Postări

Se afișează postări din septembrie, 2012

Un week-end plăcut!

Ce vreme placuta! Nici nu speram sa o tina asa atata timp. Si fiind week-end, ce va pot recomanda ar fi multa plimbare in aer liber, nu in malluri, eventual o carte buna, pe o banca sau, de ce nu, pe iarba. Eu asta voi face. Imi iau cartea si, cum prind momentul, voi citi. Era de asteptat, nu? Tocmai am terminat aseara aceasta carte foarte complexa si impresionanta care este Cel mai iubit dintre pamanteni.  Profund impresionata de aceasta lectura si entuziasmata ca m-am incadrat in timpul pe care mi l-am propus, am purces de data asta la un volum de povestiri scris de Nicolae Velea-Intalnire tarzie. Dupa 3 volume, simteam nevoia de ceva mai usor, mai putin condensat. Dar nu mai putin valoros. Am observat ca nu ma mai tenteaza unele carti luate la inceputuri, mai usoare, maii pline de suspans. Week-end placut sa aveti, dragi cititori!

Viaţa- izvor nesecat de articole de blog

In fiecare zi prind din zbor idei. in jurul meu, oriunde as privi, nenumarate surse de inspiratie imi fac cu ochiul. Si eu nu reusesc sa le fac artico@le. Dar spiritul de observtie si mintea imi sunt treze. Privesc, gandesc, unele siunt interesante, altele indeamna la meditatie.  Si daca e ceva despre care oricand as putea scrie, acel ceva sunt cartile, de care nu ma pot satura. Mai ales acum, cand le pot privi in voie, mi-as dori sa pot dilata timpul, ori sa le comprim pe ele. Cativa ani mi-am  asigurat lectura. Dar bineinteles ca dintre toate, unele sunt .mai dorite, altele lasate pentru un viitor indefinit.  N-am lasat nici plimbarile  deoparte, am incercat sa imi extind orizonturile.Imi place sa obsdrv orasul si oamenii, forfota de lume si de masini. Am reusit sa vad si cartile legate cu lanturi in metrou. Ma intreb daca or mai fi acolo, prima data s-au furat, in ciuda lanturilor. Acum am vazut ca nenea de la paza verifica daca mai e acolo cand cobora cel care o citise.

Aşa, ca să zic ceva

Ce-au mai trecut zilele! I-am avut si pe ai mei in vizita, am iesit in oras cu ocazia plecarii in State a fratelui meu si astfel am vazut si eu cum e un restaurant de centru, am petrecut o frumoasa sambata in Herastrau, am capatat si o raceala, de fapt o viroza. A facut cea mica, am luat-o si eu si sotul si acum ne mucim toti trei. Curg nasurile noastre intr-o veselie, n-am chef de nimic, nici afara nu am iesit decat strict dupa cumparaturi necesare, in speta medicamente. Dar maine ies sopecial sa iau un cd cu formatia draga sufletului meu- Azur. Ce sa-i faci? daca am nimerit pe otv cu telecomanda, am vazut si acum trebuie sa il am. Ca asa-mi place muzica de petrecere...

Imi pare rau ca am ratat participarea la un concurs in calitate de blogger-jurat. Este vorba de Premiul literar Augustin Fratila. Nu stiu cum au fost alesi bloggerii, dar imi pare rau ca nu am fost pe faza.


Mi-e pofta de must. Maine culege via bunica si poate ma lipesc si eu de o sticla, daca mi-o aduce trenukl.

Mult succes, bobocelul meu!

Si iata ca Biencuta mea a pasit in viata de scolar. Drum lug, anevoios, dar, privind in urma, teribil de frumos. Chiar daca boboceiii de axi nu mai sunt ca aceia de acum 21 de ani, chiar daca emotiile lor nu mai au intensitatea de altadata si aceasta prima zi nu mai are, in general, semnificatia  pe care, eu una, i-o acordam candva. Azi m-a@ intors cu sufletul in timp.Azi emotiile m-au cuprins si, cu greu, am constientizat ca fetita mea e mare, a inceput scoala. Anii s-au dus prea repede. Mi-am amintit de doamna mea invatatoare, de acea prima zi a mea si.... nu stiu cum sa exprim ce am simtit...

La piaţă

Zilele trecute am facut si eu cumparaturi din piata, ceea ce nu se intampla prea des. Am trecut peste retinerea de a le face vanzare speculantilor pentru a manca niste rosii mai adevarate, fiind satula de cele de supermarket, care, desi  scrie ca sunt din Romania, tot de plastic sunt, fara gust. Bine, eu ma dusesem dulpa ceasla, strugurii mei preferati, de care mi-a facut pofta Mircea. Am mai luat si vinete, si niste prune mari, rotunde-doar 3, ca erau ultimele.  As vrea sa coc si eu pentru iarna vinete si ardei, ca anul trecut asa am facut si tare bine au prins.  Pretuerile insa sunt cam mari si ma @imitez mereu la un kilogram-doua, fructe iau chiar jumatati de kilogram.  Dar simt asa, o satisfactie, cand ma intorc incarcata cu 7-8 plasute, insumate fiind destul de grele. Le insir apoi pe blatul din bucatarie si contempliu ce am cumparat. Am luat si pastai, ca nu facusem anul asta. Am mancat  o singura data, la ai mei si abia acum am aflat ca nu s-au facut anul asta, de aici si pretu…

Rânduri şi gânduri ....

