luni, 28 februarie 2011

La ce foloseste cartea de alegator?


Mi-am amintit recent, cand faceam ordine prin acte de acest document eliberat o data cu cartea de identitate si care ar trebui sa fie folosit atunci cand votam. Numai ca, de fapt, nu il poti folosi la nimic. Nu e o noutate faptul ca la vot ai nevoie tot de buletin/carte de identitate. Nici macar autocolantele alea ce atesta faptul ca ai votat nu se lipesc pe acea carte de alegator, ci pe spatele cartii de identitate.
Si atunci, daca alesii nostri si-au dat seama ca nu trebuie folosite aceste minunate carti de alegator in procesul de votare (deci sunt inutile), de ce se continua eliberarea lor?
Am trecut la "buletin de plastic" in 2008, cand am primit si faimoasa carte de alegator pe care, stiind ca nu am la ce o folosi, am depozitat-o cine stie pe unde si n-am mai cautat-o. Doar nu era sa o port cu mine, alaturi de C.I. si alte acte importante. Asa ca in 2010, cand a trebuit sa-mi schimb C.I.-ul datorita schimbarii de nume, am fost surprinsa de faptul ca functionarul de la ghiseu mi-a cerut sa-i predau alaturi de vechea C.I. si acea carte de alegator. M-au trecut toate apele la gandul ca din cauza acelui cartonas inutil imi va fi intarziata eliberarea C.I., de care aveam nevoie urgent, dar deja eram obisnuita cu vesnica taraganare a eliberarii diverselor hartii extrem de necesare pentru eliberarea unei C.I. sau pentru incheierea unei casatorii. (La ce beneficiem noi de un sistem informatic, nu stiu, pentru ca atunci cand vrei sa dovedesti ceva legat de starea civila, de exemplu, trebuie sa te deplasezi la capatul celalalt de tara unde ai facut neinspirata alegere sa te nasti, sa te casatoresti, sa divortezi etc.). Am avut totusi noroc. Nea functionarul mi-a acceptat explicatia, cum ca nu stiu unde se afla si oricum e in Bacau si sunt slabe sanse sa o gasesc. Mai sa ma umfle rasul insa cand mi-a atras atentia ca nu cumva sa voteze cineva cu ea la Bacau. Pe ce lume traia ala? El n-a constatat pana acum ca nu poti vota cu asa ceva nici sa vrei? (care o fi ala care mai vrea sa voteze).
Totusi, mi-a fost eliberata o data cu noua C.I. si noua carte de alegator, la fel de inutila ca precedenta. In ce scop? N-am sa inteleg.  Atata risipa de resurse materiale si umane pentru realizarea unor cartonase total nefolositoare. Eventual pot folosi ca amintire a vechilor C.I. cu numele de fata.
Oricum, mi-am promis ca aceasta noua C.I. nu va avea ocazia sa poarte autocolante de votare decat in cazul in care il suspenda pe Basescu

Cumpar timp


Vreau mai mult timp pentru mine, pentru a face ce imi place si ce consider eu util. Mi se pare o irosire de timp sa speli vase, sa gatesti, sa faci curat in casa. Adica le consider niste treburi prin care nu-ti imbogatesti prea mult creierasul, dar, din pacate sunt cam obligatorii daca nu esti plin de bani, incat sa iti permiti sa platesti pe altcineva sa faca toate astea. Bine, poti gandi in timp ce executi muncile astea in bucatarie, numai ca subiectele ce ti le-ar putea inspira o ceapa in timp ce o tai nu pot fi prea elevate.
Daca as putea, as citi cat e ziua (si noaptea) de lunga. Fie carti, fie articole pe net. De cate ori mi se intampla sa stau cu o serie de pagini deschise in Mozilla timp de cateva zile, pana apuc eu sa citesc tot ce as fi vrut... Si nu e timp. Dedic acestor activitati mult prea putin fata de cat as vrea eu, pentru ca datoriile de mama, sotie si gospodina ma tin departe. Si apoi, una e sa citesti pe apucate cate 5-10 minute, si alta e sa stai cu cartea in mana ore in sir pana o termini. Nu stiu la altii cum e, dar eu am nevoie de timp ca sa-mi tihneasca o anumita activitate, sa intru in atmosfera. Or eu, pana vine sotul ca sa mai stea el cu bebe, nici o tigara nu pot fuma in liniste.
Am un goblen ce ma asteapta in debara sa ma apuc de el. Candva, aveam timp sa cos. Acum nu mai am. Cand eram insarcinata mi-am luat materiale pentru a face bijuterii lucrate manual. Am reusit doar o bratara si un colier pe care i le-am daruit fetitei mele mari. De atunci, nici ca m-am mai apucat de ele. Pentru ambele activitati e nevoie de un timp indelungat la dispozitie, nu doar cateva minute, daca vrei sa iasa ceva din mainile tale.
Si uite-asa, multe raman pe lista cu chestii de facut, cine stie pentru cat timp. Si acum inca stau bine la capitolul timp, ce voi face atunci cand voi incepe serviciul (o spun ca si cum as avea unul la care sa ma intorc, dar nu, mai intai trebuie sa caut unul)? E lesne sa-mi dau seama ca voi fi intr-o goana continua, si micile mele placeri, pasiuni personale, vor ramane pe un plan mult mai indepartat. De aceea cred eu ca timpul e insuficient si viata mult prea scurta. Cand avem timp si pentru noi? Asa, printre picaturi. Grijile si responsabilitatile de zi cu zi ne impiedica sa traim si pentru noi.

