o sarbatoare trista in care poate nu m-as intrista atat de lipsa cadourilor, daca o alta piatra nu mi-ar sta pe suflet strivindu-mi-l.

Insa miracolele nu se produc atunci cand le imploram, iar eu am nevoie de un miracol. Alta rezolvare nu vad. Acest obstacol ce s-a suprapus peste o zi ce ar fi putut fi minunata. Si altadata asa si era. Nu, nici maxar nu-mi mai permit sa imi amintesc de vremurile cand imi lustruiam ghetutele asteptand ca ele sa fie umpplute cu dulciuri.

Si acum astept, insa ceea ce astept nu poate sa vina. Am obosit sa trec prin astfel de momente in care nu pot privi catre viitor din cauza zidului inalt si solid aflat la doar un pas in fata mea. Chiar daca perspectivele sunt incurajatoare, momentul critic poate anula tot.

Dar eu il mai astept... inca il mai astept pe Mos Nicolae...

marți, 3 decembrie 2013

In cautarea cartilor pierdute

Cand te gandesti la un anticariat, prima imagine ce iti vine in minte este aceea a unei micute pravalii cu vechituri. Daca esti o persoana pasionata de carti, te vei gandi la un loc in care poti gasi carti vechi, citite si recitite, cu un farmec al lor ce incearca sa concureze vitrinele dichisite ale librariilor.  Astfel de locuri nu se gasesc insa in toate orasele. Daca in capitala ele sunt destul de raspandite, in provincie oferta nu este atat de bogata. Un anticariat online poate fi solutia de compromis prin care acele carti mai greu de gasit devin accesibile unui public mult mai larg. Imi amintesc cum tanjeam pe vremuri dupa anumite carti si nu aveam unde sa le gasesc. Pe atunci insa nu explorasem asa mult mediul virtual, nu ii intuiam beneficiile si rareori ma aventuram la cumparaturi online.

Imi plac cartile vechi, dar imi plac si cartile noi. Cand caut una anume, nu fac pretentii, fie ca e o editie noua, fie ca e una mai veche, sunt la fel de incantata. Cu aproximativ un an in urma, am descoperit un loc in spatiul virtual, in care puteam gasi o oferta de carte pe gustul meu. Pe atunci, era doar un anticariat online. Intre timp a crescut si si-a alipit si o librarie online, astfel ca poate satisface ambele gusturi, daca pot spune asa. E drept ca pe segmentul de librarie online oferta nu este inca foarte vasta, insa preturile sunt foarte bune.

Huliganii- Mircea Eliade

Aceasta este pentru mine a cincea carte scrisa de Mircea Eliade pe care o citesc in cei aproape 3 ani de existenta a blogului. Inainte de blog, demult, am citit doar povestiri fantastice. S-ar putea spune ca Eliade este unul din scriitorii mei preferati, dar exprimarea ar fi desprinsa din limbajul cotidian si s-ar pierde mult din substanta simtirilor mele. Asadar, mai potrivit mi se pare sa spun ca Eliade este unul din scriitorii a carui opera mi s-a infiltrat in suflet. De cate ori am citit din cartile sle, m-am cufundat intr-o atmosfera densa, intr-un timp indepartat si fascinant, cu oameni supusi framantarilor de constiinta, cu decoruri patrunzatoare, dar subtil descrise. Desi dedicat mai mult interiorului decat exteriorului, Eliade reuseste sa te transpuna in atmosfera epocii interbelice fara sa iti dai seama. Senzatia de regasire a unei lumi trecute este atat de pregnanta, incat eu, cel putin, de cate ori reluam lectura, inainte de a deschide efectiv cartea, ma gandeam la cele dinauntrul ei ca la ceva viu- o lume care exista intre paginile cartii, al carei timp incremeneste cand cartea este inchisa.

Romanul Huliganii face parte din ciclul Intoarcerea din rai, un ciclu neterminat insa. Ca si in romanul ce il precede, unitatea actiunii nu este data de un singur erou principal, ci de cadrul si multitudinea de personaje ce se intersecteaza, fiecare cu povestea sa, cu framantarile sale. Ca personaj generic- tanarul intelectual interbelic, cu preocupari antitetice ce totusi se imbina armonios- distractia si gandurile profunde, dorinta de innoire, de creare a unei noi oranduiri. Sentimentele- dragostea, ura se dezvaluie dintr-o perspectiva mai degraba lucida.

joi, 28 noiembrie 2013

Un strigat de dincolo de timp- Traian Chelariu. Str. Lebedei nr.8

Cand simt nevoia de a mai diversifica peisajul, ma abat de la traseul obisnuit pe cate o straduta adiacenta. Uneori imi place, alteori nu. Cateodata, sentimente contradictorii ma coplesesc- imi place si nu-mi place ceea ce vad. Un astfel de caz este str. Lebedei. Pe colt, la nr. 8, o veche casa mi-a atras acum ceva vreme atentia, prin degradarea si mizeria ce a cuprins-o. Din cate am putut vedea, era locuita de oameni dintr-o categorie defavorizata, ca multe alte case in paragina, ocupate mai mult sau mai putin abuziv.

Indignata de stadiul in care se afla acea casa, ce in mod sigur a fost una frumoasa in vremurile sale bune, m-am apropiat si am vazut pe zidul dinspre strada o placuta comemorativa. Uimita ca acea placuta rezista acolo, citesc cele scrise pe ea. Acolo a trait si a creat in ultimii ani ai vietii scriitorul Traian Chelariu. Un nume care nu-mi spune nimic, un nume necunoscut... un nume care ma cheama, care se cere descoperit. Din intunericul timpului trecut, imi atrage atentia asupra sa.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Din cauza de pofta de carti

Proviziile impresionante de carti adunate in ultimii 3 ani imi dau un sentiment placut ori de cate ori e privesc. Bine, as fi si mai fericita daca as mai avea inca o bibilioteca pentru depozitarea lor, dar pana la rezolvarea acestei mici probleme, ma multumesc cu faptul ca ele exista. Adevarul e ca, oricat de multe ar fi, niciodata nu mi se pare ca am destule carti. Desi cele cateva sute inca necitite mi-ar ajunge vreo cativa ani, chiar si citind intensiv, parca pot spune stop? Ma infranez eu cat pot, dar dorinte exista.

Dupa cum stiti, timpul alocat plimbarilor s-a cam scurtat, nu din cauza vremii, ci din cauza muncii, astfel ca setea mea de carti (noi sau vechi) o ostoiesc in fata laptopului, vizitand cate o librarie online, cate un anticariat online, in dorul celor fizice. Ceea ce lipseste este, intr-adevar, contactul fizic cu cartile, insa am alte avantaje. Imi place sa cotrobai prin teancurile de carti, in cautarea a orice si a nimic special, insa cand intentionez sa gasesc un anumit titlu, o vizita intr-un anticariat online imi rezolva mai rapid problema. Tastez titlul dorit in casuta de cautare, sau doar numele autorului, si in cateva secunde ma lamuresc daca au sau nu cartea respectiva. Simplu,nu?

luni, 25 noiembrie 2013

Alex Deva- Ostatic 2.0. : Camera din Teheran

Ostatic 2.0: Camera din Teheran
Autor- Alex Deva
Ilustratii- Darius Panaite

Trebuie sa marturisesc de la bun inceput ca prima impresie pe care mi-a produs-o aceasta carte a fost una deosebit de placuta. Desi pentru mine ambalajul nu este un criteriu definitoriu, de data aceasta nu mi-am putut retine uimirea si nici stavili placerea de a tine in mana aceasta carte, ce beneficiaza de un suport material admirabil- hartie de calitate, grafica impecabila si, nu in ultimul rand, ilustratii bine realizate si plasate de-a lungul textului. Cel putin la prima vedere, am trait senzatia a ceva proaspat in peisajul literar actual.