De-o saptamana n-am scris nimic pe blog. M-a ocolit inspiratia si, uneori, cheful. Cartea pe care o citesc m-a acaparat  foarte mult si am preferat sa-i dedic timpul liber de noapte. Atat cat a fost el. Am inceput volumul al doilea, dar mai este si al treilea si as vrea sa le finalizez pana la sfarsitul lunii.  In paralel, m-am zbatut sa gasesc volumul 1 din Morometii, de preferat din colectia BPT. Mi-am dat seama ca am citit de mult timp cartea si, pe atunci, nu aveam aceeasi capacitate de intelegere. In plus, ca mare admiratoare a operei lui Marin Preda, e ceva necesar sa am romanul asta si sa-l citesc acum, cu alta optica si discernamant. Am fgasit volumul doi, in mai multe locuri. Nu inteleg de ce nu gasesc si pe primul. Nici online nu e in stocuri, am batut la pas tot centrul, pe trotuare sparte, cum sunt intr-o buna parte a Bucurestiului, se pun fire de net in pamant si e dezastru. Si nimic,  nu am reusit sa gasesc cartea. As fi dispusa sa dau pretul intreg de 14 lei, cat  siunt…

Biblioteca mea... în sfarsit

De cand asteptam clipa aceasta.Am visat mult la ea si parea greu realizabila. Toate cartile mele pe rafturi, sa imi pot delecta privirea cu ele, sa pot trece cu privirea peste titluri, sa imi incarc sufletul cu o mare sete, privindu-le. Nu a fost usor, nici asamblarea, nici aranjarea nu au fost floare la ureche. Dar acum, e gata, dupa ore in sir de munca, imi pot privi cu o imensa satisfactie biblioteca. Nu am reusit sa le si numar, dat fiind faptul ca, in partea de jos le-am aranjat pe doua randuri ca sa incapa si nu stiu cate sunt in spate. Voi numara totisi ce se vede si sigur voi fi surprinsa. Estimez peste 250.  Problema e ca, daca mai cumpar nu voi avea unde sa le pun. Aici e deja plin.  Si mai vreau sa-mi aduc de la Bacau si restul cartilor. Poate mai facem in viitor o investitie si mai luam o etajera.

In durerea lui, omul este intotdeauna singur

Intunecare- de Cezar Petrescu Cu ideea aceasta am ramas in urma lecturii romanului Intunecare a lui Cezar Petrescu. Mult mai amplu exprimata de marele scriitor, ideea aceasta plina de adevar mi-a dat tema de meditatie. Fie ca e vorba de durere fizica sau de cea sufleteasca, oricat de multi am avea in jur, exprimandu-si compasiunea, gratie puterii empatice mai mult sau mai putin accentuate, intr-adevar, in fata durerii noastre, suntem tot singuri, pe noi ne rod demonii ei si niciun ajutor al altora nu ne e mai de folos decat acela pe care ni-l dam singuri. Nici nu stiu daca sa scriu o recenzie a cartii. Sau mai bine sa ma limitez la aceasta idee profunda. Cert este ca romanul m-a impresionat, m-am delectat cu paginile sale, cu imaginea Romaniei sau mai precis a romanilor din preajma Primului Razboi Mondial si imediat dupa acesta. S-a dovedit a fi o bogata sursa de informatii, o imagine cuprinzatoare a societatii, in toate straturile sale.
Insa, mai mult decat aceasta, urmarindu-l pe ero…

Pe strada, la cersit, sau in orfelinat?

Cu sigurata ati intalnit si voi bebelusi in bratele mamelor la cersit. Departe de mine gandul de a sustine ca sunt o mama exemplara sau a face act de bravura din ceva de genul asta. Sa zicem ca vedeti un copilas vai de el, de circa un anisor. Mama sau cea care pretinde ca e maica-sa, la fel de jerpelita ca si copilul, murdari amandoi, umbland pe strazi sau asezati in vreun loc strategic pentru a cere ceva de pomana. Dintr-o scurta discutie cu mama, daca poate fi numita discutie, va dati seama ca aceasta va priveste vazand prin voi, probabil din umbra unei sticle cu alcool sau a altor substante halucinogene. Copilul plange la vederea unui biberon care nu-i apartine. Femeia cere insistent ceva haine sau macar un leu. Ca nu are cu ce se imbraca nici ea, nici copilul. In alta zi o intalniti iar, iar faptul ca nu i-ati adus ceea ce ceruse, desi nu i se promisese, o face sa devina si mai insistenta si sa se poarte de parca de acele haine cerute ar fi depins intreaga ei viata de doi lei. Va …