Despre parcari nesimtite


Ce-mi place mie cand se gaseste cate unul (nesimtit) sa ne blocheze cu masina, sa nu putem iesi din locul unde o parcam de obicei. Si cand mai ai si un bebe (marisor ce-i drept) care se enerveaza ca masina nu porneste, tacamul e complet. Ca sa va introduc in peisaj, noi parcam masina in gangul din fata scarii. O alta vecina parcheaza masina in afara gangului, in spatele nostru, lasandu-ne suficient loc sa putem iesi. Cand insa se trezeste cate unul sa-si puna masina paralel cu a vecinei,noi nu mai putem iesi. Si de fiecare data, nu e vreun vecin pe care l-am putea identifica dupa numarul masinii, ci un musafir venit la cate un vecin. Aseara am patit aceeasi poveste. Sotul, inspirat, suna la interfon la vecinii ce isi au garajul in dreptul masinii parcate incomod, fiind sigur ca la ei venise intrusul (fie vorba intre noi, aia sunt cei mai nesimtiti din scara, nu raspund la salut, se fac ca nu te vad ca esti cu masina pornita in fata masinii lor, asteptand sa se dea la o parte sa poti trece etc.). In prima faza, nu raspund apelului de la interfon, ci deschid usa fara sa intrebe (doar de aia avem interfon, nu? ca sa permitem accesul oricui suna, fara sa ne interesam cine e). Sotul insista si in final, raspund, apoi coboara soferul impreuna cu nesimtitul-gazda (care probabil era curios cine i-a deranjat), cu niste moace acre, de parca noi eram aia vinovati, si cu un aer in asteptarea unor multumiri. La gura mea erau doar injuraturi bolborosite, sa nu inteleaga copilul, si oricum nu le-ar fi putut aia auzi, ca doar eram in masina.
Sotul meu e unul din putinii care, atunci cand parcheaza undeva in zona unui bloc, isi lasa numarul de telefon pe un carton pus pe bord, in eventualitatea ca a ocupat locul cuiva de parcare, sa poata fi chemat sa mute masina.
Mi-a trecut prin minte ideea cu abtibildurile pe care mi-a dat-o Arhi, dar am gandit totusi ca nu pot aplica metoda la bloc, fara sa ma trezesc la randul meu cu vreo surpriza pe masina, pentru ca ar fi usor sa ma identifice, doar noi si inca doi vecini parcam in gang. Insa pentru cei care parcheaza aiurea in alte parti, ma pregatesc sa achizitionez niste abtibilduri fara inscriptii. Voi scrie eu mesajul si le voi aplica pe masinile parcate de-a dreptul incomod si nesimtit. Adica il voi intelege pe cel care a blocat partial accesul la trecerea de pietoni, facand efortul de a lasa un minim loc pentru pietoni. Dar pe cei care nu au facut nici cel mai mic efort de a se gandi la trecatori atunci cand si-au parcat masinile, nu ii iert.
Inca sunt in cautarea unei solutii pentru a-i atentiona/ a-i pedepsi pe cei care ne blocheaza in parcare. Ceva sugestii?

vineri, 25 februarie 2011

Povesti cu spagi


De cand tot imi zic sa va povestesc si eu cum a fost cand am nascut. Nu povestea nasterii in sine, ca asta poate nu intereseaza pe multi si e plin internetul de experiente din astea. Eu voiam sa va zic despre spagi. Uuups! Da si cu povesti despre spagi e plin internetul, dar daca tot am inceput, acum sa zic pana la capat,nu?
Am facut cezariana desi am cerut sa nasc normal, dar nenea doctorul a zis ca nu, el nu risca pentru ca mai am o cezariana. (Asta a fost asa ca sa subliniez ca nu a fost o preferinta cezariana). Desi contrar principiilor mele, m-am interesat si eu pe net cat se da in Bucale spaga la cezariana. Cele mai multe raspunsuri inclinau spre 10 milioane de lei vechi. Ei, eu aveam vreo 12 cu totul, din care trebuia sa asigur spaga si pentru anestezist, si pentru moase, si pentru asistente, infirmiere, femei de serviciu si ce-o mai fi pe acolo. Asa ca am pus intr-un plic pentru doctor 8 milioane, ca doar nu e tarif scris pe usa. Ei, as! Cand a venit sa ma vada la Reanimare (si sa isi ia plicul totodata) s-a apucat de i-a numarat si mi-a zis ca sunt cam putini, ce, eu n-am stiut ca la cezariana se dau 10? Am ramas tablou.  Apoi mi-a zis sa ii dau tot lui si pentru anestezista (care pot spune ca nu mi-a dat impresia de hapsana dupa spaga, pentru ca am vrut sa ii dau inainte de a-mi face anestezia si mi-a zis sa stau linistita, ca tot aia imi face, cu bani sau fara bani). I-am dat deci 1 milion si pentru anestezista si expresia fetei lui mi-a aratat ca si acea suma e insuficienta, numai ca nu mi-a mai comunicat si verbal cat ar fi trebuit sa dau. A zis ca va mai vorbi cu sotul meu, daca e cazul, despre bani.
Nu e de-ajuns ca sunt nesimtiti ca asteapta spaga. Isi permit si nesimtirea de a fi nemultumiti daca le dai mai putin decat se asteptau. Daca e  suma fixa, de ce nu afiseaza undeva tarifele? Sa stim si noi, ca doar a devenit sistem privat, nu?
Sa mai zic si de asistente si infirmiere acre pe care le indulceai doar cu spaga de minim 5 lei?...si nici atunci nu deveneau dulci, doar se purtau mai omeneste. Si doar in tura respectiva. Data urmatoare cand intrau pe tura trebuiau alti bani, daca voiai sa nu tipe la tine din diferite motive.
Ma intreb si eu acum? N-o fi mai ieftin sa nastem la bulgari? Sau la unguri? La mine data viitoare nu va mai exista, dar asa, ca idee...