Stiam ca am de-a face cu un thriller, astfel ca am pornit la drum cu premisa ca va fi o lectura de relaxare, in care nu voi cauta idei si intelesuri profunde, ascunse printre randuri, ci pur si simplu ma voi lasa in voia actiunii. Intr-adevar, asteptarile mi-au fost pe deplin satisfacute. Actiunea alerta, suspansul bine intretinut nu mi-au lasat prea multe pauze de respiratie.

duminică, 17 noiembrie 2013

De-ale mele, actualizate

Am avut o saptamana foarte plina, bantuita de griji, de stres, de probleme de rezolvat, dar si de bucurii- vineri a fost ziua Alexandrei, a implinit si ea 4 anisori. Am sarbatorit si noi dupa puteri, mai slabute ca anii trecuti, insa multe nu mai sunt ca altadata si imi doresc ca aceasta situatie sa se schimbe. Acum parca mai mult ca oricand, ne punem amandoi toate fortele in joc, ca sa ne revenim financiar. Desi deocamdata munca nu are prea multe rezultate palpabile, totusi suntem increzatori. Nu speram sa ne imbogatim, ci sa supravietuim decent. Invat zilnic ceva nou, tot ce fac parca are alt sens, dar raman multe nemultumiri, multe neimpliniri. Zilele trec altfel, mult mai repede, desi si inainte aveau o viteza mare. Ziua de munca nu se termina niciodata, nici in vis.

luni, 11 noiembrie 2013

Gradina, cenusa- Danilo Kis

Gradina, cenusa- Danilo Kis
Titlu original- Basta, pepeo
Traducere- Ioan Radin Peianov
Editura UNIVERS, 2010

Un titlu simplu, dar promitator si cuprinzator totodata. Proza lui Danilo Kis se remarca printr-un stil pretentios, ce excede tiparele, nevrand sa creeze altele noi, ci sa inlature limitarile, sa innoiasca suflul scriiturii, inzestrand-o cu o deosebita putere de exprimare a celor mai ascunse ganduri si stari.

Gradina, cenusa- o carte-metafora a rememorarii unei copilarii neobisnuite, o copilarie privata de bucurie, de inocenta, o copilrie marcata de teama, de dorinte ambitioase, de figura unui tata neinteles. A transpune in cuvinte cat mai simple cele citite mi se pare o misiune anevoioasa. O provocare. Lectura acestei carti a fost intr-adevar o provocare pentru mine. Poate ca ar fi trebuit sa tin seama de alternarea genului de carte, caci, alegand o carte cu o atmosfera apasatoare, ca si precedenta (desi cele doua carti nu se a seamana in ansamblul lor), am citit-o destul de greu. Stilul mi-a creat ceva dificultati, de asemenea, unii termeni folositi pe care trebuie sa recunosc ca nu-i cunosteam. Totusi, prin constructia sa, prin ideile exprimate, am inteles ca am de-a face cu o carte complexa, care imi va deschide noi perspective.

duminică, 10 noiembrie 2013

Caligrafia unui noiembrie ingandurat

E toamna... e noiembrie... un noiembrie ce a fost bland in primele sale zile. Soarele a scris pe cer roiuri de zambete ingaduitoare. Cu foarte multi ani in urma, undeva, pe o straduta apropiata de centrul orasului meu natal, intr-o casa aratoasa, dar nu extravaganta, un poet infrunta angoasa, plumbul apasator al toamnei, aruncand un lemn in foc spre a dezmorti odaile reci si umede, privind pe fereastra stropii taiosi de ploaie prelingandu-se de pe streasina.

Presimtind plecarea soarelui, mi-a venit deodata dor de poezie, nu de oricare, ci de poeziile sale. Curtea aceea ingusta, casa cu ferestrele spre Soare-Rasare, apoi parcul din apropiere- un parc trist, inlacrimat. Salcia, batrana salcie sub care, candva, inspiratia se cobora asupra acelui poet, a pierit de cativa ani, dupa veacuri pe care le-a infruntat onorabil.

vineri, 8 noiembrie 2013

Un tablou sumbru- Badenheim 1939


Badenheim 1939- Aharon Apelfeld
Traducere- Antoaneta Ralian
Editura Polirom, 2007
Mi-e greu sa hotarasc daca mi-a placut sau nu aceasta carte. Aharon Appelfeld este un scriitor evreu nascut in Bucovina, la Cernauti, martor viu al uneia din cele mai groaznice tragedii din istorie- Holocaustul. Cartea de fata nu trateaza insa problema aceasta în modul atat de cunoscut, nu ofera cliseele, ingrozitoarele imaigini pe care ni le reprezentam pe ecranul mintii cand ne gandim la Holocaust.

1939- Badenheim- o statiune austriaca- locul in care se aduna in fiecare an burghezia evreiasca din Austria pentru a petrece saptamani de relaxare si delectare sub auspiciile festivalului ce are loc aici. O data cu sosirea primaverii isi faca aparitia si turistii, doar ca, spre depsebire de alti ani, se instaureaza treptat o atmosfera bizara. Departamentul Asanarii isi exercita autoritatea, impunand inregistrarea tuturor evreilor din oras, in vederea unei apropiate stramutari in Polonia. Apoi, barierele se inchid si nimeni nu mai are voie sa intre sau sa iasa din oras.

joi, 7 noiembrie 2013

Puțin prin junglă

Adevarul e ca nu ma asteptam ca hatisul de legi si obligatii pentru cei ce demareaza o afacere sa fie atat de alambicat, cel putin nu pentru o simpla intreprindere individuala. Dar se pare ca ce e complicat abia de acum incepe si o sa-mi prind urechile in registre si evidente de tot felul. Intr-adevar, exista o satisfactie sa muncesti pentru tine (vorba vine, ca jumatate muncesti si pentru a plati taxe statului), dar asta iti acapareaza mai mult mintea decat un job obisnuit, ca angajat al altcuiva. Pentru ca nici macar noaptea in vis nu reusesti sa iti eliberezi mintea. Am ajuns sa visez procente, contracte si probabil in curand voi incepe sa visez inspectii fiscale. Stiu, subconstientul lucreaza si, saracutul, e supus unui flux informational abundent, dintr-o sfera mai putin placuta.

Felul meu de a fi, lucrurile care imi plac sunt atat de diferite, nu ma potrivesc noului statut si incerc sa scot la suprafata si ceea ce nu credeam ca as putea avea. Reusesc sa ma mai relaxez doar cand citesc, caci nu am renuntat la asta,e gura mea de oxigen. Altfel, mintea imi fuge mereu la toate cate le am de facut. Si inca nu am intrat in paine, mai am cateva chestii de rezolvat. Bani ne-au trebuit destui pana acum si inca am mai avea de facut ceva investitiii in lucruri mai marunte, dar necesare. Ce sa spun, deocamdata nu pot spune ca sunt foarte incantata, v-am mai spus, nu e vorba de placere, ci de nevoie si atunci datele problemei sunt mai complexe si dau dureri de cap.

luni, 4 noiembrie 2013

O clipa...

O seara de duminica. Ce gust are? Parca nu prea are gust. Cel putin eu nu am simtit savoarea unei duminici, prinsa in treburi. Pana la urma, nu e asa floare la ureche sa lucrezi acasa, programul impus are avantajele lui in privinta eficientei si a concentrarii. Stiu de asemenea ca e greu pana le pun pe toate in ordine, dar am si o piatra pe suflet ce nu ma lasa sa ma concentrez si sa imi canalizez sperantele spre mai bine. Obstacolul imediat al unei sume de plata imi taie elanul, nu pot face planuri pentru maine cand azi pare fara iesire. Eu am totusi incredere in Cineva care nu ma va lasa la greu si va interveni in ultimul moment, sper eu, sa ma scoata din impas. Dar totusi, pana cand si bunavointa Sa fata de mine? Daca de data aceasta nu va mai veni salvarea? Si totusi, daca nu ar fi acest obstacol, aceasta greutate, toate ar incepe sa se aseze pe un fagas bun. Incat am reusi si noi treptat sa facem fata cheltuielilor si, de ce nu, daca totul merge bine, peste cativa ani sa ne implinim si visul.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Greu, la inceput de drum

Dupa cum va spuneam acum cateva zile, am devenit un mic intreprinzator, titular al unei intreprinderi individuale, ceva asemanator pfa-ului, daca nu aveti idee cu ce se mananca. Nu e o firma, dar ca taxe platite statului nu se deosebeste foarte mult. In afara alergaturilor pe care le mai am de facut si a diverselor chestii pe care trebuie sa mi le achizitionez ca sa pot activa, am inceput sa calculez cat as avea de platit statului si nu cat as castiga.