Ultimul ritual- Yrsa Sigurdardottir

Din cand in cand, pentru a da un ragaz mintii si putina relaxare, mai pun mana pe cate o carte in care valoarea literara nu este pe primul plan. Vechea mea pasiune- suspansul, isi cere drepturile. Si, pentru ca am devenit o consumatoare de thrillere nordice, din cand in cand ma delectez cu cate unul. Astfel este si cartea de fata a autoarei Yrsa Sigurdardottir, despre care as putea spune ca este preferata mea dintre autorii nordici tradusi la noi in materie de suspas. Cartea aceasta mi-o doresc de ceva vreme si fiind o aparitie mai veche, mi-a fost greu sa fac rost de ea. Nu mai era pe stocuri, nici online, nici in librarii. Pana la urma, am dat de un exemplar cam uzat la o taraba cu carti vechi si nu am stat pe ganduri, am si cumparat-o si, imediat ce am terminat ceea ce citeam in acel moment, m-am apucat de ea. Spre deosebire de lecturile mele uzuale, aceasta nu e greu de digerat, nu e intesata de cugetari si idei profunde, insa povestea e cea care face tot deliciul cartii. Bineinet…

Maidanul cu dragoste din marginea Micului Paris

Adesea, trecand pe sub Podul Basarab in zona intersectiei cu Soseaua Orhideelor, am incercat sa-mi imaginez casa lui Hagiu, descrisa de G.M.Zamfirescu in opera sa principala. Pe acolo, candva, era una din mahalalele Bucurestiului si, dincolo de ea, se itidea maidanul cu dragoste, pe care eu l-am intuit a fi fost cam pe unde este acum Carrefour Orhideea. Nu am niciun fel de baza documentara in presupunerile mele, doar descrierile din carte si multa imaginatie, pe care mi-o folosesc de cate ori strabat zone din Bucuresti in care mai pot citi urme de istorie. Si acestea inca exista, in mare parte in zonele consacrate, centrale, dar si in zone mai putin sau deloc conservate. Tot acolo, sub pod, se mai afla inca o fabrica de bere, veche si intr-o stare dezolanta. Peisajul in urma cu 100 de ani trebuie ca era tot sordid, insa nu in ruina. Mizeria si saracia erau la ele acasa pe acolo si intr-o oarecare masura, aspectul se pastreaza si azi. Cu putin efort de imaginatie, poti vedea oamenii di…

O scurta constatare

Inainte de decembrie '89, romanii se dadeau in vant dupa produsele straine, pentru ca nu aveau acces la ele in mod liber. Dupa '89, am scapat la marfa de jmport si nu ne mai incapeam in piele de entuziasm pentru etichetele care mai de care mai lucioase, mai colorate, mai atractive. Marfa romaneasca a ajuns undeva in derizoriu, preferate fiind produsele din strainatate, considerate mai de calitate. Dupa 20 si de ani, cautam produsele romanesti, caci rosiile le descoperim a fi asemanatoare cu cele din plastic, fructe si legume aratoase le descoperim a fi fara gust si ne dorim sa mai mancam o rosie sau un pepene ca altadata. Numai ca, in extazul nostru dupa tot ce provine din import, am pierdut mare parte din soiurile romanesti. Raul e facut, degeaba cautam ceea ce am avut, nu am stiut a pretui si am dat cu piciorul.

Şi iată-ne aici, acum...

Zi de week-end, placuta as putea spune. Daca m-as simti complet bine. Dar aseara m-a doborat o stare de rau careia nu i-am dibuit cauza- frisoane, febra usoara, dureri de muschi si oase, iar acum inca ma simt atinsa, desi simptomele de aseara auu disparut cu o aspirina . Astept un pachet de la ai mei, cu tot felul de bunatati din gradina si nu numai. Nu ca nu s-ar gasi in piata, dr pere si cartofi ca la tara la noi nu se gasesc.  In ciuda secetei, uite ca s-a facut cate ceva. Si acum, pentru ca sotul e plecat cu treburi, trebuie sa gasesc o solutie de carat bagajele pana acasa  Txiul sau mijloacele de transport sunt excluse, detin una bucata carucior sport, cel solid fiiind deja scos dn uz. De altfel, nici asta nu-l folosesc prea des. Am facut-o ieri, intr-o plimbare pe jos pana la Universitate si inapoi, plimbare care m-a incantat peste masura si as putea spune ca mi-a priit, daca imediat ce am ajuns acasa nu m-ar fi incercat stari neplacute.

Si iata-ma in prima zi de toamna, nici fe…