Ce-o fi atat de surprinzator?


Ziarul de Bacau relateaza ca fostii vecinii din Bacau ai lui Moni au fost surprinsi de faptul ca aceasta a introdus actiune de divort. Uaaau, ce surpriza! Intr-adevar...Eu una ma mir cum de a asteptat atat.  Si nu pentru ca as considera ca asta ar fi urmarit de la bun inceput sau ca relatia lor ar fi fost una nepotrivita si era normal sa se sfarseasca. Sunt una din persoanele pentru care diferenta de varsta in dragoste nu constituie un impediment.
Sunt uimita ca a asteptat atat ca sa intenteze divort pentru ca in locul ei, dupa faza cu blondele din jacuzzi, as fi dat fuguta imediat la Judecatoria Buftea, redactand pe drum actiunea de divort. Indiferent de speculatiile din trecut privind aventurile unuia sau altuia dintre cei doi. Episodul respectiv a fost mult prea relevant si dupa parerea mea, o umilinta in public pe care nicio femeie n-ar fi trebuit sa o accepte, indiferent de pozitia ei sociala. Daca pana atunci au mai tarait-o cumva, printre barfe sau fapte reale mai mult sau mai putin dovedite, atunci era clar ca ruptura s-a produs.
Asadar, o felicit ca a luat macar intr-un tarziu aceasta hotarare. M-a amuzat insa, in ziua in care a aparut stirea-bomba despre divort, cum la Realitatea tv, un grup de analisti mondeni dezbateau de zor subiectul, intorcandu-l pe toate partile. Am rabdat eu 10 minute, pe urma am schimbat canalul, convinsa fiind ca o vor tine macar jumatate de ora pana la fix cand incepeau din nou stirile.

miercuri, 23 februarie 2011

Ierbar etnobotanic

Pentru cititorii mei


Vreau sa multumesc celor care ma citesc pentru ca sacrifica un strop din timpul lor pentru a-si arunca o privire pe blogul meu. Chiar daca pentru cei consacrati in blogosfera reprezinta un numar mic, pentru mine sunt multi si ma bucur ca nu vorbesc de una singura, ca exista oameni care au rabdarea de a-mi citi articolele, mai bune sau mai proaste...unii isi spun si parerea, altii poate nu au timp sau nu gasesc nimic de spus, dar le multumesc tuturor celor ce imi citesc blogul pentru ca imi dau sansa de a le impartasi gandurile si opiniile mele.
Va astept in continuare si sper sa nu va insel asteptarile...Daca simtiti nevoia sa ma criticati, accept cu mare placere, caci pentru mine critica e constructiva. Ma voi stradui sa scriu cat mai bine, sper ca si temele alese sa fie pe gustul vostru, astfel incat sa nu va para rau ca ati pierdut timpul pe blogul meu.

Ce-mi place mie....


...imi place sa savurez o cafea delicioasa (cat mai dulce) sau un ceai aromat dar fara zahar, cel mult cu miere (prefer sa simt gustul nealterat al plantelor) in timp ce citesc sau scriu-parca ma inspira aceste doua licori, iar in ceea ce priveste cititul, in compania lor devine mai interesant.
...imi place sa citesc-citesc de la 4 ani, cu pauza in perioada adolescentei-diferite genuri de carti, nu pot spune ca ma axez pe ceva anume.
...imi place sa aflu lucruri noi, din domeniile ce prezinta interes pentru mine.
...imi place sa am liniste, sa ma pot relaxa macar o ora sau doua pe zi, doar eu si gandurile mele, doar eu si cartile mele.
...imi place arhitectura veche, o consider plina de farmec si de bun gust, iti da sentimentul de intoarcere la radacini, te duce mai aproape cu un pas de istorie.
...imi plac plimbarile, indiferent de anotimp (acum insa sunt conditionata sa fac plimbari mai lungi doar in anotimpurile calde-care or mai fi alea).
...imi place sa scriu-pentru mine e cel mai usor mod de exprimare, caci da frau liber unui limbaj mai dificil de folosit in exprimarea orala uzuala (cand incepi sa vorbesti ca in carti, interlocutorul ar putea crede ca ai picat de pe alta planeta).
...imi place viata, imi place sa traiesc, insa e inevitabil cand amintesc de asta sa nu amintesc si de regretul ca ea este mult prea scurta pentru a face tot ce iti doresti sau iti propui.

Planuri pentru vara


Mi-am propus ca in aceasta vara sa fac multe plimbari pe strazile Bucurestiului, in zonele frumoase, care pastreaza pagini nescrise ale istoriei. Sper ca pana atunci sa reusesc sa-mi iau si un aparat foto(nu performant, ceva mai ieftin, suficient cat sa ma ajute sa-mi fac treaba) cu care sa pot imortaliza locurile ce imi atrag atentia,pentru ca sunt sigura ca exista multe asemenea locuri, cladiri sau monumente. Prima mea vara aici m-a prins insarcinata, iar canicula nu m-a lasat sa hoinaresc asa cum mi-as fi dorit. Cu exceptia unei parti din Calea Victoriei si a catorva strazi din centrul vechi,nu am reusit sa strabat la pas zonele cu incarcatura istorica.Am mai colindat ce-i drept, zona unde locuiesc, unde exista multe stradute cu case,zona Grivitei-Buzesti care acum se afla in proces de demolare, zona Stirbei-Voda, dar sunt multe alte locuri pe care le-am vazut doar din masina sau nu le-am vazut deloc.Vreau sa ajung in Piata Amzei sa vad casa ce apartinut celebrei dame de companie Mita Biciclista, de asemenea vreau sa colind zona Pietei Romane, Bulevardul Dacia, Calea Victoriei si partea veche din Calea Grivitei(cu stradutele adiacente lor).Si zona Kisselef mi se pare interesanta. Ce imi lipseste insa este un ghid care sa imi povesteasca ceva, cat de putin, despre cladirile ce le voi vedea.In lipsa lui, imi voi imagina singura franturi din viata acelor cladiri. Cele mai importante probabil au placute, dar celelalte...povestile lor raman enigme cand nu mai e nimeni sau nimic care sa vorbeasca despre istoria lor.

marți, 22 februarie 2011

Chirie sau credit ipotecar?