Pe de alta parte, lucrez la ceea ce inseamna contracte, evidente, chestii de birou si de hartogareala. Nu pot spune ca ma pasioneaza, dar ma supun nevoilor. Sunt dezamagita ca, pentru a munci legal, dai ca taxe, intr-o forma sau alta, jumatate din ceea ce castigi. Nu e deloc incurajator si ma intreb de ce se mai plang astia pe la tv ca e mare evaziunea fiscala.

joi, 31 octombrie 2013

Istoriile despre literatura si orbire merg la...

Dupa cum am promis, astazi anunt castigatorul cartii Istorii despre literatura si orbire de Julian Fuks. Imi pare rau ca nu s-au inghesuit prea multe persoane sa participe la concursul meu, dar asta e, poate altadata vor fi mai multi doritori.

Cei care nu au castigat, precum si cei care,, desi nu au participat, ar dori sa citeasca aceasta carte, daca sunt din Bucuresti o pot gasi la Kilipirim- Targ de carte cu discount, care se desfasoara la Sala Dalles pana duminica, la standul Editurii UNIVERS, cu o reducere considerabila, de la 18,99 ron la doar 10 ron.

Ca sa n-o mai lungesc atat, castigatorul este concurentul cu nr.3, al treilea comentariu- florryalyna.


Felicitari! Astept un mail la adresa andrejuly84@yahoo.com cu datele la care iti pot expedia cartea.

marți, 29 octombrie 2013

Ce-am mai facut, ce-am mai gandit

Uite ca s-au scurs ceva zile fara sa scriu si am vrut sa o fac de atatea ori, dar timp nu am avut. Nu ca acum as fi prea libera, dar incerc. Printre altele, cica voi fi si eu o mica intreprinzatoare in tara asta. Sper sa reusesc sa obtin acest statut. Pentru asta e nevoie de hartogaraie, studiere de alte si alte documente si site-uri si bineinteles stres, agitatie, calcule, framantari. Daca reusesc, va voi explica mai pe larg despre ce e vorba si poate imi fac si reclama. :)))

Pana atunci, imi prind urechile cu coduri CAEN si legislatie comerciala, cea care in facultate abia mi-a adus niste note amarate, probabil cele mai mici din toti cei 4 ani. Dar asa e in viata, te lovesti si de ceea ce nu iti place. Uneori, mai ales de astfel de lucruri care nu ti-au placut. :)  Din pacate, lupta pentru supravietuire nu te intreaba daca ai chef sau nu sa faci un anumit lucru. Insa, totusi, nu ma pot plange ca ar fi rau. Pana la urma, as avea alte avantaje, in afara de cele financiare. Poate ca stresul nu va fi atat de mare.

sâmbătă, 26 octombrie 2013

CONCURS- Castiga "Istorii despre literatura si orbire", de Julian Fuks


Later edit: 31 octombrie 2013, ora 0:07
Concurs incheiat

Daca recenzia mea de ieri v-a atras atentia asupra ineditelor Istorii despre literatura si orbire, am o veste buna pentru voi. Cu sprijinul Editurii UNIVERS, organizez un mic concurs, avand ca premiu un exemplar al acestei carti. Pentru ca o carte care impresioneaza merita raspandita. Sunt convinsa ca acel care o va castiga imi va impartasi entuziasmul dupa ce o va citi.

Ca sa participati, trebuie doar sa lasati un comentariu- un singur comentariu de persoana- in care sa-mi spuneti de ce ati vrea sa cititi aceasta carte.

Concursul incepe acum si se incheie miercuri, 30 octombrie 2013, ora 23:59. Intrucat aptitudinile mele de jurat sunt cam reduse, las alegerea castigatorului la latitudinea norocului- adica a lui random.org . Voi anunta castigatorul in cursul zilei de joi, 31 octombrie.

M-as bucura sa participati si, de ce nu, sa schimbam impresii de lectura.

Mult succes!

vineri, 25 octombrie 2013

Recomandare de lectura- Istorii despre literatura si orbire (Borges, Joao Cabral si Joyce)

Istorii despre literatura si orbire (Borges, Joao Cabral si Joyce)
Autor- Julian Fuks
Traducere- Anca Ferro
Editura UNVERS, 2012

Daca nu mi-ar fi fost recomandata, nu stiu care ar fi fost sansele ca eu sa descopar aceasta carte si, mai ales, sa fiu atrasa sa o citesc. Poate ca pierdeam ocazia de a citi o carte buna, o carte care condenseaza in volumul sau redus atatea esente puternice. Ma bucur ca am avut ocazia sa descopar o noua bijuterie literara, sub semnatura unui autor al carui nume nu-mi spunea nimic si cu un titlu mai putin obisnuit fata de preferintele mele uzuale.

 Julian Fuks (n. 1981) este un jurnalist brazilian, licentiat in literatura sud-americana si autor a trei volume, intre care si cel de fata. Desi atat de tanar, scriitura sa este uimitor de profunda, de rafinata, pare o impletitura migaloasa de cuvinte, de fraze, de idei. Este suficient sa citesti "Prologul necesar" pentru a-ti da seama de asta si a-ti dori sa fii prins in mrejele acestei carti. Cele trei mari nume ce au marcat literatura secolului XX te duc cu gandul la eseu, la critica literara sau, asa cum ar sugera-o si titlul, la o scurta incursiune in istoria literaturii. Cel putin cam astea erau gandurile mele, inainte de a patrunde in tainele acestei carti. Aveam sa descopar insa cate putin din acestea dar si din altele, o compozitie in care realitatea si fictiunea se intrepatrund pana ce se pierd una intr-alta, incat, sincera sa fiu, nu am putut sa imi impun niciuna din ele ca perspectiva principala.

marți, 22 octombrie 2013

Vijelia- Gabriel Garcia Marquez


Vijelia
Titlul original- La Hojarasca
Autor- Gabriel Garcia Marquez
Traducator- Ileana Scipione
Editura RAO 2007


O buna parte din volumele aparute sub semnatura lui Marquez au dimensiuni reduse, ceea ce, insa, nu le face mai putin valoroase. Vijelia este unul dintre ele si este totodata primul sau roman, aparut in 1954.

 Ceea ce am remarcat eu, ca trasatura dominanta, este obscuritatea. Avand ca pretext un priveghi mai  neobisnuit, al unui personaj cel putin la fel de bizar, trei voci simbolizand trei varste si trei perspective diferite, se ridica in monologuri ce se intretaie. Cand una din voci isi lasa gandurile in suspensie, o alta is continua sirul gandurilor, pornind insa de la un moment anterior celui la care s-a oprit vocea precedenta, astfel ca aceleasi momente sau fraze ajung sa fie reluate, dar, totusi, nu par identice.

In acel Macondo, de acum legendarul Macondo, copilul, mama si bunicul se pregatesc sa-l ingroape pe doctor, un doctor fara nume, aciuat de niciunde cu douazeci si cinci de ani in urma si care si-a atras ura satului, incat oamenii nu vor sa-i accepte oasele in pamantul satului lor.

luni, 21 octombrie 2013

duminică, 20 octombrie 2013

Galeria 72A

Atelierul de Arte organizat de Galeria 72A in aceasta sambata a reprezentat un minunat prilej de largire a orizonturilor, atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari. Situata intr-o vila pe str. Dr. Iacob Felix, in apropierea Pietei Victoriei, Galeria 72A este un spatiu primitor, aranjat simplu, dar placut, si fiecare incapere iti spune ca acolo se petrece ceva- desene, tablouri, sculpturi, bijuterii din materiale inedite, o incapere destinata povestilor, in care cartile si lucrurile moi ce te imbie sa te asezi cat mai comod dau o nota intima atmosferei.

