duminică, 12 februarie 2017

„Ultimul vine corbul” - Italo Calvino

Ultimul vine corbul - Italo Calvino
Un mănunchi de povestiri - dar câtă substanță închisă în fiecare text, ca în sticluțe migălos plăsmuite, cu forme diverse, dichisite. Am parcurs povestirile în ordinea înlănțuirii lor, deși unul dintre avantajele volumelor de proză scurtă este posibilitatea de a alege orice ordine dorești în lectura textelor. Și-am început cu primele povestiri, care deschid timid drumul către celelalte, fără să-ți dea vreun indiciu, în naivitatea lor aparentă, despre ceea ce urmează. Spre exemplu, prima dintre ele, „Într-o după-amiază, Adam” aduce în lumina reflectoarelor o parte a universului privită cu mult prea puțină atenție - lumea animalelor și a plantelor dintr-o grădină, o sumedenie de universuri miniaturale privite ca printr-o lupă. 





„Libereso își întredeschise palmele și o lăsă să se uite înăuntru. Avea mâinile pline de gândăcei-de-trandafir: gândăcei de toate culorile. Cei mai frumoși erau cei verzi, dar mai erau și roșietici și negri, ba unul chiar turcoaz.” (pag.14)

„Au ajuns lângă vaporul cu bordurile înnegrite de straturi vechi de pucioasă, pline de mucegai, cu palisadele rupte și răsucite profilate pe cerul de un albastru curat. O barbă de alge putrezite urca și-l acoperea de la chilă în sus, iar vopseaua veche și coșcovită se scorojea pe bucăți mari.” (pag. 21)

Și în povestirile următoare ai senzația că autorul a așezat o oglindă în care se reflectă, altfel, ceea ce vedem fără să privim. Niciun element nu-mi dădea de bănuit că, ulterior, povestirile vor deveni din ce în ce mai întunecate, extrăgând din viața în anii de război seva vâscoasă a naturii umane. Războiul e undeva în jur, prezent chiar și când a rămas în urmă, dezvăluind imagini și trăiri niciodată pe deplin explicate, în pofida limbajului bogat, dar puternic sugerate. 

„Hotelul acela mare, nu de multă vreme degradat la rangul de cazarmă și de închisoare, nu avea obiecte care să fie de folos sufletului ca să dea concretețe sentimentului aceluia de libertate pierdută, cum ar fi gratiile sau meterezele.” (pag.86)

Frumusețea scriiturii lui Italo Calvino o percepi într-o anumită măsură când ai textul în față, dar în toată splendoarea ei o admiri abia după ce ai închis cartea și, cu ochii minții, revezi scene, clișee, te zvârcolești fără să vrei în aerul încărcat de aburul dens și straniu al fricii. Nu știu cum se face, dar delicatețea și materia brută se armonizează de minune în aceste povestiri. Personajele lui Calvino provin dintr-un mediu primitiv, chipurile și îmbrăcămintea le sunt grosolane, dar sufletele au o sensibilitate pe care nu o poți ignora. Și acest aspect poate fi remarcat în aproape toate povestirile. Unele sunt triste, altele stârnesc zâmbete. Volumul are un carcater unitar, prozele au ceva comun, ceva ce ține de stil și de atmosferă, fără ca altfel să poți spune că ar semăna una cu alta. Întâmplările imortalizate în paginile cărții acoperă un spectru larg - avem și copii care se joacă pe o epavă, dar și o bandă care jefuiește o patiserie, căzând pradă mai degrabă ispitelor dulci decât banilor. În alte povestiri, moartea izbește nemilos, cruzimea atinge cote extrem de înalte, ce-ți amintesc cumva de capul unui șarpe zdrobit la nesfârșit cu un bocanc greu („Unul dintre cei trei este încă în viață”). Mizeria și sărăcia domnesc peste tot, încât unii oameni ajung să spună „Dormim ca niște câini” - titlul unei povestiri, alții așteaptă cu nerăbdare sosirea marinarilor în dughenele din port pentru a face rost de niscaiva dolari. 

Pentru Calvino, claritatea finalurilor nu reprezintă un scop, adeseori povestirile sale rămân în coadă de pește, alteori inserează sugestii asupra deznodământului, dar, cu toate acestea, nu e ca și cum ai citi bancuri seci. Pe măsură ce citești, îți dai seama că nu are importanță finalitatea unei anumite întâmplări, ci ceea ce ea reușește să transmită. Am lăsat voit la urmă povestirea ce dă titlul volumului - „Ultimul vine corbul”, pentru că mi s-a părut a fi una dintre cele mai strălucite, plină de simbolistică, imprevizibilă până spre ultimele fraze, în care se concentrează întreg mesajul emoțional. 