Intrucat fac parte dintre cei care nu sunt norocosii posesori ai unei locuinte si platesc luna de luna chirie pentru a putea locui intr-una, adesea m-am gandit la varianta creditului ipotecar, ca o alternativa la banii aruncati aiurea lunar pe chirie.Bineinteles, unul din principalele motive pentru care nu am recurs pana acum la aceasta varianta il reprezinta veniturile sub limita ceruta de banci pentru acordarea unui imprumut atat de mare. Dar poate aceasta situatie se va schimba dupa terminarea celor 2 ani de stat acasa cu bebele(sper, pentru ca altfel s-ar putea sa nu putem plati nici chiria).Si atunci, in mod firesc, dilema va deveni mai persistenta. E frustrant sa platesti in fiecare luna 200 euro(o perioada am platit 250 si chiar 300 euro) si sa stii ca nu te alegi cu nimic din ei, decat cu faptul ca folosesti o locuinta, din care poti fi dat afara oricand vrea proprietarul,ca doar el face legea si face ce vrea cu bunul sau.De cate ori platesti chiria, inevitabil te gandesti...uite, daca banii astia i-as fi dat ca rata pentru casa mea, la final, ma alegeam cu ceva....dar asa, dupa ani de stat cu chirie, nu te alegi cu nimic.
Stiu si ce inseamna sa te incarci cu un credit. Am deja unul pentru masina si nu e deloc lipsit de stres. Trecand peste faptul ca dobada face ca suma rambursata sa fie mult mai mare decat cea imprumutata, traiesti permanent cu stresul ca trebuie sa platesti, altfel pierzi bunul.Si, pe de o parte, cam dezaprob aceasta modalitate de procurare a unui lucru.Cel putin in ceea ce priveste bunurile mobile, cum aar fi un autoturism sau electrocasnicele, clar nu e metoda cea mai recomandabila.Sunt chestii pentru care necesitatea achizitionarii nu este atat de stringenta. Cand vine vorba insa de locuinta, problema se pune altfel, pentru ca plata unei chirii poate fi asemanata intr-o oarecare masura cu plata unei rate.O platesti, folosesti bunul, nu o platesti, zbori in strada. La fel si cu rata-o platesti, totul e in regula, nu o platesti, banca te executa silit si iti ia imobilul. Astfel, as putea spune ca doar creditorul difera.In cazul chiriei, banii platiti ani de zile nu aduc niciun castig. Anii de plata a ratelor la banca te fac insa, la sfarsit, proprietar. Rau e atunci cand, dupa o perioada de plata a ratelor la banca, nu ma poti plati si te vezi in strada si cu banii pierduti.Bani pe care de altfel ii pierzi si in cazul chiriei.
Cantarind toate aceste avantaje si dezavantaje, dilema devine si mai profunda. Oricum ai intoarce lucrurile, avantajat te vezi doar in ipostaza in care castigi la loto o suma suficienta cat sa iti cumperi o locuinta cu banii jos sau in cazul in car eprimesti o mostenire neasteptata. Dar pana sa intervina un astfel de eveniment norocos, te poti trezi in prag de pensie, condamnandu-ti urmasii la aceeasi soarta de chirias.
Voi ce parere aveti? Ce varianta preferati? Chiria sau un credit ipotecar?

luni, 21 februarie 2011

Voi stiti cine e Regina?

Tocmai aud pe realitatea tv ca se pun 10 000 euro la bataie pentru cine ghiceste cine e regina de pe tabla de sah a coruptiei din vamile romanesti. Cu argumente, nu asa...

Avem sau nu talent?


Cat de ignoranta pot fi!Am ratat prima editie din Romanii au talent! De fapt habar n-aveam ca incepe.Am aflat de pe bloguri si am constatat astfel ca in seara cu pricina nici macar din greseala nu am ajuns cu telecomanda pe Pro tv. Pentru ca, dupa cum stiti deja, imi cam repugna sa vizionez ceea ce ne ofera televiziunile noastre in materie de divertisment. Din ceea ce am tras cu ochiul pe net,(foarte putin, va marturisesc,dar suficient cat sa imi fac o parere), pot spune ca m-a surprins faptul ca si reactiile juriului au fost artificiale cand l-au auzit cantand pe pustiul din Bacau, copiate dupa cele din emisiunea englezeasca(parca i-as fi revazut pe cei din juriul din Anglia atunci cand tipa aceea cu o infatisare necomerciala si-a dezvaluit vocea de soprana impresionanata si contrastanta cu imaginea sa).Unde e inventivitatea caracteristica romanului?
Stiti ce sunt curioasa? Nu e niciun concurent care sa ne arate cum fura? Caci la asta- romanii au talent!




UPDATE- vad ca au aparut si bloguri tematice http://romaniiautalentro.blogspot.com/

La ce mi-ar folosi un master...