La Atelierul de Arte se picteaza, se deseneaza, se sculpteaza, se modeleaza, se danseaza, se spun povesti. Dar nu oricum, ci folosind ca prinicipal potential imaginatia, acel dar a fiecaruia, care, in societatea actuala, este impins oarecum in umbra.

vineri, 18 octombrie 2013

Propolis, dantura, pictura

O zi simpla, o zi mohorata. De dimineata l-am sunat pe bunicul meu sa-l felicit. A fost ziua lui. Imi pare rau ca de data aceasta nu am ajuns pe acolo de ziua lui, insa asa a fost sa fie anul acesta. Sa dea Domnul sa isi mai aniverseze ziua de nastere de multe-multe ori de-acum incolo.

Toata ziua am fost obosita, am inceput ziua fara sa aud alarma de la telefon- e a doua oara saptamana aceasta cand ma trezeste sotul in locul telefonului. Dupa-amiaza, cand sa ma odihnesc si eu, m-au apucat durerile dentare. Antinevralgicul nu a functionat. Am luat o gura de alcool cu propolis care m-a facut sa simt ca imi ia gura foc. Apoi am simtit cum lucreaza, parca ceva imi rascolea gingia si maselele, dar dupa putin timp durerea a disparut. Am repetat operatiunea in urma cu cateva minute. Iar ma luase durerea si inca nu e complet atenuata. Partea proasta e ca gustul ala de alcool persista si mie nu-mi place. Dar nici nu m-as clati cu apa, de teama sa nu inlatur substantele care imi fac bine. De cand nu mai pot cumpara algocalmin fara reteta, greu mai e cand ma iau durerile de dinti.

miercuri, 16 octombrie 2013

Zile anoste

Cam asa au fost ultimele zile pentru mine. Pana astazi, a contribuit si vreme intr-o buna masura, dar nici azi, ca am avut parte de soare si temperaturi mai blande, nu pot spune ca am fost prea binedispusa. Ei, imi trece mie. Daca nu acum, la primavara sigur. :) Astazi am avut cea de-a treia intrunire pe teme educationale in cadrul parteneriatului Gradinita-Familie. Tema de azi- Cum ne motivam copilul? La acest capitol chiar am de lucru, caci noi nu prea folosim recompensele in mod corect si nici alte cai de motivare, ce nu implica un castig material. Imi plac discutiile acestea, le consider utile atat pentru mine cat si pentru educatoare, care, astfel, ajunge sa cunoasca mai bine copilul, sa aiba o viziune mai ampla asupra comportamentului sau, care poate diferi in cele doua medii.

luni, 14 octombrie 2013

In saboti- Andre Baillon

Cartea aceasta este premiul despre care va spuneam in urma cu doua saptamani, oferit de Constantin Pistea si Editura Univers.

Nu ma astept ca numele acestui scriitor sa va fie cunoscut multora dintre voi, de aceea imi permit sa va informez in privinta sa. Andre Baillon este un scriitor belgian ce a trait la confluenta veacurilor al nouasprezecelea si al douazecilea. Asa cum am putut afla de pe ultima coperta a cartii, viata sa nu a fost una obisnuita- abandonarea studiilor, risipirea averii, o tentativa de suicid, casatoria cu o fosta prostituata flamanda, apoi retragerea la tara pentru a duce o viata linistita, departe de agitatia si fasoanele de la oras.

Romanul In saboti (En sabots), de altfel, a luat nastere tocmai datorita acestui mod inedit in care scriitorul a ales sa-si schimbe viata. Originalitatea acestui roman devine evidenta diin primele sale pagini. Trebuie sa va avertizez ca tiparele dupa care este construit, daca ele exista, difera mult de cele considerate uzuale pentru acest gen literar. De aceea m-am si intebat daca am in fata chiar un roman si nu o alta forma a naratiunii. Mi s-a parut mai degraba un colaj reusit de intamplari si personaje, desprinse din cadrul rural in care autorul s-a retras pentru a-si trai viata simplu, mai aproape de natura, mai aproape de sine.

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Alexis Zorba- Nikos Kazantzakis

Toata noaptea m-am gandit: Ce sa fac, ce sa fac ca sa alung moartea, moartea lui?
O portita s-a deschis inlauntrul meu si amintirile ma napadeau, se imbulzeau sa puna stapanire pe inima mea. Isi potriveau buzele si ma indemnau sa-l adun pe Zorba din pamant, din mare, din vant, si sa-l aduc inapoi la viata. 
Sursa foto http://ro.wikipedia.org/wiki/Nikos_Kazantzakis

Astfel marturiseste Nikos Kazantzakis in Raport catre EL Greco si parcurgand aceste randuri simti sufletul care vibreaza sub povara nostalgiei, a amintirilor. Profunda admiratie pentru natura umana pura intruchipata de Zorba, insufleteste o carte care, asemeni personajului ce a inspirat-o, clocoteste in fiecare fibra a sa.

Sa spun roman o fi corect? Cine ar putea determina proportiile realitatii si ale fictiunii? Alexis Zorba este probabil cea mai cunoscuta carte scrisa de Nikos Kazantzakis, fiind ecranizata in 1964, cu Anthony Quinn in rolul lui Zorba. Asa cum lesne puteti intelege din citatul cu care am ales sa-mi incep recenzia, Zorba a existat in realitate, iar puternica amprenta pe care a lasat-o in sufletul scriitorului a facut posibila nasterea acestei carti- pe care inca ezit a o numi roman, mai potrivit mi s-ar parea evocare.

vineri, 11 octombrie 2013

O scurta lista si gata, va las in pace

Pentru ca tot e fierbinte subiectul Nobel si ca sa inchei seria postarilor pe aceasta tema, mai ales ca i-am promis si lui Gabriel ca voi face o lista cu scriitorii laureati Nobel din care am citit cate ceva, ma conformez.

Bjornsterne Bjornson- 1903
Henryk Sienkiewicz- 1905
Knut Hamsun-1920
Par Lagerkvist- 1951
Ernest Hemingway- 1954
Heinrich Boll- 1972
Gabriel Garcia Marquez- 1982
Camilo Jose Cela- 1989
Gunter Grass- 1999
Mario Vargas Llosa- 2010

Destul de putin, dat fiind faptul ca sunt multi scriitori in lista laureatilor, a caror valoare este incontestabila, cu sau fara Nobel.

joi, 10 octombrie 2013

Asadar, Nobelul pentru Literatura merge la... Alice Munro

Primul lucru pe care l-am facut imediat ce am ajuns in fata laptopului a fost sa ma uit pe fereastra deja deschisa a site-ului oficial Nobel, sa aflu cui i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatura. Surpriza a fost mare, desi pe undeva ma asteptam sa fie o femeie, dat fiind faptul ca erau cam putine laureate Nobel.

Asadar, Alice Munro este a o suta zecea dintre laureatii Nobel pentru Literatura si cea de-a treisprezecea femeie care primeste aceasta distinctie. A primit acest premiu ca "master of the contemporary short story". Cum prea multe nu stiu despre ea, nu pot decat sa trag un ochi pe wikipedia si sa va zic ce se spune acolo. Astfel, am aflat ca este o scriitoare canadiana, premiata cu Man Booker in 2009 si, de asemenea, cu premiul pentru fictiune din partea guvernatorului Canadei, de trei ori. Tot de acolo am aflat ca opera sa cuprinde romane si nuvele.
O nota biografica poate fi citita si pe site-ul Nobel.

luni, 7 octombrie 2013

Premiul Nobel pentru Literatura 2013- cine va fi castigatorul?

Un moment deosebit de important in lumea literara, dar si pentru iubitorii lecturii, il reprezinta decernarea Premiului Nobel pentru Literatura. Cu toate ca data precisa la care aceasta va avea loc nu este cunoscuta decat cu cateva zile inainte, lumea literara a inceput deja sa fiarba.

UPDATE- la sfarsitul articolului, puteti afla data exacta a anuntarii castigatorului.

Decernarea Premiului Nobel pentru Literatura al anului 2013 este asteptata cu sufletul la gura, presupunandu-se ca ea se va desfasura in viitorul apropiat. Speculatiile privind favoritii la acest important premiu au devenit deja o obisnuinta si trebuie sa recunosc ca este foarte palpitant sa emiti ipoteze si sa astepti confirmarea lor.