„Conurile din vârfurile copacilor de pe malul celălalt, de ce, mă rog, se vedeau, dar nu puteau fi atinse? De ce exista distanța aceea goală între el și lucruri? De ce conurile care erau una cu el, în ochii băiatului, stăteau tocmai acolo, departe? (...) Era o senzație de gol, ca o mângâiere: golul acela al țevii de pușcă ce se prelungea în aer și se umplea cu glonțul, până acolo la con, la veveriță, la piatra albă, la floarea de mac.” (pag.124)

Mi-a plăcut stilul inedit al lui Italo Calvino, acum înțeleg de ce mi se recomanda asiduu „Dacă într-o noapte de iarnă, un călător”, unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale. Și mai am la dispoziție și alte cărți ale scriitorului italian - „Cărarea cuiburilor de păianjen” sau „Orașele invizibile”. Mă bucur însă că am făcut cunoștință cu el printr-un volum de proză scurtă. Mi-am făcut un fel de obicei din a proceda astfel, acolo unde am această posibilitate. Și pot spune că, în ultima vreme, chiar am acordat mai multă atenție acestui gen de proză și am fost mai mult decât încântată. 


Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii

vineri, 27 ianuarie 2017

Ce mai citesc, ce-am mai citit

O să mai treacă vreo câteva zile până ce termin „Shantaram”. Avansez destul de repede pentru că acțiunea și atmosfera m-au prins, dar, totuși, e așa de mare și de grea, încât nu pot s-o iau chiar peste tot cu mine, astfel că n-am cum citi pe cât de mult mi-aș dori. Am luat-o totuși de vreo două ori când am mers la bazin, să-mi țină de urât până termină cea mică ora de înot și cred că arătam destul de ciudat, mai ales când am ieșit din școală și-am mers să fumez undeva în apropiere. Pe frigul ăsta, cu vântul întorcându-mi pagina, mă chinuiam să rămân pe străzile Bombayului, să simt aromele orașului și-ale mâncărurilor, cu gândul la un chai sorbit printr-un cub de zahăr ținut între buze. Deh, India e departe, dar o pot adulmeca deschizând copertele tari și roșii.

În paralel citesc un roman de-al lui Bukowski. Dintre „Femei” și „Șuncă pe pâine”, l-am ales pe ultimul, intuind că primul o să-mi placă mai mult (așa-mi place mie, să las ce e mai bun la urmă, să-mi dreg gustul). Din cât am citit până acum, îmi dau seama de importanța acestui roman în înțelegerea operei lui Bukowski în ansamblu. Așadar, pentru mine e doar începutul. :) În viitorul apropiat vreau să citesc și cele cinci cărți ale lui Vonnegut pe care le am în engleză (din păcate nu și una pe care mi-o doream în mod deosebit, fiindu-mi recomandată cu mult patos - „Fii binecuvântat, domnule Rosewater” - dar nu e timpul pierdut, voi face rost și de aceea, să le citesc eu pe celelalte mai întâi. Și în afara unor astfel de giganți (apropo, oare ce voi citi de la Marquez anul ăsta?), am o sumedenie de dorințe livrești - cărți, mai noi sau mai vechi, mai cunoscute sau mai puțin cunoscute.

Cred că am uitat să vă semnalez textul despre „Peripețiile lui Nastratin Hogea, pe Bookhub.

Am mai citit între timp și „Iarba nopților” de Patrick Modiano, dar n-am apucat să scriu despre ea, deși mi s-a părut ușor diferită de celelalte - urmează rețeta lui Modiano, dar are și ceva în plus. Poate voi scrie despre ea până la urmă. Dacă găsesc timp. :)

joi, 19 ianuarie 2017

Dragoste la 17,50$ - Charles Bukowski


Mi-a plăcut mult de tot cum scrie Bukowski, așa cum l-am cunoscut prin intermediul acestui volum de povestiri tradus și la noi către finalul lui 2016 cu titlul „Dragoste la 17,50$”. Titlul original este „South of no North” și am căutat să descopăr cărei povestiri îi aparține - ori poate este un titlu generic, izvorât din atmosfera și mesajul prozelor. Și cel ales pentru ediția în limba română mi se pare foarte inspirat, căci are  o anumită rezonanță. Cert este că o nouă pasiune literară și-a făcut loc pe rafturile minții mele și am fost dezamăgită să descopăr că nu am o altă carte a acestui scriitor în bibliotecă (cel puțin azi și mâine, pentru că mi-am comandat deja „Femei” și „Șuncă pe pâine”, la prețuri tentante).