...cand nici diploma de absolvire a facultatii nu imi aduce prea mari avantaje? Imi plac misterele, imi plac investigatiile intreprinse pentru dezlegarea lor.Poate si de aceea am ales sa studiez dreptul, sperand ca astfel voi avea mai usor de-a face cu astfel de subiecte. Ca dreptul nu se margineste la anchete pline de mister, aveam s-o aflu pe parcursul facultatii, dar asta e o alta poveste.Nu imi pare rau ca am ales aceasta facultate daca ma refer strict la partea legata de pasiune.Regret un pic insa partea legata de profesarea in domeniu, pentru ca de cand am terminat facultatea m-am convins ca pentru a fi altceva decat un jurist amarat in vreo institutie, nu e suficient sa stii pe de rost materia invatata in timpul facultatii.Ai nevoie de cunostinte, dar nu juridice, ci din domeniul juridic si, mai mult decat atat, ai nevoie si de capital.Nu e suficient sa promovezi examenul de admitere in barou pentru a fi avocat. Restul pasilor necesari pentru a accede in aceasta profesie nu mai depind de cata toba de carte esti...chiar deloc.Ma limitez sa spun doar ca zvonurile, basmele auzite in legatura cu efectuarea stagiaturii nu sunt basme, sunt pure realitati.
Influentata de aceeasi pasiune, am ales sa fac un master ce se intituleaza Stiinte penale si criminalistice,pe care inca nu am reusit sa il termin pentru ca universitatea e in Iasi, centrul teritorial in Bacau, iar eu stau in Bucuresti. Mai am vreo 2 sau 3 restante si dizertatia, dar desi a trecut un an de cand trebuia sa termin, nu mi-am batut capul sa o fac, date fiind drumurile pe care as fi fost nevoita sa le fac.Iar acum, daca stau sa ma gandesc, singurele motive pentru care as incheia socotelile ar fi faptul ca am taxele de scolarizare platite(evident ca mai sunt necesare si taxele exorbitante de examen, dar asta e o alta poveste) si pasiunea pentru aceasta ramura a dreptului. Caci in rest, nu vad la ce mi-ar folosi aceasta diploma(da, stiu, si asa nu am eu tablouri pe pereti, deci as putea incepe cu a-mi pune diplomele, nu?).In momentul in care am ales aceasta specializare eram inca o idealista, credeam ca e suficient sa inveti bine ca sa ti se deschida toate portile.Acum stiu ca nu e deloc asa si nu mai vad utillitatea acestei diplome, care nu prea vad in ce domeniu mi-ar putea folosi si care oricum nu inlocuieste experienta necesara pe piata muncii.Or pentru mine in momentul de fata e un efort cam mare finalizarea masterului, drumuri Bucuresti-Iasi cu sot(care trebuie sa se invoiasca de la servici) si bebe dupa mine, timp si bani de care nu prea dispunem.Nu stiu...
Ma bate tot mai mult gandul sa ma reorientez profesional, desi ar putea fi cam tarziu pentru mine...nu mai am situatia personala potrivita pentru o astfel de masura.Si nici timp. Ma preseaza ratele, chiria si alte chestii de genul asta, iar timpul e scurt, peste 9 luni va trebui sa imi gasesc de lucru si presimt ca imi va fi foarte greu.

vineri, 18 februarie 2011

Perversu' de pe Targu Ocna-sau pana unde poate merge promovarea inculturii

N-am reusit pana acum sa inteleg de ce astfel de personaje sunt mediatizate.Ce are atat de interesant acest personaj, iarasi nu inteleg.E personificarea baiatului dastept din strada,care n-a  vazut prea multa scoala la viata lui, pentru care important in viata e sa fie jmecher, sa se bata ,sa faca bani fara munca. Are un limbaj colorat dobandit nu in urma nenumaratelor lecturi,ci in urma anilor de golaneala.Asta se cauta?Asta atrage audienta?Din moment ce a fost invitat in atatea emisiuni, a aparut si in reclame si, mai nou, aflu ca s-a apucat si de cantat, inclin sa cred ca avem in tara asta o majoritate ce nu se ridica mai sus de nivelul lui.Practic nu inteleg cum de unii realizatori de emisiuni se pot cobori la un asemenea nivel.Parca totusi imi dadusera impresia de altfel de oameni, dar cand ii vad facand conversatie cu un asemenea tigan incult intr-o maniera in care par sa il aprecieze(nu stiu pentru ce, probabil pentru replicile ce i-au adus celebritatea si care au prins atat de bine la public, inscriindu-se rapid in folclor, incat imi vine sa cred ca suntem o tara de golani), mie una mi se face sila.
Serios acum, ce calitati are ala de merita atata mediatizare?
In schimb nu am vazut sa se mediatizeze nimic educativ, ca de asta am avea intr-adevar nevoie.

"Cartile, ferestre-n ziduri..."


Poate ca risc sa devin plictisitoare,vorbindu-va din nou despre carti, dar imi asum acest  risc.Stateam si ma intrebam de ce in adolescenta, cand timpul ar fi fost semnificativ mai generos cu mine, rareori puneam mana sa citesc o carte?Nici macar cele din bibliografia scolara nu le citeam.Aveam perioade cand citeam dar totusi parca asta se intampla dupa 18-19 ani(deci aveam un pic mai multa minte decat la 16, de exemplu). Totusi, in acea perioada internetul nu cunoscuse teribila ascensiune din zilele noastre...si totusi, cartile se aflau pe un plan secundar. Si cam la fel erau cei mai multi dintre adolescenti.
In ziua de azi, cand internetul a inundat toate planurile vietii noastre, cum mai pot fi determinati copiii, adolescentii sa isi indrepte interesul catre o carte? Nu contest importanta internetului si facilitatile sale, dimpotriva, ma bucur ca exista asa ceva. (Fara internet, tot ceea ce scriu eu aici ar fi ramas asternut undeva intr-un jurnal,uitat intr-un colt de biblioteca si probabil doar eu as fi cunoscut continutul).Cu toate acestea insa, nu ar trebui sa excludem cartile din viata noastra, considerandu-le ceva demodat, plictisitor etc.Si totusi, in randurile pustanilor, cam asta reprezinta o carte.Nu-si vor pierde ei din pretiosul timp de stat pe mess, pe facebook si in general, pe net, pentru a citi o carte .Dar oare mai tarziu vor gasi timp si pentru ele?Sau dorinta? Cartile iti hranesc sufletul, ti-l imbogatesc chiar si te ajuta sa te dezvolti ca individ.De pe acum imi fac probleme despre cum voi reusi sa-mi fac fetele sa iubeasca si ele cartile, cum sa le tin departe de tendinta de analfabetism a generatiilor mult mai tinere ca a mea...cea mare stie deja sa citeasca la 6 ani, dar prefera carti cu Hannah Montana in locul basmelor sau a "Povestilor nemuritoare" pe care eu si acum le citesc cu mare placere...