Iata cateva dintre numele cel mai frecvent vehiculate pentru premiul din acest an:

vineri, 4 octombrie 2013

Tehnicile de rezolvare puzzle- indicii comportamentale

Nu stiu cati dintre voi ati rezolvat vreun puzzle in ultima vreme, dar daca ati facut-o va invit sa va spuneti parerea. Puzzle-uri-le nu sunt doar pentru copii, ci si pentru adulti, bineinteles, cu un nivel de dificultate adecvat. Eu nu mi-am achizitionat inca vreun puzzle dificil, cu sute de piese, insa din cand in cand o asist pe cea mica in rezolvarea celor pe care i le cumpar ei, potrivite varstei sale. Cu ceva timp in urma, cand am fost in vizita la niste prieteni, mi-am dat seama ca exista si in acest domeniu anumite tehnici de rezolvare. Prietena noastra este educatoare si are si ea o fetita putin mai mica decat Alexandra. A scos un puzzle si impreuna cu fetele au inceput sa il rezolve. Le explica modul in care trebuie sa inceapa- si anume de la margini sau colturi, cautand mai intai piesele ce au margini drepte.

joi, 3 octombrie 2013

Parteneriatul Gradinita- Familie. Primele impresii

Ma simt obosita. Trezirea la o ora matinala, agitatia fiecarei zile, proiectele la care lucrez, treburile casnice- toate se aduna si incerc sa le fac fata. Unele sunt de placere, altele de nevoie. Astazi am avut prima intrunire la gradinita in cadrul programului de parteneriat intre gradinita si familie. In fiecare saptamana se dezbate cate o tema legata de educatia copiilor si, cel putin teoretic, ar trebui sa se gaseasca solutii practice astfel incat educatia primita la gradinita sa se armonizeze cu cea primita acasa, sa fie pe aceeasi lungime de unda, incat copilul sa nu fie derutat- sa stie una si buna in privinta fiecarui aspect al vietii sale. Programul vizeaza mai multe aspecte, esentialul fiind o mai mare implicare a parintilor in activitatile legate de gradinita, dar si in cele din afara ei.

Tema de astazi a fost Responsabilizarea copilului. La acest capitol am ceva restante, cred eu, desi am inceput sa facem progrese. La inceput s-a discutat despre tema respectiva, am luat cateva notite, dar nu cine stie ce. Apoi, din vorba in vorba, s-a cam deplasat tematica discutiei, si per ansamblu a fost prea putin din ceea ce ma asteptam sa fie. Daca s-ar urma linia propusa de acest program, ar fi foarte util pentru mine. Nu zic ca nu mi-au fost utile si discutiile care s-au purtat astazi, dar parca a semanat mai mult cu o sedinta cu parintii.

marți, 1 octombrie 2013

Sport extrem

Sa astepti chiar si cinci minute intr-o autogara pe vremea ce ne-a fost data azi in Bucuresti poate fi numit sport extrem. Un fel de viscol cu apa de ploaie in loc de zapada. Desi ma blindasem cu geaca cea mai groasa, de iarna, vantul imi patrundea pana la oase. Sa fi fost de vina si faptul ca geaca statea ca pe gard, intrucat era Icsi-Icsi-...- El, nu mai stiu. Ce stiu e ca aveam noroc sa pot sta mai mult in masina decat pe afara. Putinul pe care am fost nevoita sa-l petrec in aer liber m-a saturat de plimbari pe o astfel de vreme. Strictul necesar si chiar si ala, cu masura- adica daca chiar trebuie, altfel... asteptam soarele.

Dar macar a fost pentru ceva special. Must proaspat, dulce, cum imi place mie, care nu a intrat in faza de explozie. Strugurasi de la tara, nuci si niste mere adevarate. Stiu, a meritat sa indur acea vreme cainoasa, dar tot insist ca m-as lipsi bucuroasa de asa vreme si as savura cu multa placere ceva portii de soare si douaj de grade minim in termometre. Si fara vant.

Sursa foto
Sursa foto2

luni, 30 septembrie 2013

O carte, un strop de soare

Iata ca aceasta zi de luni, asa cenusie si aspra cum e, mi-a fost luminata de un zambet, de un premiu, de o carte. In urma cu cateva zile, am participat la un concurs organizat de Constantin Pistea pe blogul sau, concurs ce avea ca premiu cartea In saboti de Andre Baillon, aparuta la Editura Univers. Pe acelasi blog, abia citisem o recenzie a acestei carti si chiar fara acest concurs, mi-as fi dorit sa o citesc.

 Nu am sperat prea mult la castigarea acestui premiu, modalitatea de desemnare a castigatorului fiind tragerea la sorti, si eu, in general, cu tot ceea ce tine de noroc, nu prea ma potrivesc. Si azi, cand m-am intors de la gradinita, la scurt timp dupa incheierea concursului, fara sa ma fi asteptat sau sa fi urmarit rezultatul (sincera sa fiu, nu retinusem exact cand se incheie), imi verific mailul, ca de obicei, si... surpriza, vad ca am castigat. Apoi intru pe blog si in blogroll imi sare in ochi propriul nume in titlul unuia din articole.

Miros de saracie

Dimineata...luni...ploaie...frig...cafea fara lapte. Deodata, ganduri peste ganduri navalesc asupra mea in cele cateva minute dinainte de inceperea efectiva a activitatii. Intuiam cateva subiecte despre care sa scriu, le simt acolo, inmagazinate, dar fiind coplesita de gandurile legate de traiul zilnic, nu ma pot axa pe acele subiecte mai demne de interes public. Si asa am realizat inca o data de ce cultura nu este printre cele mai importante preocupari ale oamenilor. Apasati nu doar de grija zilei de maine, ci si de a celei de azi, de drumul dificil printre datorii, preturi mari si venituri insuficiente, cum sa le stea mintea la hrana sufletului?

                                                                                              Sursa

duminică, 29 septembrie 2013

Despre filme si cartile ce le-au inlesnit aparitia

S-a scurs o buna bucata de timp de cand nu am mai vizionat un film. Imi lipseste pasiunea pentru acest domeniu. De fapt, nu cred ca am fost vreodata pasionata in adevaratul sens al cuvantului. Cand ma uitam la un film o faceam pentru placerea de moment, pentru a alunga plictiseala ori cine stie din ce motiv trecator. De cand am patruns atat de adanc in labirintul nesfarsit al cartilor, sunt foarte rare ocaziile cand las la o parte cartea pentru a urmari un film. Totusi, anumite resorturi intre filme si carti exista.

 Adesea imi spun ca, atunci cand citesc o carte, sunt regizor si spectator totodata. Pornind de la cele citite, mintea mea plasmuieste imagini- astfel, acelasi personaj de carte poate arata intr-un fel in inchipuirea mea si altfel in inchipuirea ta.  De locuri, nu mai spun. Posibilitatile sunt infinite, decorurile variaza de la o minte la alta. Fiecare cititor isi creeaza propriul film si il proiecteaza pe ecranul mintii sale, pornind de la aceeasi carte.

Cri, cri, cri, toamna gri

Daca pana acum ne impresurase o toamna oarecum blanda, acum iata in deplina putere toamna cea mohorata. Cea al carei frig te patrunde prin oase, prin fiecare fibra de carne. Privesc pe fereastra si ma infior. Simt umezeala de la distanta, umezeala aceea rece. Si gandul mi se duce la soarele pe care deja incepusem sa-l caut si sa-l prefer in ultimele saptamani. Cat de placut era sa stau pe banca in soare, sa citesc... Si ce urat e acum. Nu gasesc pic de farmec in acest peisaj. Si este doar inceputul. Nu am avut curajul sa ies afara, de altfel nici in serile trecute nu prea mi-a venit sa scot nasul afara. Ma gandesc la ziua de ieri, ce soare placut, desi ma asteptasem sa fie mai frig, la plimbarea pe care am facut-o. Anticariate, Gaudeamus- in corturile din Piata Universitatii, vantul caldut inca, lumina placuta- o stare de bine pe care o presimteam efemera si de aceea incercam sa o sorb pe toata.