Revenind la volumul pe care l-am citit și la stilul lui Charles Bukowski, vă avertizez. Nu e pentru oricine. Poate să nu vă placă deloc sau să vă placă atât de mult cât mi-a plăcut mie. Dacă mă raportez la steluțele care se dau pe Goodreads, ei bine, ori îi dai 5 stele, ori una, maxim două, pentru că Bukowski țintește extremele. Fie îl admiri, fie îl dai dracului. Eu mă situez în prima categorie. Da, scrie vulgar, iar personajele lui nu-s tocmai cele mai simpatice ființe și nici prea duse pe la biserică nu sunt. Și totuși, sunt extraordinare povestirile acestea. Scăldându-se în seva depravării, Henry Chinaski și oamenii cu care se intersectează pe străzi, prin hoteluri de doi bani și prin baruri infecte sunt în căutarea fericirii așa cum o înțeleg ei - ea poate însemna o sticlă de whiskey bun, o sumă de bani care să le permită să-și plătească chiria sau o partidă de amor ca-n filme cu o târfă la fel de beată (sau, de ce nu?, cu un manechin).

Am scris despre acest volum de povestiri pe Bookhub.ro și tot acolo găsiți și câteva citate, ca să vă faceți o idee. :)

Puteți cumpăra cartea de aici.

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Printre cărți și nămeți

Iarnă, cărți - căldura casei și frigul de afară. Zăpada asta care dă atâtea bătăi de cap e singura care îmi face iarna mai suportabilă. Simt frigul la fel de intens, dar mai plăcut, atunci când mă joc în zăpadă ca un copil și mi-e ușor să fac asta când ies cu fiică mea afară. Singură, aș arăta ciudat, dar așa, trântită în nămeți cu fața în sus, alături de ea, privind relaxată cerul pe care norii se grăbesc nu se știe unde, viața pare să aibă alt gust. Și uit de problemele de oameni mari, pe care frământările mele oricum nu le rezolvă. Mă întorc în casă și pun ochii pe „ceasolvul” cu copertă roșie și a sa mandală fascinantă. Luni am primit un telefon de la un curier care mi-a adus „Peripețiile lui Nastratin Hogea”, de la Editura Herald - arată spelndid cartea asta, coperta lucioasă și grafica orientală te îmbie la lectură.




Ceva mai târziu, în aceeași zi, un alt curier mă contactează. Un pachet greu ajunge în brațele mele. Îl desfac și uimirea mi se așterne pe chip - descopăr înăuntru „Shantaram”, în noua ediție ce le reunește pe cele două ale ediției anterioare. Ditamai cartea de vreo 900 pagini mă sperie întru câtva. Nu pentru mult timp, căci n-am rezistat mult până să o deschid și să pătrund în acțiunea ei și mai ales pe tărâmurile exotice pe care le explorează. Așa că am călătorit în Bombay și apoi Sunder, un sat din nordul Indiei. Acum sunt în drum spre Bombay, un scurt popas într-o tavernă ilegală din Aurangabad, după ce Shantaram (care până nu demult era Lindsay sau Linbaba) respinsese și cedase o femeie ușoară prietenului și ghidului său Prabaker. Știu că prea mult nu pricepeți din ce zic eu aici, dar ați prins ideea - povestea te acaparează atât de mult, încât ești acolo. Mai e cale lungă până s-or termina aceste 900 de pagini. Printre ele, strecor peripeții de-ale lui Nastratin, care mă face să râd dar și să meditez la vorbele sale de duh.



Pe Kindle mă așteaptă ce-a mai rămas din „Of mice and men”. Și, desigur, vreo cinci romane ale lui Vonnegut. Păcat că n-am nimic în original de Bukowski. Și, din ce văd, nici în română, treabă care trebuie să se schimbe. :))) Dar am ce citi, din fericire. Mai mult decât pot duce. Și poftă am, nu glumă.

miercuri, 11 ianuarie 2017

Despre „Măștile fricii” ... și alți demoni :)

În Ajun de Crăciun, la ceas de seară, cam pe când se adună colindătorii pe la casele lor, am primit pachetul ce ascundea această minunată carte ( bine, pe atunci nu știam eu cât de mult o să-mi placă, eram încă mânată de curiozitate și lipsită de certitudini). Un moment magic a fost acela în care am deschis febril pachetul, rupând hârtia, și am descoperit dedicația pe care cartea o purta.

Am fotografiat-o în dreptul bradului, pentru că a fost unul dintre cadourile pe care mi le-a adus Moș Crăciun. :) M-am bucurat ca un copil și am început să citesc cartea în paralel cu cea în limba engleză, despre care v-am vorbit aici. Greu de crezut, dar în pofida agitației și a  atmosferei specifice sărbătorilor de iarnă, am reușit să dedic destul de mult timp lecturii (avânt ce a continuat și acum, la început de an). Mi-a plăcut mult acest roman, atât pentru poveste și personaje, cât și pentru stilul în care este scris și ideile ce stau la baza lui. Atât de mult încât l-am recomandat și altora nu doar în scris, ci și personal și, din ce știu, entuziasmul a fost la fel de intens.