Furt marunt la Mega Image


Citind ieri un post pe blogul lui zoso,mi-am amintit ca si eu am constatat situatii asemanatoare la Mega Image. Prima data era vorba de niste dresuri.Pretul la raft era 23 lei si ceva, la casa costau 24 lei si ceva, diferenta vreo 50 de bani cred.Dar am sesizat abia dupa ce am plecat, citind bonul. Dupa ceva timp, iau cateva plicuri de ness, incantata ca unul costa doar 52 de bani la raft, mai ieftin ca la mic.ro unde costa 55 de bani.Pe drum constat ca mi-am luat teapa...costa 62 de bani pliculetul, deci 10 bani diferenta fata de pretul de la raft. Saptamana asta la fel in ceea ce priveste pretul nessului, dar in plus, am mai constatat o diferenta de vreo 50 de bani si la o conserva de peste pe care am cumparat-o.Data viitoare cand merg, posibil azi sau maine, le sesizez problema...pentru ca sunt curioasa de raspuns. Dar deja preconizez ca se vor eschiva, ca nu au vazut, ca diferenta nu e mare, ca imi dau inapoi banii  etc. Inca nu m-am interesat, dar intreb si eu, poate stiti, afisarea unui pret incorect, de regula mai mic decat cel real, ca invers nu se intampla, nu este sanctionata in niciun fel?

joi, 17 februarie 2011

Casele prioritare(din hypermarket)-cui se adreseaza?


Am o nedumerire legata de casele prioritare din hypermarket-uri.Din cate stiu, poate ma insel, acele case sunt destinate gravidelor, celor cu copii mici si persoanelor cu handicap locomotor.Totusi, de cele mai multe ori, acestea sunt ocupate de clienti care nu se incadreaza in aceste categorii.Astfel ca, atunci cand o persoana din cele carora le este destinata casa prioritara, vrea sa-si plateasca produsele acolo, intampina un sir lung de clienti, in fata este unul ce de regula a umplut deja banda si mai are inca pe atat in carucior.In cele mai fericite cazuri, daca isi cere dreptul de prioritate, altfel nimeni nu se uita la el, ajunge in spatele celui ce inca nu si-a terminat de golit caruciorul.Dar asta in cele mai fericite cazuri, dupa cum spuneam.Pentru ca de multe ori, nu este lasat decat de unii, altii se incapataneaza sa ramana pe pozitie, ca ei stau acolo de nu stiu cat timp la coada. Si ce? Atata timp cat nu se incadreaza in categoriile de persoane ce au prioritate, normal ar fi sa permita accesul celui indreptatit.Dar nu la noi, asta e clar. Sa nu mai spun ca, in opinia mea, acele case nu ar trebui sa accepte decat clientii pentru care au fost destinate. Chiar daca ar exista si momente in care casiera ar sta degeaba, pentru ca nu e nimeni. Dar in cazul in care vine, beneficiarul prioritatii sa poata avea acces cu usurinta la casa, nu sa fie nevoit sa se lupte cu o intreaga coada de oameni. Zic si eu.Daca tot exista case prioritare,macar sa poata fi folosite conform scopului ales.

O alta cladire aflata in paragina


Cu oarecare legatura cu articolul precedent, as vrea sa va vorbesc despre o alta cladire veche, aflata in orasul meu natal-Bacau, cladire aflata in centrul mai multor articole din presa si blogosfera bacauana in cursul lunii trecute. Am intentionat sa scriu si atunci, dar neputinta de a gasi pe moment exprimarea potrivita m-a impiedicat sa o fac. Este vorba despre casa in care se presupune ca s-a nascut sau macar a locuit in copilarie Vasile Alecsandri. Eu asa o stiu inca din copilarie, cand ma jucam cu copiii de la blocul bunicii mele pe langa ea-casa Alecsandri.

Pe atunci, din cate imi amintesc, functiona intr-insa un camin(gradinita cu program prelungit) si inca mai avea sanse de supravietuire. Bineinteles ca nu-i lipseau inscriptiile mai mult sau mai putin obscene facute pe zidurile sale de unii concetateni foarte bine educati.Dar totusi, inca nu murise. Astazi, dupa mai bine de 15 ani, cladirea este intr-un avansat stadiu de degradare, in pericol de prabusire as putea spune, ba chiar a fost si victima unor incendii in aceasta iarna.O restaurare a sa ar fi extrem de dificila, daca nu imposibila. Ca un paradox, aceasta cladire se afla in centrul orasului, la maxim 3 minute de mers pe jos de primarie...dar...nu se poate face nimic pentru ca este proprietate privata.Actualul statut juridic se datoreaza, din cate am inteles(recunosc, nu stapanesc prea bine subictul), tot primariei.Aici gasiti mai multe detalii in acest sens.Nu ma simt in masura sa discut implicatiile politice sau de ordin juridic. Ceea ce vreau sa subliniez insa este nepasarea si tendinta de distrugere care ucid incet dar sigur cladiri de patrimoniu, cladiri cu valoare istorica sau arhitecturala, cladiri ce au rezistat eroic trecerii timpului, au rezistat cutremurelor si intemperiilor, insa acum cedeaza in fata nepasarii de care fiecare din noi dam dovada...pentru ca daca ne-ar pasa, am incerca sa facem ceva, nu le-am lasa sa piara caramida cu caramida, sub ochii nostri.

miercuri, 16 februarie 2011

De ce demolam cladirile vechi?