O astfel de vreme cica ar trebui sa ne imbie catre un fotoliu sau o canapea, cu o cana de ceva fierbinte sau macar cald si cu o carte pe brate- plus o patura moale, in cazul in care temperatura din casa nu e prea ridicata. Dar senzatiile pe care peisajul autumnal mi le inspira sunt atat de diferite Nici vorba sa ma trimita sa pun mana pe carte, desi stiu ca asa mi-as omori plictiseala, transpunandu-ma pe tarmul cretan, in miezul primaverii, prin livezile de portocali infloriti. Citesc, nu zic nu, insa ma insoteste un accentuat sentiment de dezolare, de frig interior, tot ce e mohorat in viata mea se contureaza si mai bine pe acest fundal cenusiu si sumbru.

vineri, 27 septembrie 2013

Dupa bureti prin padurile dintre amintiri

Cam pe vremea asta a toamnei, cand eram eu mica, mergeam la ghebe, la padure, cu bunicii, uneori si cu parintii. La tara la noi, padurea e deasupra satului, dealurile acelea impadurite parca strajuiesc intregul sat. Si mergeam dupa ghebe. Ce frumos era... sa simti mirosul acela de pamant reavan de padure, de frunze uscate, sa te chinui sa urci, dar si sa cobori, alunecand pe covorul de frunze uscate, uneori sa-ti dai drumul ca pe gheata, in fund, scuzati expresia, din deal pana in vale. Sa te umpli de frunze uscate pe haine si de tot felul de scaieti. Erau si pe atunci capuse, dar nu stiam noi de boala Lyme si, chiar daca luam in calcul ca ne-am putea pricopsi cu vreuna, nici vorba de vreo isterie, ca acum. Adunam ghebe si alti bureti care se mai gaseau, uneori mai mult, alteori mai putin, dar si cand ne intorceam cu traistile pline si bunica mea se apuca sa le curete in curte si apoi sa le pregateasca, mai bune ciuperci ca acelea nu cred ca am mai mancat.

miercuri, 25 septembrie 2013

Inspiratie

Printre valuri de secretii specifice racelii, printre servetele mototolite, m-a lovit inspiratia. De ieri, cand incercam sa dorm, molesita, sleita de puteri, mi-a rasarit in minte subiectul. In linii mari, vagi, dar suficient de persistent incat azi sa ma impinga spre unul din caietele mele de incercari literare. Si am inceput sa scriu. Si voi continua sa scriu pana ce epuizez resursele legate de aceasta povestire. Ma uimeste ca nu are legatura nici cu mine,nici cu ceva cunoscut de mine din auzite, nici cu vreo persoana cunoscuta. Pur si simplu, o povestire- fictiune si atat. Sper sa reusesc sa astern pe hartie ceea ce se contureaza tot mai puternic in mintea mea. Cand scriu, ma transpun in locurile descrise, ma simt acolo si insir ceea ce vad, ceea ce constat, ceea ce stiu despre personaje.

Raceala nu ma lasa sa ma simt prea confortabil, dar sunt mai bine decat eram ieri. O sa treaca si asta. Eu astept. Ca sa-mi pot relua rtualurile cotidiene, sa ma pot bucura de aerul toamnei fara sageti in gat. Sa mai strabat cat inca mai e cald parcurile si strazile.

luni, 23 septembrie 2013

Cu leacuri babesti

Iar am avut parte de un sfarsit de saptamana mai greu, in principal pentru ca raceala celei mici a revenit in forta si, mai ales in noaptea de sambata spre duminica, ne-a tinut treji si a chinuit-o fara pauze. Asta-noapte, insa, dupa ce de-a lungul serii a tusit fara incetare, de cateva ori pe minut, am apelat la metode mai apropiate de leacurile bunicii si, spre surprinderea noastra, au functionat. Ceea ce nu au facut alte siropuri din farmacie. Un adevarat cocktail anti-tusiv i-am administrat- sirop de muguri de pin, ceai de coji de ceapa indulcit cu miere, plus siropul de tuse de la farmacie pe care i-l dadusem si in zilele precedente. Si efectul s-a instalat dupa putin timp. A adormit si nu s-a mai trezit pe parcursul noptii din cauza tusei sau a nasului curgator sau infundat. E drept ca acum tot mai tuseste, da nu la intensitatea de aseara, e vizibil ameliorata toata boala, dar la gradinita nu am dus-o. La cum se prezenta ieri, pana sa-i dam toate astea, nu mi-ar fi primit-o la gradi. O mai tin cred si maine acasa, daca evolueaza in bine si abia miercuri o voi duce iar la gradinita.

vineri, 20 septembrie 2013

Prima zi de gradinita

Astazi a fost prima zi de gradinita a celei mici- am sarit direct in grupa mijlocie, da' nu-i bai, trebuie sa progresam, sa invatam lucruri noi, nu unele pe care le stim deja. Dimineata- emotii. De fapt, emotiile au inceput de aseara cand, in sfarsit, ne-am vazut cu rezultatul exudatului, ceea ce insemna unda verde. I-am semnat rechizitele, ghiozdanelul, penarul, am pregatit hainutele- nu imi sariti in cap pentru atatea diminutive, stiu ca-s enervante, dar la mine e justificat. Sau asa imi place mie sa cred. Ei, daca toate-s la dimensiuni reduse, le adaptez si denumirile. Asaaa... si o data pregatirile incheiate, in timp ce o adormeam, incercam sa-mi amintesc ce as fi putut uita. Imi cadeau ochii in gura la o ora mai mult decat timpurie pentru obisnuintele mele. M-am tinut tare si nu am cazut prada somnului, mai aveam unele de rezolvat.

In zorii zilei, de cateva ori m-am trezit si m-am uitat la ceas, de teama sa nu ma trezesc prea tarziu. Spre uimirea mea, s-a trezit si ea fara scandal, in mai putin de o ora am reusit sa iesim din casa imbracati, impachetati, ceea ce e o minune, nu reusim niciodata sa iesim mai devreme de o ora jumate din momentul in care ne propunem asta. Cu ghiozdanel in spate, cu caciulita si multa curiozitate, mogaldeata a facut primii pasi in viata de prescolar. Drumul cel lung a inceput, intr-o dimineata insorita de vineri, racoroasa, dar in limite normale, cu mami si cu tati penduland pe langa ea, mai emotionati decat protagonista principala.

Ajunsi acolo, dupa formalitatile necesare- dezbracat, imbracat, predat acte medicale, Alexuta a intrat in clasa si a inceput sa se simta ca acasa. Stiam eu ca n-o sa stea ea rusinoasa in vreun colt, dar a fost mai bine decat ma asteptam. In cateva secunde deja isi gasise si partenera de joaca si jucarii, nu mai avea nicio treaba cu noi. Am mai discutat una-alta cu educatoarea, apoi ne-am luat la revedere si am plecat- nu tu plansete, nici macar nu ne-a pupat, ne-a facut din mana si si-a continuat joaca. Noi doi, plini de emotie, am iesit de-acolo cu o puternica senzatie ca ne lipseste ceva.

miercuri, 18 septembrie 2013

Medgidia, orasul de apoi- Cristian Teodorescu

De trei ori am inceput cate o fraza si de trei ori am sters. Acum imi impun sa nu mai fac asta si sa continui sa scriu, asa cum ma pricep, despre aceasta carte, de fapt, acest roman- denumirea aceasta, ferm precizata, mie mi s-a parut initial nepotrivita. Pe urma, am constatat ca ma insel, roman este, desi teoretic il poti citi de oriunde, si, la o prima vedere, l-ai putea considera doar o grupare de povestiri, de multe povestiri, peste o suta. Stiam cate ceva despre carte, altfel nu ar fi ajuns in biblioteca mea, si am avut prilejul de a citi recenzii si inainte de a ma apuca efectiv de ea, dar si in timp ce citeam.