...un roman care te răscolește, sapă în întunecimile conștiinței folosind ca unelte delicatețea și brutalitatea. În același timp. Fără să lase timp de vreun respiro. Povestea este tristă în esența ei și este dominată de fricile care se ascund în fiecare dintre noi, purtând felurite măști. 

Recenzia în întregime o puteți citi pe Bookhub.

Cartea o puteți comanda de pe elefant.ro sau de pe Libris.ro.

P.S. Mi-am propus să mă ocup mai mult de blog anul acesta. Sper să reușesc, căci pe lângă preocupările mele livrești am atâtea alte nebunii ce-mi consumă prețiosul timp al vieții. :)

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

„Where’d you go, Bernadette” de Maria Semple

Iată că am reușit să definitivez textul despre cartea în limba engleză primită în dar. Un motiv în plus pentru a vă atrage atenția asupra acestui roman este faptul că va fi tradus în limba română în decursul acestui an, așa cum ne anunță Editura Litera.

Cu adevărat „A moving, smart page-turner…” așa cum o caracterizează John Green. O lectură lejeră și captivantă, ideală pentru zilele de vacanță, ce m-a ținut în priză chiar și în noaptea dintre ani (rămăseseră vreo 30 de pagini, cu care mi-am asezonat petrecerea de revelion). - recenzia completă o găsiți aici

 So, „Where’d you go, Bernadette” ?





Cartea poate fi achiziționată de pe okian.ro

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Să vină Moş Crăciun

Anul acesta mi-am început mai devreme vacanța de iarnă. Am făcut bradul de-acum o săptămână, un brad ca-n poveşti din țări înzăpezite, cu crengi multe şi dese încât abia am avut pe unde atârna globurile şi apoi duminică am pornit spre Bacău iar de-acolo către Gura Humorului, unde am petrecut câteva zile de relaxare totală. M-am simțit din nou copil înfofolit la săniuş, deși cu mai puțin curaj şi mai multe trânte ca odinioară. M-am bălăcit în bazinul cu apă caldă privind pe ferestre pârtia şi versanții înzăpeziți, cu brazii lor înalți şi drepți, încât atmosfera părea de necrezut.

Piața din centrul orașului, împodobită feeric te îmbia cu aerul său de sărbătoare în acorduri de colinde şi aromă de vin fiert. Am ocupat o întreagă pensiune, dat fiind faptul că ne-am adunat o parte a familionului cu prilejul venirii fratelui meu şi a cumnatei mele de peste mări şi țări. Ne-am simțit așadar ca acasă într-un spațiu minunat în care sper să mă întorc şi cu alte ocazii. Confort de patru stele, amplasare ideală, aproape de centrul orașului dar şi de pârtie sau de complexul de agrement. O vacanță minunată de care m-am bucurat cât am putut în pofida necazului de la începutul săptămânii - inerent vieții în București - mașina ne-a fost spartă şi soțul meu, care nu a putut veni cu noi, a pierdut jumătate din timpul programat pentru rezolvarea indatoririlor de serviciu pe la service şi la secția de poliție. Dar a trecut, rămâne teama de incidente pe care nu prea ai cum să le previi.

În aceste zile de vacanță timpurie am reușit să şi citesc mai mult decât as fi crezut.

Nu mi-am luat prea multe cărți însă am luat kindle-ul cu mine şi am primit cadou de la fratele si cumnata mea o carte în limba engleză a unei scriitoare din orașul în care locuiesc ei - "Where'd you go, Bernadette" de Maria Semple  (pe care am văzut-o pe lista de "to read" a Emei si pe cea a Mihaelei de la Cărți si călătorii").



Acum aştept să văd de-mi mai aduce Moşul ceva. Nu-i cer decât cărți. De care s-o pricepe. Ce-i în wishlist mi-oi lua eu singură,  să nu-i dau mari bătăi de cap, căci important e să le împlinească atâtor copilași dorințele arzătoare. Când eram mică stiam că doar el îmi poate aduce jucării pe care ai mei nu le puteau cumpăra. E drept că nu reușea el să mi-o aducă pe Barbie, spera să mă mulțumesc cu un surogat căruia i se indoiau mâinile si picioarele asemeni celebrei păpuși. Ei bine, nu reușea să mă mulțumească, drept pentru care si acum mai visez la o Barbie originală. Iar ale mele fete au alte preferințe. Cea mică e înnebunită după Five Nights at Freddy (pentru necunoscători - niste creaturi înfricoșătoare) şi a primit deja tot de la "americanii" nostri un set de construit din gama dedicată acestui joc virtual. La noi încă nu au apărut si i -a dat ei prin minte că în țara unde locuiește frate-miu s-ar putea să se găsească. :)))

Merg să mă pregătesc. Mă așez de pe acum lângă brad, poate-poate îl surprind pe Moş în acțiune.

Un Crăciun liniștit vă doresc!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...