Ma incearca un profund sentiment de regret cand aud de demolarea unei case vechi, in special a celor construite inainte de cel de-al doilea razboi mondial. Importanta lor istorica, arhitecturala, precum si cea de marturii ale trecutului sunt cateva din motivele pentru care consider ca prin demolarea lor suferim, ca natie, o mare pierdere.(Dar la cate pierderi suferim, cine mai are ochi si pentru ele?) Abia astazi am aflat de aici ca a fost demolat imobilul in care au locuit Mihai Eminescu si Veronica Micle.Si ma gandesc cum am trecut de atatea ori pe langa el, priviindu-l fara sa cunosc istoria sa. Chiar si asa, am incercat sentimentul de a privi dincolo de zidurile greu incercate de trecerea timpului, cautand povestile si aroma vietii din timpurile sale bune.

Interesul pentru conservarea acestor cladiri vechi este nul, sau in orice caz, nu vine din partea celor ce ar avea competenta in acest sens.Daca as fi stiut povestea acelui imobil, poate privirea mea ar fi fost si mai patrunzatoare, iar emotia incercata, mult mai puternica. 

Sunt sigura ca exista si alte cladiri cu povesti interesante pe langa care am trecut, dar nu e nimeni care sa poata da detalii despre ele.In acea zona- Buzesti-Grivitei -sunt, sau cel putin erau (ca de cand a dat frigul nu am mai ajuns prin acea zona) multe cladiri vechi, intr-o stare de degradare avansata, locuite in principal de tigani, care au contribuit si ei la degradarea caselor, deopotriva cu nepasarea autoritatilor.Bucurestiul ar fi fost mult mai frumos daca s-ar fi acordat atentia cuvenita acestor cladiri. Iar acum, prin demolarile ocazionate de construirea unui nou bulevard, capitala pierde inca o parte din istoria sa. Pacat!

marți, 15 februarie 2011

Inventivi englezii astia

 Dar totusi ma mir ca nu le-am luat-o inainte cu ideea asta.
Asta da cadou de Valentine's day sau de ce-o mai fi  ...va place?

Ce inteleg eu prin recenzie


Nu am pretentii de atotstiutoare, dar nici nu voi apela la google pentru o definitie din dictionar.Fiind oarecum nemultumita citind pe diverse site-uri unele recenzii la diverse carti, m-am intrebat oare cum ar trebui sa fie o recenzie buna, pentru ca am gasit si recenzii bune, cele nesatisfacatoare neconstituiind regula in materie. Asadar, consider ca printr-o recenzie trebuie sa-l convingi pe cel care nu a citit cartea respectiva ca merita sa isi sacrifice din timpul sau pentru a-i deschide paginile. O recenzie care afiseaza pe tapet subietul cartii in cateva fraze, nu va face decat sa spulbere misterul si clar, pentru mine cel putin, va face sa scada interesul pentru carte,daca stiu deja  sfarsitul, spre exemplu.Cateva amanunte de ici, de colo sunt binevenite, la fel si punctarea calitatilor literar-artistice ale scrierii respective.O recenzie buna sintetizeaza intr-o maniera cat mai atractiva punctele forte ale unei carti,fara ca prin asta sa dezvaluie elemente ale actiunii ce sunt menite a fi descoperite de cititor.Nu ma vad in stare pe mine a scrie o recenzie buna asupra unei carti, caci nu am prea multa capacitate de sinteza. Las pe altii sa o faca.

O poveste impresionanta

Aceasta poveste am citit-o pe blogul lui TUDOR si pentru ca mi-a placut si m-a impresionat foarte mult, am cerut permisiunea de a o publica pe blogul meu, pentru a o impartasi cu voi. Sper sa va placa si voua...

         "Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
  Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă. Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
  Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau... Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
  Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu. Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare...
  A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
  Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
 Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
  Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci. Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
  N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră.

 N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă... Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii...
      84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică... "

Ceaiul, vechiul meu prieten


Am regasit un vechi prieten care sper sa reuseasca sa inlocuiasca  treptat pliculetele de Ice coffee(nu 3 in 1, ca la alea trebuie apa incalzita si ma  grabesc prea tare sa-mi savurez cafeluta), care nu fac decat sa aduca un aport semnificativ de calorii siluetei mele deformate.Ceaiul...stiu ca necesita efort suplimentar, dar voi face si eu 1 litru dimineata sa am ce bea pe parcursul intregii zile. Ceaiurile cu care m-am impacat cel mai bine de-a lungul timpului, mai ales pe vremea cand am reusit sa slabesc mai bine de 30 de kg, sunt cele de la Fares. Si nu cel pentru slabit cum ati putea crede, ci cele cu fructe sau cel pentru digestie usoara dar cel mai mult mi-au placut cel de Rozmarin cu ceai verde si cel de Ginseng cu scortisoara. Habar n-am daca se mai gasesc. Au trecut vreo 5 ani de atunci. Acum tocmai savurez o cana de ceai de Mere si melissa...

luni, 14 februarie 2011

Se mai da gumita rest?