N-as vrea sa reiau idei ale celor ce au scris inaintea mea, dar nu pot ocoli acest lucru, pentru ca ele reprezinta amanunte esentiale, definitorii ale atmosferei create in acest inedit roman. In debutul cartii, autorul precizeaza ca ea pooate fi citita in mai multe feluri, in functie de fiecare, de stilul fiecaruia de a citi. Eu am ales insa metoda clasica de parcurgere a unui text- de la cap la coada. Cunosteam oarecum Medgidia inainte de a incepe lectura si credeam ca voi reusi sa citesc transpunand cele citite in decorul pe care il aveam eu in minte. Am regasit insa o Medgidie a anilor din preajma celui de-al doilea Razboi Mondial, care imi amintea intr-o anumita masura senzatiile pe care le legam eu in mintea mea de acest oras, dar totusi, era atat de diferita. Nu am reusit sa fac suprapunerea imaginilor, oricat m-am chinuit. Lumea redata de autor intre paginile cartii avea alt iz, alte coordonate- era mult mai fascinanta decat crezusem.

luni, 16 septembrie 2013

Cateva fotografii





Si de carti, si de-alte cele

Sper ca v-au placut ultimele mele articole legate de carti- cel despre Crima si pedeapsa, si cel care arata ce inteleg eu printr- O carte... buna. Probabil in acest gen de articole pun cea mai mare doza de pasiune, dar daca ma gandesc totusi si la alte alrticole scrise de-a lungul timpului, cred ca au fost si altele, fara a avea legatura cu domeniul livresc, ce mi-au adus la fel de multa placere in timpul elaborarii lor. De cand in viata noastra a intervenit aceasta schimbare, aceasta rupere a echilibrului, vizitele mele in zonele in care se gasesc carti au fost extrem de rare si marturisesc ca mi-e dor sa dau o raita prin anticariate.

 Intr-una din putinele incursiuni, gasisem in sfarsit cam tot ce imi lipseste din cartile lui Marquez, aproape noi, in stare foarte buna, dar evident, scumpe, aproape de pretul de librarie. Oricum nu aveam cu ce le lua nici daca erau 10 lei bucata, dar la experienta mea de cumparator de carti din diverse locatii, acele carti subtirele, chiar daca foarte cautate, la 30-35 pret de librarie, ma asteptam sa aiba un pret in jur de 15 lei. Ei, lasa, le voi gasi eu si cand voi sta mai bine cu banii- daca asta se va mai intampla in vreun viitor apropiat sau indepartat. Prioritatile mele sunt altele, grijile se axeaza pe probleme vitale. Remediul impotriva lipsei acestor plimbari prin anticariate mi-l ofera sutele de carti din casa. Este foarte posibil sa fi ajuns deja la pragul de 1000 de bucati, cine a mai stat sa numere?

sâmbătă, 14 septembrie 2013

O carte... buna

Cunoscuta librarie online Libris a lansat o provocare, de a raspunde la o intrebare ce apare adesea in mintea unui cititor impatimit- Ce este o carte buna? Dintr-o bogata diversitate de carti online, nu pare sa fie usor sa le alegi pe cele mai bune. Bineinteles, raspunsurile pot fi multe, multe, variind de la o persoana la alta, dar eu voi incerca sa redau esenta, raportandu-ma la mine.

O carte buna este cea care patrunde in sufletul si in mintea mea, incet-incet, de la primele pagini, isi face loc cu fiecare pagina parcursa si o data ajunsa la finalul sau,  isi infinge puternic radacinile, continuand sa traiasca acolo, in interiorul meu, chiar si dupa ce copertile s-au inchis.

O carte buna nu se margineste in a-mi dezvalui propria poveste, ci ma indeamna sa impletesc si eu o poveste, folosind firele sale, naste in sufletul meu intrebari si ma calauzeste pe drumul gasirii raspunsurilor.

O carte buna este cea ale carei ecouri rasuna mereu in mintea mea- fraze, imagini, apar la rastimpuri, dupa ani si ani, amintindu-mi mereu atmosfera sa, acel ceva ce a facut ca ea sa-mi ramana in suflet. Din senin imi revine in memorie o frantura dintr-o carte si pentru o vreme ma intorc cu ochii mintii intre paginile acelei carti, in lumea pe care credeam ca am parasit-o.


O carte buna isi lasa o puternica amprenta asupra mea si continua sa se cristalizeze pe masura ce timpul isi depune sedimentele asupra sa...

Ati incerca tigari electronice ?

Dupa cum ma cunoasteti de fumatoare inraita, ar trebui sa para ceva bizar faptul ca am ales sa va vorbesc in acest articol despre o metoda de renuntare la fumat. Si cu siguranta ca nu pot evita aceasta senzatie de uimire. Totusi, daca vreodata m-as hotari sa renunt la acest viciu periculos pentru sanatate, as incerca sa fac asta apeland la Tigari electronice . Caci, de ce sa nu recunosc, fumatul in ansamblul sau este puternic legat de ritualul aferent lui- aprinderea tigarii, inhalarea fumului, miscarile specifice. Asadar, dependenta de fumat este data nu doar de substantele pe care le contin tigarile, ci si de acest ritual. Cele mai multe metode de renuntare la fumat inlatura orice legatura cu acesta, facand o trecere brusca, schimband radical viata celui ce se lasa de fumat, ceea ce poate fi foarte greu de suportat si de asemenea, unul din motivele pentru care acestea esueaza.

vineri, 13 septembrie 2013

Crima si pedeapsa

Crima si pedeapsa- F. M. Dostoievski
Editura Adevarul, 2011
Traducere Antoaneta-Liliana Olteanu

Daca pana acum am tot mentionat ca citesc aceasta carte, nu am facut-o ca sa ma laud, ci pentru a contura o anumita stare care m-a insotit de-a lungul lecturii. Cred ca e una din cartile care chiar nu mai au nevoie a fi recomandate, cei care au citit-o inteleg la ce ma refer iar cei care inca nu au citit-o, au cules deja din multe surse ideea ca va trebui, candva, in viitor, sa citeasca aceasta carte. Titlul sau, ca expresie de sine statatoare, il stiam si il foloseam inca dinainte de a sti ca reprezinta titlul unei carti. Mult mai tarziu am aflat la ce se refera acea expresie, si ulterior cine a creat opera literara.

Dupa ce am depasit prejudecatile, reticentele fata de literatura rusa, a devenit aproape o nevoie sa citesc si cartea aceasta. Cum spuneam mai sus, referindu-ma la o anumita stare din timpul lecturii, intr-adevar m-am simtit coplesita de tot ce inseamna aceasta grandioasa constructie literara. Prin atmosfera, prin personaje, prin forta de patrundere in mintea si in sufletul uman, m-a subjugat, s-a infiltrat in constiinta mea  pe o cale diferita decat au facut-o alte carti puternice. In afara de faptul ca mi-am constientizat mediocritatea, am simtit cat de puternica este aceasta carte, cate valente ascunde intre paginile sale. 

joi, 12 septembrie 2013

Sa cumparam rechizite pentru gradinita

Inarmata cu o lista nu foarte lunga de rechizite, din care doar doua treimi era obligatorie, restul optional,  purces-am catre Carrefour, de care cam dadusem divort in ultimele luni, ca de orice alt hypermarket- deh, criza pe bune, nu aia generala de care sunteti satui sa tot auziti de cativa ani incoace. Dar cum asta era varianta cea mai ieftina de cumparat rechizite, stiind sau macar presupunand preturile din librarii, am pornit la drum cu vreun milion jumate, cu gandul ca iau chestiile de pe lista (cat or putea costa niste caiete si creioane si hartii colorate? imi ziceam eu) si in plus ii iau si ghiozdan si penar si colanti si papuci de interior. Stiu, suna ca si cum nu as mai fi facut cumparaturi de prin 2008, daca am putut pleca la drum cu aceste ganduri vise.

Mai, frate... Si incep frumos cu lista in mana, cat in ordine, cat cum imi venea la indemana, sa caut obectele scrise pe ea. Dupa vreo trei chestii, deja mi se invartea capul. Pai culorile tebuiau sa se cheme cumva, acuarelele  iarasi (astea a fost usor sa le gasesc ca vazusem pe net cum arata- acuarele clasice, din alea de care aveam si eu cand eram la gradinita si la scoala, dar in douaj si de ani nu aflasem ca se cheama Colibri), lipiciul si el trebuia sa fie de un anume fel (p-asta nu l-am gasit- am unul acasa, dar s-a uscat varful si nu mai iese). Nimic de zis, astea or fi mai bune, ca doar educatoarele au testat atatea si atatea si deh, recomanda ce li s-a parut mai bun.

Ganduri parfumate

Nu stiu ce parere aveti voi despre parfumuri, daca va plac sau nu, daca ati dezvoltat o pasiune pentru ele sau le considerati mai degraba niste fite. Opiniile pot fi diverse. Exista tot felul de parfumuri, mai ieftine sau mai scumpe, mai grele sau mai proaspete, mai placute sau mai insuportabile. Dar exista si parfumuri ale naturii, ale mediului in care traim. Parfumuri pentru care nu e necesar sa platim un pret. Parfumul verii, parfumul toamnei, parfumul iernii- patrunzator si datator de fiori (sau tremurici, depinde) si nu in ultimul rand, al primaverii. Ei, nu visez inca de pe acum la primavara, eu visez mai departe, la viitoarea vara, dar asa v-am batut la cap cu pasiunea mea pentru vara, incat devin sacaitoare.

marți, 10 septembrie 2013

Cocktail cu de toate

Toamna e. Una inca blanda si timida, raspandind doar cate putin din racoarea sa. Un tumult de evenimente de tot felul, o agitatie polivalenta. Nu doar in neinsemnata mea existenta, ci si in general, in lumea larga, mai apropiata sau mai indepartata. Desi evit in mare parte sa ma uit la tv in timpul zilei, oricum aflu ce e mai important de pe internet. Daca ma gandesc bine,cam asta ar fi sursa mea principala de informare. Totusi, de curiozitate mai dau o raita si pe la posturile de stiri, din doi in doi, cand am un timp mort. Caci de obicei, timpul meu e al naibii de viu, se misca, de am senzatia ca il si vad cum pedaleaza prin fata mea.

luni, 9 septembrie 2013

Vrei sa surprinzi? Incearca un Bike trailer

Publicitatea nu cunoaste limite. Nici nu ar trebui, de altfel, sa fie limitata in ceea ce priveste inventivitatea si asta deoarece publicul, potentialii clienti trebuie sa fie mereu surprinsi de ceva nou, ceva deosebit, care sa le ataga atentia asupra unui anumit produs sau serviciu. Dupa cum am mai scris in unele articole anterioare, promovarea unui produs este esentiala pentru succesul sau. Daca nu ajunge la cunostinta potentialilor clienti, eforturile depuse pentru calitatea sa raman nerasplatite. Caile de promovare sunt diverse, dar cu cat sunt mai mult folosite, tind sa-si parda din atractivitate. In urma cu ani buni, cand publicitatea la tv prindea aripi, ne dadeam in vant dupa reclamele din timpul filmelor, le stiam pe de rost, le fredonam, intr-un cuvant, ne placeau. Cu timpul, au ajuns sa ni se para enervante, cei mai multi se arata sacaiti si indignati de fluxul ridicat de spoturi publicitare pe parcursul programelor tv. Apoi, cand au aparut panourile publicitare si bannerele montate pe fatadele cladirilor, le priveam cu aceeasi incantare, pentru ca ulterior sa devina si ele ceva obisnuit. Astfel ca fiecare detinator al unei afaceri ar trebui sa aiba in vedere noi si noi metode de promovare care sa ataga atentia celor ce ar putea sa-i devina clienti. O metoda atractiva prin care iti poti promova afacerea, produsul sau serviciul pe care il oferi pe piata ar putea fi un Bike trailer. Nu-i asa ca suna interesant?

Doua recomandari

De sufletul bunelului


Mi-au placut foarte mult aceste doua articole si am tinut sa le recomand aparte de o proiectata postare cu recomandari de pe alte bloguri. Nu voi comenta, pentru ca nu am nimic de adaugat, doar faptul ca le-am considerat demne de a fi citite de cat mai multi. 

vineri, 6 septembrie 2013

Pe picior de razboi?

Ies de la metrou si o iau spre casa usor-usor. Nu merg decat cateva zeci de pasi si vad o impresionanta desfasurare de forte in asteptare- jandarmi, politisti, autobuze, dube si chiar un camion militar. Jandarmii blindati, echipati ca de lupta, beau cate o cafea sau haleau cate un covrig pe trotuarul de vis-a-vis de gara. Care voorbea prin statie cu atcineva probabil de mai sus, sa primeasca ordine, care cu mainile-n sold comenta cu un coleg ceva. Ce sa fi fost? Sau ce va fi? Deja imi imaginam cine stie ce atacuri teroriste undeva in apropiere si ma gandeam sa grabesc pasul, ca nu se stie. Apoi, vazand autobuzele,  m-am dezmeticit, ca eram cat pe ce sa intreb vanzatoarele de la chioscuri care e spilul.

miercuri, 4 septembrie 2013

De-ale vietii valuri

O zi ceva mai buna, dupa atatea si atatea pline de framantari. Macar am bifat doua din probleme mai mari si una mai mica. Esentialul insa e deocamdata departe de a fi rezolvat, in pofida promisiunilor datatoare de sperante. Eu, cel putin, am incetat a mai le lua la modul serios in calcul, sunt fericita pentru rezolvarea urgentei, dar in acelasi timp destul de ingrijorata pentru cele ce urmeaza sa vina. La datorii ma refer. Si singurele optiuni ce ar putea rezolva definitiv problemele ar fi joburi stabile care adunate sa aduca venituri fixe suficiente macar pentru acoperirea datoriilor curente si daca au si o componenta variabila cu atat mai bine sau daca exista posibilitatea efectuarii de activitati suplimentare in vederea unor venituri suplimentare, si mai bine, ori implorarea unei minuni care sa ne ia de pe umeri povara chiriei si atunci am putea supravietui si cu niste salarii modeste, adica romanesti.

marți, 3 septembrie 2013

Gata, un scurt respiro

In sfarsit, am terminat de citit Crima si pedeapsa. Inca nu m-am apucat de recenzie, am avut altele de facut si am nevoie de un ragaz ca sa-mi asez impresiile in privinta sa. Ma simt ciudat, cu mintea oarecum incarcata. Nu vreau sa incep a spune cate ceva chiar acum, pana ce nu imi conturez cum trebuie ideile. De fapt, nici nu cred ca va fi o recenzie propriu-zisa, e greu sa realizezi recenzia unei astfel de carti daca nu esti profesionist.

Avem insa o dilema in ce priveste cartea pe care o voi incepe acum. Fara prea mare bataie de cap, am rezolvat aceasta dilema. De fapt, nu eu, ci acesta recomandare. Asa ca, acum stiti ce anume voi citi.

De ce ai avea nevoie de un Ups centrala termica

In ceea ce priveste incalzirea pe timp de iarna, raman adepta alternativei unei centrale termice pe gaz sau pe lemne. De altfel, in orasul meu natal, de provincie, cei mai multi oameni adoptasera aceasta varianta, ca fiind mai eficienta si mai economica. Insa exista un mic dezavantaj in cazul centralelor termice individuale, legat de faptul ca acestea functioneaza pe baza de curent electric. Inca nu s-a inventat reteaua de electricitate care sa nu dea rateuri si sa functioneze impecabil permanent. Intreruperile ocazionale ale curentului electric, de o durata mai mica sau mai mare, ne sunt cunoscute tuturor. Daca ai o centrala termica, esti constient de dependenta ta de electricitate. Nu de alta, dar nu e prea placut, in miez de iarna, cand e ger de crapa pietrele, sa se intrerupa curentul electric. Ramai si fara apa calda (ceea ce, hai sa zicem, mai poti suporta cateva ore, dar nu prea mult), dar si fara caldura. Poate ca nu se intampla foarte frecvent, dar si cand se intampla... e o bucurie. Insa poti fi mai istet decat vecinul si sa afli la timp ca ai posibilitatea de a-ti procura un Ups centrala termica. Ce e ala? Daca nu stiai pana acum, poti afla mai multe detalii aici 

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...