Mi-am amintit zilele astea o chestie de pe vremea cand locuiam in Bacau...gumitele pe care vanzatoarele mi le ofereau ca rest in loc de 20-30 de bani. Era o chestie aproape universala, in cele mai multe cazuri mi se intampla asta...poate nu intotdeauna cu guma...la Pambac de exemplu mi se bagau sub nas cutii de chibrituri sau pliculete de zahar vanilinat(bune s-alea, cand aveam chef de vreo prajitura).Peste tot aceeasi atitudine...stiti, nu am sa va dau rest, va dau o gumita. La Pambac nici nu se mai oboseau sa se scuze, imi puneau direct pe tejghea in loc de monedele cuvenite, chibriturile, iar uneori, pliculetul de zahar, de parca in casa de marcat, in locul monedelor, ar fi fost cutii de chibrituri.Probabil o fi fost criza de bani marunti. De multe ori, grabita si cu copilul atarnand de fusta(vorba vine, ca fuste nu prea purtam), le luam nervoasa, de ajunsesem sa am colectie de gume in buzunare, in poseta.Uneori, luam guma de jena, n-aveam chef sa ma cert cu vanzatoarea de la magazinul de cartier, cu care altadata stateam la taclale sau ma pasuia cand nu aveam bani suficienti.Totusi, ma gandesc ca nu criza de monede o fi fost cauza. Fiind o practica atat de raspandita, ma gandesc ca ori o faceau pentru profit, ori aveau dispozitii sa vanda fortat guma.
Mi-amintesc insa o intamplare petrecuta in centru, in fata la Luceafarul, la non-stop-ul din perete. Era un tip care vorbea in engleza...ca o fi fost strain sau roman care voia sa faca misto de vanzatoare, nu stiu, dar prea putin conteaza. Ideea era ca el cumparase un pachet de tigari si vanzatoarea ii daduse restul in bancnote, iar ce trebuia sa fie in monede, inlocuise cu o guma. Ala ii explica in engleza ca nu a cerut guma si nu voia sa o ia, isi voia restul.Aia se facea ba ca nu intelege, ba se chinuia sa ii explice ca nu are sa-i dea rest.In cele di urma omul si-a cerut banii inapoi, a lasat tigarile si a plecat. M-am gandit mult ca asta ar fi trebuit sa fac si eu de atatea ori cand mi se intamplase la fel. Poate asa le-as fi dezvatat de obiceiul asta.
Aici in Bucuresti insa, nu-mi amintesc sa mi se fi intamplat asta. Uneori, cand vedeam ca e casiera in dificultate si nu gaseste suficient rest, mai ceream eu ceva ce as fi avut nevoie,de exemplu un ness sau o punga.In orice caz, nu mi-a varat nimeni pe gat gume, bomboane, chibrituri si altele asemenea.

vineri, 11 februarie 2011

Parazitii


Chiar daca voi fi carcaterizata drept rasista, nu pot sa nu imi exprim parerea reala in privinta tiganilor. Nu rromi, ci tigani, caci aceasta este adevarata lor denumire.Or fi si cativa tigani ce au evoluat in plan intelectual, dar aceia sunt putini. Marea majoritate sunt asa cum ii voi caracteriza in continuare.O specie de oameni pentru care bunul simt nu exista, rusinea nici atat, mizeria, nesimtirea si tupeul sunt la ele acasa in mijlocul lor.Daca ar trai izolat, fara sa deranjeze pe nimeni, putin mi-ar pasa de prezenta lor. Dar cand dai de ei la fiecare pas, interactionand zilnic cu actiunile lor deranjante, e imposibil sa fii indiferent si trebuie sa recunoastem ca si ei constituie o problema a societatii noastre.Inca de mici invata sa fie nesimtiti, sa nu respecte nicio regula, se joaca facand rau, distrugand diverse lucruri pe strada doar ca sa se distreze, si nu lucruri de-ale lor, ci orice le iese in cale...cosuri de gunoi, suporturi din alea de la Adevarul de seara, copaci, garduri, grilajele de la metrou,afise de pe stalpi etc.Copii de 5-6 ani, uneori si mai mari, vin si cer tigari, parca te urmaresc sa vada daca ai sau nu.Cel mai frumos e cand stai linistit pe o banca si vine o tiganca si se aseaza in capatul celalalt apoi se muta inspre tine, chemandu-si o alta tiganca si se tot apropie facandu-i loc celeilalte. Tu, ca roman, te ridici sa pleci, doar nu vrei sa intri in gura lor spurcata, ca nu te mai spala nici Dunarea.Au sentimentul ca pot face ce vor fara sa ii pedepseasca nimeni cand fac ceva  rau , si, in consecinta isi permit orice.Nici n-ar trebui sa mai amintesc de faptul ca majoritatea nu stiu ce e aia munca, traiesc ca niste paraziti, furand, inseland, profitand de altii sau din alocatiile pentru copiii mai mici de 7 ani(dupa 7 ani trebuie sa ii dea la scoala ca sa poata primi pomana si e cam greu sa se tina de scoala...nu zic, or fi si unii care merg la scoala, dar aia sunt exceptiile). Da, si romanii au hotii lor, si francezii, englezii, spaniolii, americanii si fiecare natie de pe pamant isi are loazele ei. Dar pentru tigani, e o trasatura reprezentativa, alaturi de caracterul lor infect. Asa ca da, sunt rasista, pentru ca m-am saturat sa vad astfel de specimene oriunde ma duc, nu-i mai suport cu tot ceea ce fac ei. In curand vor fi mai multi ca noi, pentru ca natalitatea in randul lor este foarte crescuta, si atunci tara noastra se va numi Rromania(ca tot sunt ei suparati ca le zice lumea tigani).
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...